Labirintul Secretelor

Capitolul 15

Deschid ochii speriată respirând greu și răsuflu ușurată când văd că sunt la mine în cameră. Îmi arunc ochii spre partea de pat unde știu că doarme Vlad și când văd că el încă doarme, mă bucur că nu l-am trezit. Măcar el să se odihnească dacă eu nu o să mai pot adormi până dimineață.

Se zice că noaptea e un bun sfetnic și poate chiar așa e, dar uneori noaptea e momentul în care cele mai negre gânduri ies la suprafață și te încolțesc fără milă făcându-te să îți pui întrebări la care nu te-ai fi gândit și făcându-te să îți imaginezi cele mai sumbre scenarii. Au fost nopți întregi înainte de acea întâmplare în care mă gândeam la ce o să se întâmple, dar realitatea a fost mai rea decât orice scenariu. Dacă ziua reușești să nu te gândești prea mult la ce se întâmplă ei bine noaptea nu poți spune același lucru.

-Ștefania, vocea răgușită a lui Vlad m-a scos din gândurile mele și m-a făcut să îmi întorc capul spre el, dar rămân surprinsă când văd că pare că încă doarme. Ștefania, Illaria plecați de acolo, nu, vocea lui pare speriată și orice ar visa cu siguranță nu e un vis frumos.

Dintr-o dată îl văd că deschide ochii speriat și aproape că sare din pat. Privirea lui e pare mai îngrozită ca niciodată și când ridică privirea spre mine îl văd cum răsuflă ușurat.

-Vlad ești bine, vocea mea răgușită sparge liniștea și îl văd cum închide ochii respirând adânc parcă încercând să-și alunge o imagine din fața ochilor.

-Da sunt bine, răspunde aproape mecanic, o să ies puțin pe balcon la aer, zice la fel și îl văd cum dispare pe ușă.

Nu pot să nu mă gândesc la ce a visat, de l-a făcut să fie așa. Nu pierd timpul și plec după el. Eu mai bine ca nimeni știu cum e să ai coșmaruri și nu am de gând să îl las așa.

-Vlad, spun încet din cadrul ușii dorind să îi atrag atenția, dar mă ignoră și stă sprijinit de marginea balconului privind la peisajul din fața lui.

-Nu o să vorbesc despre ce am visat, îmi spune cu o notă gravă și decid să îl urmez pe balcon și să închid ușa.

-Nu vreau neapărat să vorbim despre ce ai visat, mint și mă apropii încet de el până ajung să îl ating cu mâna pe umăr și simt cum se încordează sub atingerea mea, doar am văzut că te-a zdruncinat și voiam să văd dacă ești bine, îi zic și se întoarce prea brusc spre mine lucru care ne aduce față în față la o distanță prea mică și privirile ni se conectează.

-Illaria, șoapta lui abia ajunge la urechile mele și tot ceea ce știu că trebuie să fac e să mă îndepărtez de el. Îi văd privirea cum cade pe buzele mele și înghite în sec lucru care mă face să realizez instant ce îi trece prin cap.

-Vlad, numele lui îmi iese involuntar printre buze cu o notă de îngrijorare și imediat mă îndepărtez de el înainte să se întâmple ceva ce știu că nu ar trebui.

-Îmi pare rău Illaria, visul ăla m-a tulburat mai mult decât m-aș fi așteptat, îmi spune oftând și își trece mâna prin păr. Erai tu și Ștefi și tatăl tău avea o armă îndreptată spre voi și când am strigat la voi a apăsat pe trăgaci și vă împușcase pe amândouă, iar eu nu puteam face nimic, cuvintele spuse de el și pline de îngrijorare îmi provoacă fiori reci de groază pe șira spinării.

Acum realizez cu adevărat că nu doar pe mine m-ar putea răni, ci și pe una din prietenele mele sau pe băieți. Deși ce are de împărțit e cu familia mea, niciodată nu ai putea să știi la ce să te aștepți de la el. Dacă vreunul din ei ar păți ceva nu mi-aș ierta-o niciodată, mai ales că știu că s-ar întâmpla asta din vina mea. Pentru câteva clipe nu pot să mă mișc din locul în care stau și privirea mea a rămas blocată într-un punct inexistent lucru dovedit de mâna lui Vlad care îmi e fluturată prin față.