Labirintul Secretelor

Capitolul 14

De când am ajuns la facultate nu sunt atentă la cursuri și cuvintele profesorului nu ajung până la mine ci se pierd printre gândurile care îmi împânzesc capul. Fetele și-au dat imediat seama că ceva nu e în regulă și cum mă așteptam au aruncat vina pe Sebah care de data asta nu a făcut nimic. Dacă cumva mă va întreba profesorul ceva voi da de belea, habar nu am despre ce a vorbit până acum.

-Illaria, mârâie Ștefania la mine în șoaptă, nu știu ce ai, dar încearcă măcar să pari atentă puțin pentru că se vede pe fața ta că nu ai habar despre ce tot spune omul ăla acolo.

-Rândul 5 primele două domnișoare aveți ceva de completat? aud vocea sarcastică profesorului cum ne întreabă și până se deschid eu gura o face Ștefania.

-Ne cerem scuze domnule, spune cu o voce spășită și privirea în pământ, prietena mea nu se simte bine, continuă încet.

-Mai e jumătate de oră cred că poate să reziste, spune profesorul dur și începe din nou să vorbească despre subiectul abordat.

Imediat ce profesorul iese din amfiteatru sala începe să se golească cu repeziciune, iar fetele mă privesc așteptând să spun ce se întâmplă pentru că niciodată nu am fost așa de absentă. Și trebuie să recunosc ceea ce Tudor mi-a spus m-a speriat mai mult decât am crezut și nu pot să nu mă gândesc la cum va fi mai departe.

-Trebuie să vă spun ceva, încep cu glasul mic și le privesc pe rând pe fiecare, a fost eliberat, rostesc și îmi închid ochii.

-Ce? țipă Ella. Cum adică? întreabă mai încet când vede că a a tras atenția câtorva colegi.

-Nu știu, răspund și mă joc cu brățara de la mână, m-a sunat Tudor să îmi zică când eram cu Sebah.

-Illaria ce facem? întreabă Ștefania și știu că acum amândouă sunt la fel de speriate ca mine.

-Încă e valabil ordinul de restricție, spun și continui, dar asta nu l-a împiedicat azi dimineață. Nu știu ce să fac trebuie să îl sun pe Abel și pe mama și nu știu ce să le spun, continui și deja încep să îmi fac griji pentru toată nebunia ce urmează.

-S-a terminat pe ziua de azi, hai acasă momentan, o aud pe Ella cum zice și mă ridic din locul în care am stat și plecăm.

Dar în curte avem parte de o surpriză. Sebah stă sprijinit de mașină parcă așteaptă ceva și când mă vede apare în fața mea.

-Illaria, dacă joi te-am lăsat cu ele, azi să nu te gândești, nu când un nebun vrea să te omoare, îi aud vocea gravă. Urcați-vă toate în mașină acum, continuă la fel și spre deosebire de data trecută fetele nu comentează nimic ci se urcă și sunt obligată să le urmez și eu.

Când oprește în fața blocului fetele îi mulțumesc după care coboară, și când vreau să le urmez și eu vocea lui se face auzită.

-Așteaptă puțin, spune și ochii lui mă privesc mult prea atent lucru care mă face să roșesc. Dă-mi puțin telefonul tău, continuă și îmi arcuiesc o sprânceană, dar îi dau telefonul.

Tastează ceva ca mai apoi să aud cum telefonul lui sună și mă prin repede ce a făcut. Îmi dă din nou o șuviță de păr după ureche și îmi dă telefonul. Instantaneu tot sângele îmi urcă în obraji și inima începe să bată mai puternic. Trebuie să ies mai repede de aici altfel o să fac o greșeală.

-Ai grijă de tine Illaria, îl aud cum rostește slab și aprob din cap după care cobor din mașină și intru în bloc.

Mă așez pe canapea cu telefonul în mână și nu știu dacă să îl sun pe Abel sau nu, știu că va înnebuni când va afla. Luându-mi inima în dinți apelez numărul lui și aștept să răspundă.