Jocul oglinzilor

I - „Daily Herald"

[Media: Imagine surprinsă din sediul cotidianului Daily Herald (sursă: pexels.com)]

16 septembrie 2015 // în prezent

        Își privi mulțumită reflexia în oglinda ascensorului, aranjându-și gulerul cămășii ciclamen, ce se mula obraznic pe corpul său mignon. Fusta creion de culoare crem îi aluneca periculos peste picioare, dezvelind pulpele languroase și un posterior generos. Își ținea părul șaten prins într-un coc minuțios lucrat, cu două șuvițe ondulate lăsate libere. 

       Fără nicio ezitare, se întoarse cu fața spre ușile liftului, așteptând bipăitul ce anunța venirea etajului 11. Oprirea ei. Tânăra coborî, analizând dintr-o singură privire holul ușor îngust, în capătul căruia trona un birou cu tentă futuristă. Geamurile ce țineau loc de pereți exteriori surprindeau o panoramă splendidă tipică unui oraș impresionant precum Chicago, iar câțiva palmieri de un verde regal țineau calea oaspeților spre singura ieșire marcată, în mod evident, cu majusculele J.C.

        Înaintă până în dreptul mesei de lucru în spatele căreia o secretară într-o ținută impecabilă tasta mecanic la computer, degetele curgându-i pe fiecare literă ca la pian. Apelând la orice formalitate pe care o cunoștea, vorbi cât se poate de elevat, calculându-și fiecare cuvânt cu atenție:

       — Domnul Carter mi-a telefonat în privința unui proiect artistic pe care l-am putea organiza împreună. Am stabilit o întrevedere astăzi la ora 16, continuă șatena, ridicându-și mâna stângă în aer pentru a-și privi ceasul Chopard, ceea ce ar însemna chiar acum.

       Secretara se hlizi pe monitor la programul șefului ei, murmurând ceva indescifrabil, ca apoi să-și ridice privirea asupra femeii din fața sa. Încuviință protocolar, vocea puțin răgușită completând acea atmosferă artificială:

       — Domnișoara O'Hara? întrebă aceasta mai mult pentru sine, decât pentru a primi un răspuns. Îl voi anunța imediat că ați sosit.

       Luă receptorul și îl puse la ureche, apăsând o singură tastă.  Așteptă până când persoana de la capătul firului acceptă convorbirea și chițăi ca un șoricel, timbrul vocal schimbându-i-se imediat:

       — Domnișoara Bethany O'Hara a ajuns. Să o poftesc înăuntru, domnule? urmă o pauză de două secunde, moment în care tânăra de pe partea cealaltă a biroului își balansă greutatea de pe un picior pe altul. Am înțeles! Domnul Carter a spus că puteți intra, i se adresă acesteia.

       Bethany zâmbi amabil, ținând strâns mapa sa colorată, înjurându-se mental pentru greșeala pe care o comisese. Noii stiletto Cappuccino pe care îi încălțase aveau să îi provoace niște bătături de toată frumusețea. Superbi și totuși atât de incomozi, întocmai ultimilor ei iubiți.