Labirintul Secretelor

Capitolul 19

Aud țipete din apartament, dar continui să stau pe balcon, toată situația asta mă depășește. Nu îmi pot imagina ce e în mintea Ștefaniei acum. După câteva momente o văd cum iese pe balcon cu ochii roșii și tremurând. Abel o privește de la spate și îl asigur din priviri că totul e în regulă.

-Știai nu? îi aud vocea răgușită și din ochii ei continuă să cadă lacrimi.

Mă simt vinovată, într-adevăr știam, dar nu puteam să îi spun nimic, și Vlad acum a făcut asta într-un moment care nu a fost prea bun.

-Mi-a spus vineri, dar înțelege-mă nu puteam să spun nimic, era între voi, încerc să îi explic și o văd cum vine și mă îmbrățișează.

-Nu contează, spune după câteva minute, pentru mine cine m-a crescut este tatăl meu. Omul acela a făcut atâtea sacrificii pentru noi și chiar nu îmi pasă cine e cu adevărat cel care m-a făcut.

Mă bucur să aud cuvintele astea din gura ei, realizez că am avut dreptate în privința ei și Ștefania rămâne persoana matură pe care am cunoscut-o. Chiar și așa știu că șocul veștilor a zguduit-o puțin. Nu e ușor, să afli că cel pe care l-ai strigat tată de când te știi nu e de fapt tatăl tău.

-Îl iubesc, aud după câteva secunde și realizez repede că se referă la Abel. Mi-am dat seama că îl iubește, se vede acest lucru pe chipul lor atunci când se privesc.

-Știu, îi răspund blând și o strâng mai tare, și el te iubește.

Când Abel intră pe balcon cu un pahar de apă în mână decid să îi las singuri. Prezența lui îi face mult mai mult bine decât a mea. Am încredere că fratele meu știe cum să o facă să se simtă mai bine și să zâmbească.

Când intru în cameră găsesc pe telefon un mesaj de la Sebah în care mă întreabă dacă am treabă sau planuri. La cum e situația acum nu aș avea chef să ies nicăieri, dar decid să îi răspund spunându-i adevărul.

Aud un ciocănit insistent în ușă și hotărăsc să răspund. Ella intră în cameră și zâmbetul pe care îl afișează prevestește ceva nu prea bun.

-Noi vrem să ieșim în club, spune și mă privește rugătoare. O nu, nici gând, știe prea bine că nu suport să ies în club și totuși știu că vrea să merg și eu cu ei.

-Ella nu, spun serioasă și mă ridic din pat, nici să nu te gândești, nu vreau să merg cu voi, continui.

-De data asta merge și Vlad și nu vrem să te lăsăm singură, spune îngrijorată, măcar cheamă-l pe Sebah pentru că nu vreau să te las singură aici.

Ideea nu e rea, aș putea să îl chem pe Sebah și să stăm amândoi. În felul ăsta nu nu îi refuz dorința de a ne vedea chiar dacă nu vreau să ies din casă.

Câteva ore mai târziu după ce ei au plecat, aud soneria cum începe să sune și deschid ușa fără mai mă uit cine este, convinsă că Sebah a ajuns. Cea mai mare greșeală pe care aș fi putut o face. Cel din fața mea nu este Sebah, ci coșmarul meu. Imediat încep să tremur și simt cum paralizez, nu mă pot mișca și frica pune stăpânire pe mine. Când îi văd rânjetul de pe buze simt cum nu mă mai pot controla și lacrimile încep să îmi curgă pe obraji. E imposibil, trebuie să fac ceva, continui să îmi spun, dar nu mă pot mișca, iar El stă și se bucură de starea în care mă aduce prezența lui.

-Bună fata mea, aud vocea care îmi tulbură somnul în fiecare noapte fiind prezentă în toate coșmarurile mele și simt cum încep să mă sufoc. Nu îți era dor de mine Illaria? întrebarea lui îmi provoacă dezgust. Și când vede că nu zic nimic continuă, bucură-te cât mai ai timp pentru că atunci ai scăpat, dar acum nu o vei mai face, încheie și începe să râdă iar eu sunt incapabilă să mă mișc. Îl văd cum dispare și mă preling de-a lungul ușii deschise și încep să plâng.