Mă trezesc în brațele lui Sebah și pentru prima dată după mult timp sunt odihnită. Senzația brațelor care mă țin strâns, e una dintre cele mai liniștitoare sentimente și mă calmează instant.
—Căpșunico oricât de mult îmi place să stau așa trebuie să ne dăm jos, aud vocea răgușită care îmi produce imediat un gol în stomac. Simt cum mâna lui se plimbă pe spatele meu și împrăștie fiorii care de când îl cunosc, au devenit ceva obișnuit.
—Bine, răspund la fel de răgușită, dar imediat îmi curăț glasul. Hai la bucătărie să mâncăm ceva, continui mai hotărâtă, și când vreau să mă ridic din pat mă trage înapoi spre el și își lipește buzele de ale mele într-un sărut care durează prea puțin.
Când intrăm în bucătărie, singurul care stă pe un scaun și are o cafea în față e Tudor, care ne privește pe amândoi atent.
—Neața, spunem eu și Sebah în același timp și zâmbim când vedem că am zis același lucru în același timp.
—Bună dimineața și vouă, răspunde Tudor îngândurat. Illaria, am vorbit cu tata, spune după ce atât eu cât și Sebah ne alăturăm lui la masă cu cafeaua în față, o plângere pentru încălcarea ordinului de restricție e ceva de durată și riști prea mult, continuă și își ridică privirea de pe cană fixându-mă atent.
—Tudor știam deja lucrurile astea, nu aveam de gând să fac o plângere, spun decisă și îmi mut privirea pe Sebah care mă privește întrebător, o să aștept să facă ceva care să îl bage până nu va mai avea cale de scăpare.
—Trebuie să ai grijă, Illaria, îmi cere Tudor îngrijorat, nu poți juca ruleta rusească cu nebunul ăsta și să te pui în pericol.
—Ești complet nebună dacă ai impresia că o să te las să îți riști siguranța, mârâie Sebah și vocea lui e atât de dură încât acum știu că e nervos pe mine.
—Nu mă pun în pericol, tot o să facă un pas greșit la un moment dat, închei și duc cana cu cafea la gură luând o înghițitură.
***
Au trecut trei luni de la întâmplarea aceea și tata nu a mai dat niciun semn. Mă gândesc că poate s-a liniștit, dar ceva îmi spune că a fost doar liniștea dinaintea furtunii și că doar vrea să pară că a renunțat. Vlad s-a mutat aici definitv, Abel vine în weekend-uri la fel ca Tudor.
Între timp eu și Sebah am ajuns să formăm un cuplu și totul pare să meargă perfect. Am ajuns să cunosc omul din spatele poveștilor care circulă prin facultate care spun că e un om fără inimă și nu pot să zic decât că sunt cea mai norocoasă persoană. Nu a fugit când mi-a auzit povestea și nu a făcut-o nici în nopțile în care mă trezeam țipând datorită coșmarurilor.
Tudor a cerut-o pe Ella în căsătorie și relația lui Abel cu Ștefania merge din ce în ce mai bine. Vlad a început să iasă cu o colegă de facultate care e o fată extrem de dulce. Totul pare că se echilibrează sau așa îmi doresc. Mama a reușit să mă viziteze și nu pot să zic decât că a fost cea mai frumoasă surpriză pe care mi-o putea face.
—Iubito, vocea groasă a lui Sebah mă scoate din starea de meditație și îmi întorc privirea către el, am ajuns, dar erai așa pierdută între gânduri că nici nu ai observat, spune și îmi mângâie încet obrazul.
—Mă gândeam la lunile astea și la faptul că multe s-au schimbat, răspund sinceră și văd cum un zâmbet își face apariția pe chipul lui. Sunt atât de norocoasă că ai intrat în viața mea, îi șoptesc și îmi pun mâna peste a lui, iar ochii care îmi provoacă stoluri de fluturi în stomac sclipesc atât de puternic acum în lumina blândă a soarelui.
—Știu că voiam să spun lucrurile astea într-un mod mai romantic, vorbește cu o voce hipnotizantă și sunt curioasă despre ce e vorba, te iubesc căpșunico, spune și mă apropie de el cât spațiul din mașină ne permite și mă sărută. Și simt cum mă pierd, în brațele lui, în sărutul lui, în sentimentele pe care le simt pentru cel care mi-a dat viața peste cap în cel mai frumos mod. Când se îndepărtează continuă la fel de hipnotizant, mi-am jurat că nu voi mai iubi vreodată, spune și simt cum inima mi se strânge dureros în piept, că nu voi mai avea încredere, dar tu mi-ai arătat faptul că mereu trebuie să ai credință, tu ai fost dovada vie că tot ce contează e să ai credință, să lupți și vei reuși.
Cuvintele spuse de el mi-au adus lacrimi în ochii pe care cu greu încerc să le stăpânesc dar eșuez lamentabil și încep să plâng. Îl iubesc pe omul ăsta atât de mult încât mă doare. Nu i-am spus-o până acum cu subiect și predicat, dar m-am asigurat că i-am dat de înțeles lucrurile astea.
—Te iubesc Sebah, te iubesc atât de mult, șoptesc printre lacrimile care îmi curg fără încetare spre surprinderea lui care nu se aștepta să zic asta. Încearcă să îmi șteargă lacrimile care se încăpățânează să nu se oprească și când vede că nu reușește mă sărută din nou.
Lacrimile mele îi udă obrajii și singurul lucru la care mă pot gândi acum sunt sentimentele pe care le am și fiorii provocați de sărutul care e atât de dulce și blând încât mă înfioară. Abia când ne despărțim observ că și el are lacrimi în ochii.
Îmi înfășor mâinile în jurul gâtului său și îl îmbrățișez cu putere până ce telefonul lui începe să sune și suntem obligați să ne îndepărtăm.
***
Două ore mai târziu când ies împreună cu fetele de la curs telefonul începe să sune, dar se oprește chiar în momentul în care doresc să răspund. Când îl verific, văd că apelantul este mama și fix când vreau să apelez, realizez că nu am semnal și le spun fetelor că ies până afară să o su pe mama. Afară este destul de frig și tremur, iar mama întârzie să răspundă. Dintr-o dată simt cum cineva mă prinde pe la spate și până să îmi dau seama ce se întâmplă gura îmi este acoperită de o batistă cu o substanță cu un miros puternic. Mă panichez mai ales când îi aud vocea îngrijorată a mamei care mă strigă. Mă zbat, dar mai rău fac pentru că respir tot mai multi vapori care mă fac să amețesc și într-un final să pierd contactul cu realitatea nu înainte de a șopti un nu răgușit.
Când mă trezesc primul lucru care îl realizez e durerea îngrozitoare de cap care simt că îmi despică creștetul în două. Afară e întuneric și abia când încerc să mă mișc realizez că sunt legată și frigul usturător mă face să tremur. Când deschid ochii mai mult realizez că încăperea mi se pare cunoscută și amintirile revin mai puternice ca niciodată, groaza punând stăpânire pe mine și lacrimile făcându-și apariția imediat pe obrajii mei.Respirația mi se îngreunează și simt cum o greutate îmi apasă pieptul și durerea de cap devine tot mai greu de suportat. E imposibil, refuz să cred asta, nu.
—Nuuuuu, strig cât pot de tare și singurul lucru pe care îl aud drept răspuns e râsul celui care dorește cu orice preț să mă distrugă.
—Timpul s-a scurs, aud vocea care îmi întoarce stomacul pe dos și pierd contactul cu realitatea sperând ca totul să fie un coșmar și atât.
A/N
Aseară mi s-a confirmat din nou ceva ce știam. Să ai lângă tine persoane care țin la tine și fac ce le stă în putință să îți aducă un zâmbet pe buze e cel mai frumos lucru posibil, și cel mai frumos cadou pe care îl poți primi de ziua ta.
P.S. Îmi pare rău dacă am mâncat vreo literă pe parcursul capitolului. :D
CITEȘTI
Labirintul Secretelor
Romance"Ochii tăi strălucesc, dar strălucesc atât de puternic, încât pare că toate sentimentele se adună în ei."-Sebah Damiano Doi străini ce se întâlnesc ai spune din întâmplare la prima vedere. Ea dorește să afle povestea din spatele măștii lui și a och...
