Sunt adusă la realitate când o găleată apă rece face contact cu corpul meu și imediat simt cum frigul îmi îngheață simțurile și frica îmi blochează gândurile. Primul lucru pe care îl văd este coșmarul meu care mă privește zâmbind când vede că tremur. Sunt îngrozită și singurul lucru la care mă gândesc e că nu mai am cale de scăpare acum și deja amintirile încep să îmi treacă prin fața ochilor.
-Stai calmă, nu te omor, încă, aud vocea care ar fi trebuit să mă mângâie, dar care în schimb îmi provoacă groază.
-De ce? reușesc să șoptesc tremurat și deși credeam că nu m-a auzit, a făcut-o. Se apropie de mine ș când vede că fac orice să mă îndepărtez începe să râdă ca mai apoi să îl aud cum îmi răspunde în batjocoră.
-V-am zis că o să regretați, spune urlând, v-am zis, continuă. Nu m-ați crezut când am zis că o să vă distrug, și uită-te la tine draga mea fiică unde ești, spune râzând și se îndepărtează puțin. Râsul ăla bolnav îmi provoacă fiori de teamă care îmi pun stăpânire pe fiecare celulă. La final doar unul mai pleacă de aici viu, și ce să vezi tu clar nu o să fi aia, continuă să zică și îmi mângâie capul. O să mori, dar stai liniștită nu or să aibă timp să te plângă, spune și dacă așa avea cum l-aș omorî chiar acum.
Îl văd cum pleacă de lângă mine și merge spre o masă din încăpere de unde ia o sticlă în care pot să jur că e alcool. Dumnezeule, dacă o să înceapă să bea e clar că ce o să urmeze nu o să mai fie prea bine. Când văd că ia o gură zdravănă din sticlă îmi închid ochii și încep să plâng. Frigul și frica îmi fac trupul să tremure ca gelatina. O oră mai târziu deja începe să fie amețit bine pentru că abia mai poate sta în picioare.
-Nenorocito, vezi dacă nu asculți, strigă la mine, și palma lui face contact cu fața mea întorcându-mi capul într-o parte. Acum asta primești dacă ești proastă, continuă și palma lui se lipește din nou de celălalt obraz cu mai multă forță. Și încerc să nu plâng, dar când îmi prinde părul în mână și mă trage în sus de el, icnesc și lacrimile îmi umplu ochii imediat.
-Te rog, oprește-te, spun gâtuit după ceva timp când deja simt cum nu mai rezist, loviturile vin una după alta, și una mai puternică decât cealaltă. Încerc să mă ghemuiesc și să mă apăr cumva, dar nu am niciun succes. Setea cu care mă lovește mă face să mă întreb cu ce am greșit atât de mult. Și apoi realizez că omul ăsta e bolnav, în tot sensul cuvântului.
Nu știu când, dar leșin în momentul în care corpul meu nu mai poate îndura loviturile.
Sebah
Simt cum înnebunesc, nu pot să cred că a dispărut. Cel mai negru scenariu care se putea întâmpla începe să prindă contur și eu sunt singurul vinovat. Nu am luat în calcul toate riscurile și acum ea e în mâinile lui. Cu toții sunt înnebuniți de îngrijorare, dar eu simt cum mor. Numai eu știu cât de speriată e numai de gândul la omul acela și acum când știu că e acolo simt cum o greutate îmi apasă inima.
-Găsiți-mi sora sau jur că vă distrug, urlă Abel la cel din fața lui ca un nebun. Are ochii roșii din cauza plânsului și știu că în orice moment ar putea exploda ca o bombă.
-Domnule facem tot ce putem, dar din păcate nu avem prea multe indicii, spune polițistul care ne privește compătimitor și parcă acum chiar și mie îmi vine să îi dau una.
-Ascultă la mine, încep să vorbesc cât de calm pot, știți foarte bine cum stă treaba și totuși nu faceți nimic, continui și răceala din vocea mea îl face pe cel din fața mea să mă privească curios. Căutați-l dracu și găsiți-l dacă nu vreți să regretați după, amenințarea din vocea mea îl face să își mărească ochii pentru câteva secunde.
-Am înțeles, vom face tot posibilul să îl găsim, spune cel din fața noastră și pleacă imediat fără a se mai uita înapoi.
Ieșim din secția de poliție ambii cu gândurile în toate direcțiile. Îl văd pe Abel cum se sprijină de mașină ca mai apoi să ea cu pumnul în ea. Îl înțeleg și mie îmi vine să fac același lucru. Nu suport gândul că ea nu e cu mine acum.
-Sper că nu ai de gând să aștepți până incompetenții ăștia fac ceva, îi spun dur lui Abel care mă privește aprobând din cap.
-Evident că nu, dar simt că înnebunesc, era atât de speriată și pur și simplu am crezut că s-a potolit, dar de fapt ăsta era jocul, spune vinovat și îi fac semn să se urce în mașină.
Trebuia să mergem la apartament, dar când mă gândesc că acolo o să le văd pe Ștefania și Ella care probabil plâng îmi vine să fac cale întoarsă. Telefonul lui Abel sună și amândoi tresărim când îl auzim. Îl scoate din buzunar și răspunde.
-Da mamă, îl aud cum rostește oftând. Nu am găsit-o, încă o căutăm, continuă și nu știu ce îi spune mama lui, dar îl face pe Abel să plângă. Mamă liniștește-te, o voi găsi îți promit, o să o ții din nou în brațe, spune plângând.
Închide telefonul când ajungem în fața blocului și coborâm amândoi dorind să urcăm puțin ca mai apoi să plecăm în căutarea ei.
Imediat ce intru în casă observ cum pe cei pe care îi recunosc ca prietenii iubitei mele cum stau pe canapea cu toții îngrijorați și exact cum credeam fetele plâng învinovățindu-se pentru ceea ce s-a întâmplat.
-Ați aflat ceva? întreabă imediat cu toții și închid ochii cât pot de strâns înainte să le zic că nu i nici poliția nu ajută prea mult.
-Nu am aflat nimic, spun deznădăjduit și oftez lovind cu pumnul peretele din fața mea.
Le văd pe fete cum încep să plângă când aud și strâng din dinți pentru că simt că înnebunesc. Durerea din piept e din ce în ce mai mare și simt cum nu o să mai rezist mult timp până să izbucnesc.
Dintr-o dată realizez că ceva nu am luat în calcul, locul unde nenorocitul a dus-o poate fi unul la care nu ne-am gândit și știu că dacă vrea să o rănească, mai mult ca sigur a dus-o în același loc ca data trecută.
-Abel știi locul unde a dus-o data trecută? întreb dintr-o dată și Abel ridică privirea confuz spre mine, dar aprobă din cap. Iau telefonul de pe masă și fără să mă gândesc de două ori îmi iau geaca înapoi pe mine.
-Haide, strig la el când văd că nu se mișcă, sunt sigur că a dus-o tot acolo, completez și îl văd cum sare în picioare și ajunge în dreptul meu.
Pe drum anunț poliția că sunt șanse să fi aflat unde este Illaria și simt cum drumul acesta e cel mai lung din viața mea și simt că nu mai ajung o dată acolo. Sunt furios, îngrijorat și singurul lucru la care mă pot gândi acum e doar ea. Mă rog după mult timp ca totul să fie bine, o iubesc prea mult să o pierd.
Când ajungem acolo observ o mașină semn că am avut dreptate și pe Abel care înjură când recunoaște mașina.
Poliția a ajuns deja și a înconjurat casa care dacă vântul ar sufla cât de puțin sunt convins că ar cădea. Mă dau jos din mașină și înaintez spre intrarea în casă. Știu că dacă ar intra poliția nu ar exista nicio șansă să o mai recuperez, și acum tot ce contează e siguranța ei pe care nu am de gând să o pun în pericol. Și în momentul în care intru imaginea din fața mea face ca totul să se oprească în loc și eu să rămân blocat, fără să mă pot mișca. Asta nu poate fi adevărat îmi repet.
CITEȘTI
Labirintul Secretelor
Romance"Ochii tăi strălucesc, dar strălucesc atât de puternic, încât pare că toate sentimentele se adună în ei."-Sebah Damiano Doi străini ce se întâlnesc ai spune din întâmplare la prima vedere. Ea dorește să afle povestea din spatele măștii lui și a och...
