Labirintul Secretelor

Illaria

Se zice că viața îți dă doar ceea ce poți duce până la final. Toate încercările de pe parcursul anilor au câte un motiv. Nu există luptă pe care să o porți fără un scop și fără o finalitate.

Am înțeles asta abia după ce m-am trezit pe un pat de spital cu Sebah lângă mine ținându-mă de mână și plângând.  Am înțeles în acel moment că el a fost cel care a reușit să mă salveze, că el a fost raza mea de lumină în acel întuneric în care mă scufundam zilnic. 

Iubirea lui pentru mine a fost ceea ce m-a salvat. Dacă nu ar fi fost el, nu aș mai fi trăit astăzi pentru că omul acela era hotărât să mă omoare.

Oricât încercasem pe parcursul anilor nu îmi puteam scoate din cap imaginea ochilor săi turbați și injectați, era ceva ce mi se imprimase atât de tare pe retină încât nu aș fi putut să uit vreodată.

Existaseră momente atunci când speranța mă părăsise, dar Sebah fusese flacăra speranței din sufletul meu și încercasem să o păstrez până în ultimul moment.

Uitând-mă în urmă mă bucur că am acceptat acea cafea cu care a început totul, așa mi-am găsit fericirea și dacă cineva mi-ar fi zis că aveam să ajung căsătorită cu el sau că mi-aș fi întâlnit sufletul pereche pe stradă nu aș fi crezut vreodată, dar căile Domnului sunt necunoscute.

Reușisem să termin facultatea cu bine și mă angajasem făcând ceea ce îmi dorisem de când începusem, să protejez copii și ei să nu mai treacă nimeni prin ce am trecut eu. Eram conștientă că era aproape imposibil să îi protejez pe toți, dar continuam să sper și să lupt pentru dreptate. Înființasem chiar și o fundație care să vină în sprijinul copiilor ce treceau prin ce am trecut eu și ale mamelor ce aveau nevoie de ajutor.

De puțin timp eram și mai fericită și mă simțeam cu adevărat împlinită, aveam o pereche de gemeni după care Sebah era înnebunit și eu mă topeam și îmi simțeam inima că se umple tot mai mult cu iubire când de fiecare dată îl vedeam cum încearcă să le facă față amândurora fără prea mult succes. Încă îmi amintesc cuvintele bunicii când a aflat vestea, mi-a zâmbit și mi-a zis destul de liniștită:

—O să ai gemeni, știu eu asta, vorbele ei m-au șocat pe moment și încă îmi amintesc fața albă a lui Sebah care părea că leșină în orice moment după ce i-a auzit cuvintele, mai rău m-a șocat când am mers la control și mi s-a confirmat totul.

După ce aflase începuse să se porte cu mine de parcă eram de porțelan și aveam să mă sparg dacă aveam să mă mișc, până am reușit să îl conving că totul e în regulă. Dar îi înțelegeam temerile, erau fondate trecuse odată printr-o experiență când aproape mă pierduse nu mai o dorea și pe a doua.

Toată copilăria mea care fusese o nenorocire într-un final mă adusese în punctul în care nu mai speram nimic, și îmi era frică de orice, pierdusem încrederea în oameni, asta până când viața mi-a demonstrat că tot răul e spre bine și până la urmă am reușit să trec peste tot.

Ce am știut când am aflat că sunt însărcinată a fost că niciodată copii mei nu vor trece prin ce am trecut eu, aveam să fac orice, dar copii mei nu vor trăi cu frică și nu aș fi acceptat iadul prin care am trecut eu, să îl trăiască și ei. Aveau să fie fericiți și aveau să zâmbească tot timpul, Sebah nu era ca el, Sebah ar fi făcut orice numai pentru a ne știi pe toți trei în siguranță nu contează de situație.

A/N

Ăsta e unul din capitolele bonus pe care le-am promis și au trecut luni de când trebuia să ajungă. Odată cu asta vă anunț și că voi începe să editez cartea, NU O VOI RETRAGE ÎN CIORNE, acțiunea e aceeași, personajele vor fi aceleași doar voi mai adăuga câte ceva unde este nevoie.

Și celor care au ajuns până aici vă spun, mulțumesc! Povestea asta mie mi-a stors energia și nu de puține ori mi-a furat zâmbetul de pe buze când scria despre Illaria căci povestea ei știu că e una care poate li se întâmpla multora.