Labirintul Secretelor

Capitolul 10

După ce am reușit cu greu să îl bag la mine în cameră și l-am pus în pat, Vlad a deschis ușa și mi-a făcut semn să ies afară. Știam că vrea să mă întrebe cine e străinul care momentan e la mine în pat și îl înțelegeam.

—Ce dracu Illaria cine e ăsta? mă întreabă imediat cum închid ușa bucătăriei și privirea lui e mai rece ca niciodată.

—E un tip care m-a invitat la cafea, dar cu care am rupt legătura imediat după, răspund pe jumătate cu adevărul și oftez când văd că nu pare convins. Încep să mă gândesc serios că a fost o prostie să ies cu el.

—Și ce caută beat la ușa ta? întrebă și îmi dau repede seama că e nervos, ochii lui verzi sclipesc datorită furiei. Ce ai fi făcut dacă erai singura? continuă și îmi dau seama că nu știu ce aș fi făcut dacă eram singură.

—L-aș fi trimis acasă cu un taxi probabil, răspund și abia după ce scot cuvintele pe gură realizez că nu aș fi făcut asta. Bine Illaria, hai că ești o iresponsabilă, mă gândesc.

—Sunt convins, spune răstit, Illaria trezește-te e un necunoscut. Un necunoscut care ți-a provocat un atac de panică, continuă la fel și îmi dau seama că probabil Vlad știe tot. La dracu Ștefania mersi, îmi zic.

—Vlad când am văzut cheile a fost imposibil să nu îmi amintesc de trecut, știi foarte bine și tu fără să îți spun eu, nu? îl întreb și văd cum se schimbă la față, dar nervozitatea nu îi părăsește expresia. Cum puteam să îl las să plece cu mașina așa? continui să întreb la fel și gândurile astea mă fac să simt aceeași fiori de teamă ca în toți acei ani. Dacă omora pe cineva la cât de beat era?

—Illaria, îl aud zicând și oftează așezându-se pe un scaun, abia ce te-ai mai liniștit chiar îți trebuia o nouă furtună în viața ta? întreabă ceva mai calm și îl privesc cum așteaptă un răspuns.

—Nu sunt proastă Vlad, vorbesc și îmi fixez privirea dură în a lui, singurul motiv pentru care nu l-am lăsat să plece ți-am spus care a fost, închei și mă ridic de pe scaun pentru a mă întoarce în camera mea, dar vocea lui mă oprește când pun mâna pe clanță.

—Dacă află Abel despre asta, tipul ăsta nu te va mai vedea vreodată, îl aud cum spune sigur pe el și deschid ușa furioasă ca mai apoi să o trântesc cu putere.

Nu am nevoie să știu de la Vlad cât de dată peste cap e situația asta. Numai gândul că Sebah e la mine în cameră și Abel ar putea veni să îl găsească acolo mă face să tremur și să spun toate rugăciunile pe care le știu. Nu știu cum aș putea să îi explic ce se întâmplă. Încă mă întreb dacă pe lângă teama de a nu pleca așa cu mașina a fost și altceva care m-a făcut să îl bag în apartament.

Deși speram să fi adormit, îl găsesc treaz privind tavanul absent, nici măcar nu sunt sigură că a realizat că am intrat în cameră. Și acum nu pot să nu mă întreb ce e cu el, până acum câteva minute nu avea nimic.

—Știi dacă ăla e iubitul tău e un prost, îmi spune și vocea serioasă mă face să îl privesc cu o sprânceană ridicată. Eu nu aș fi lăsat-o pe iubita mea să facă ce ai făcut tu, continuă când vede că nu mă obosesc să zic nimic ci doar stau așezată pe scaunul de la birou. Nu ai de gând să spui nimic? mă întreabă și privirea mea plină de nervi îl ațintește făcându-l să mă privească nedumerit pentru moment.

—Ascultă bine aici, nu știu ce vrei, dar cu siguranță nu găsești aici, îi spun mai tare decât intenționam și simt că fierb de nervi, ți-am spus că nu vreau să vorbesc cu tine, dar se pare că nu auzi, ei bine acum e momentul să auzi pentru că eu nu vreau să am vreo legătură cu tine. Cu ce drept vii la ușa mea așa? întreb scoasă din sărite peste măsură.