Labirintul Secretelor

Capitolul 20

Nodul din gât nu dispare ori de câte ori înghit în sec. Cuvintele refuză să îmi părăsească gura și așteptarea răspunsului îl face pe Sebah să respire din ce în ce mai greu.

—Nu, răspund și cuvântul abia se aude.  Pare că respiră abia după ce aude cuvântul rostit de mine și se relaxează puțin, dar încă simt că pare împietrit.

Știu la ce se referea, și din fericire cel care ar trebui să îmi fie tată nu a făcut mai mult decât am zis. Nu aș fi rezistat psihic la o asemenea întâmplare nici măcar două secunde.

—Oricum merită să fie omorât pentru ce a făcut, răspunde furios, nu înțeleg cum a putut face toate astea, vorbește cu o voce gravă. E inuman să faci așa ceva. Scârba nu ar mai merita să respire niciun moment.

—A trecut Sebah, toate trec, important e să avem putere să ne ridicăm după ce suntem loviți, îi spun și îmi pun mâinile pe obrajii lui. Încă are ochii tulburi și  lacrimi pe care încearcă să nu mai le lase să cadă.

Privirea lui îmi cercetează fața, și ochii îi rămân fixați pe buzele mele. Se apropie atât de încet încât pare că trec anii până ce buzele noastre se întâlnesc, iar când o fac simt cum ceva explodează în interiorul meu și cum sutele de fluturi din stomac se împrăștie în interiorul meu stârnind o furtună. Inima îmi bubuie și pare că o aud în urechi și sărutul devine din ce în ce mai aprins. Mâinile lui îmi mângâie spatele pe sub tricou în timp ce mâinile mele îi răvășesc părul, dar totul se oprește brusc când el se îndepărtează parcă trezit din transă.

—Nu e momentul pentru mai mult, îmi spune încet și mă bucur că o spune el, pentru că așa e. Nu sunt pregătită pentru mai mult oricât de mult mi-aș dori.

—Mulțumesc, spun răgușită și îmi îngrop fața în scobitura gâtului său. E atât de liniștitoare senzația pe care mi-o dă apropierea de el chiar dacă inima încă îmi bate nebună în piept și frica cauzată de revederea cu tatăl meu nu a dispărut complet.

Nu știu cât timp trece, dar când aud ușa deschizându-se tresar în brațele lui Sebah și îl simt cum mă strânge mai tare și îmi șoptește să mă liniștesc. Ridic capul și vreau să mă dau din brațele sale, dar sunt oprită imediat de el care se pare că nu are de gând să îmi dea drumul.

Le aud vocile prietenilor și fratelui meu ca imediat să îi văd intrând în living oprindu-se trăsniți. Sunt convinsă că nimeni nu se aștepta la asta. Sebah e total nepăsător și privește la ce se întâmplă în jurul lui aș zice relaxat, dar știu că oricât vrea el să pară așa, nu e.

—Illaria ce se întâmplă aici? aud întrebare răstită a lui Abel și când îl privesc în ochi văd cum toată furia ce se citea în ei dispare și îngrijorarea își face loc. Ce s-a întâmplat Illaria? De ce ai ochii roșii? întreabă și  se apropie de mine, dar Sebah mă lipește de el. Vorbește, te rog.

—Illa ești bine? întreabă Ella și spre deosebire de Abel vine și se așează în fața mea.

—Illa spune ceva, Ștefania vorbește îngrijorată la rândul ei, în timp ce Vlad și Tudor doar privesc la ce se întâmplă.

Știu că trebuie să le spun, dar știu ce va stârni aflarea întâmplării din seara asta.

—Tata, șoptesc și Abel își mărește ochii și Ella rămâne cu mâna suspendată în aer în timp ce pe fețele tuturor se citește șocul. Tata a fost aici, continui și îmi doresc să nu mă fi auzit nimeni, dar nu am norocul ăsta.

—Să o ia dracu de treaba, îl aud pe Tudor cum înjură, în timp ce Vlad lovește cu pumnul în perete.

—Ți-a făcut ceva te-a atins? întreabă Abel disperat și neg din cap, iar el scapă câteva înjurături și știu că se învinovățește pentru că m-a lăsat singură. Tu? se adresează de data asta lui Sebah.

—Abel, el este Sebah, răspund eu în locul lui și văd cum Abel așteaptă o explicație petru prezența lui aici. L-am chemat aici să nu rămân singură și a apărut la timp, completez și Sebah pufnește.

—În loc să întrebi de mine Abel, ar trebui să ai grijă de sora ta, dacă ăla se mai apropie de ea nu îmi pasă cine e, dar îl omor, îl aud pe Sebah și mă întreb ce se întâmplă.

—L-aș fi omorât eu de mult Sebah, dar drac mort mai greu, răspunde și Abel la rândul lui și din câte se pare cei doi nu prea pare că se vor înțelege.

—Illaria dacă a venit aici înseamnă că a încălcat ordinul de restricție, spune Tudor gânditor și deja bănuiesc la ce se gândește.

—Da l-a încălcat, răspund calculat, dar degeaba pentru că nu am avut martori și își va găsi repede un alibi, închei convinsă că asta nu e o soluție deloc.

Încerc să mă ridic din nou din brațele lui Sebah și față de data trecută mă lasă să mă ridic, și să mă așez lângă el.

—Așa nu se mai poate, trebuie să facem ceva pentru că altfel vom înnebuni noi, îl aud pe Vlad cum spune iritat, și privirile se îndreaptă spre el.

—Hai nu zău că trebuie? întreabă Abel ironic și Vlad pufnește scurt. Ai tu vreo idee, că noi am încercat cam tot, inclusiv închisoarea și tot nu se oprește, continuă în același fel.

—Și ai de gând să îl lași să ce? întreabă și Vlad sarcastic și dintr-o dată simt că fac parte dintr-un meci de ping pong.

—Să facă o mișcare greșită din nou pentru că nu va mai scăpa, răceala și amenințarea din cuvintele lui Abel îmi provoacă fiori reci și îl strâng pe Sebah de mână.

—Abel vreau să discutăm singuri, îl aud pe Sebah cum spune hotărât, și după ce îmi lasă un sărut pe frunte se ridică și îl urmează pe Abel care după ce îmi aruncă o privire iese pe balcon.

Rămân privind în urma lui și când fetele mă îmbrățișează mă cuibăresc în brațele lor și le asigur că mă simt bine. Tudor scrie mesaje de ceva timp și e încruntat la telefon în timp ce Vlad pare pierdut privind într-un punct inexistent.

Știu că oricât de mult aș vrea nimic nu s-a terminat și îmi e teamă de ceea ce va urma, îmi e teamă că cei pe care îi iubesc vor ieși răniți. Sebah și Abel se întorc mai relaxați de pe balcon și chiar dacă nu știu ce au vorbit ceva îmi spune că cei doi plănuiesc ceva. Sper doar să nu se pună în pericol sau să facă vreo prostie.

Sebah se apropie de mine și mă trage în brațele sale strângându-mă de parcă vrea să mă sufoce. Îl aud cum mă întreabă la ureche dacă vreau să rămână aici și oricât de greșit poate sună în viziunea celor care îmi sunt apropiați, îmi doresc să rămână aici, vreau să rămână lângă mine, așa că îi răspund la fel de încet și el nu face decât să mă țină în continuare în brațe și să mă mângâie sub privirile celor din încăpere care nu mai scot niciun cuvânt.