Jocul oglinzilor

VI - „Tentativă de crimă la metrou"

[Media: Indiferența umană versus dorința de conservare (sursă: pexels.com)]

      În cele din urmă se întoarse la mașină pe jumătate înfrântă. Își privi reflexia în oglinda retrovizoare, trecându-și mâna prin părul buclat la vârfuri. Adâncindu-se în scaunul său, închise ochii permițându-și după un timp îndelungat un moment de respiro. Capul îi vâjâia de la toată mascarada cotidiană și simțea o sufocare alarmantă la nivelul pieptului. Avea nevoie de o cafea, o țigară și o carte bună. Și totuși, ea nu fuma.

       — Blestemat să fii Sadowy! murmură femeia lipindu-și fruntea caldă de geamul portierei.

       Mobilul o trezi din acea stare de moleșeală și fără un prea mare entuziasm răspunse apelului care venea din partea unui număr nememorat în agendă.

       — Alo, spuse tânăra fixând cu privirea intrarea de la Regus, străduindu-se să adopte un ton plat.

       — O'Hara, McKanzie la telefon. Avem nevoie de un reporter de teren pentru o transmisiune live de la fața locului. E vorba de o tentativă de crimă, două femei au fost împinse pe linia de metrou de la Montrose, spuse vocea menținând o mină extrem de calmă în ciuda mesajului.

       — Pentru site-ul ziarului? răspunse Bethany cu o întrebare, creierul ei refuzând să urmărească o parcurgere eficientă a unui schimb de informații.

       — Da, poți ajunge? Cameramanul e deja acolo. Tipa care trebuia să se ocupe de asta a întâmpinat o problemă. Spune-mi dacă vii sigur pentru că nu mă aflu în situația de a putea negocia. Deja toate televiziunile sunt acolo.

       Fotograful derulă mintal harta orașului, cea pe care se chinuise atât de laborios să o învețe și alegându-și cea mai rapidă rută, își umezi buzele confirmându-i redactorului-șef așteptările.

       — Ajung în 10-12 minute. Cer prea mult dacă vreau un prompter? a fost rândul ei să atragă atenția.

       —  Doar vino, veți improviza ceva dacă ai emoții, spuse McKanzie închizând apelul.

       Ura factorul surpriză și se simțea neimportantă atunci când nu se ținea cont de opinia ei, însă era conștientă de rolul minuscul pe care îl ocupa ea în cadrul Daily Herald. Într-o ordine ierarhică, brunetul cu ochii albaștrii era mult peste ea, cam cu vreo opt ani de carieră în domeniul ziaristicii. Bethany porni motorul vizibil nemulțumită, plasându-și jocul de-a urmărirea pe o poziție secundă și ocupându-se alături de o drăgălașă colonie de fluturi în stomac de o nouă misiune.  

       Traversă Piața Franceză, făcând dreapta spre Bucktown, urmărind mai mult linia de metrou albastră, cea care ar fi dus-o fără rezerve la locul transmisiunii. Montrose era o stație situată pe un pod, ceea ce-i făcea imposibilă parcarea propriei mașini, consideră ea, astfel fără a se complica decise să își lase automobilul pe Addison și să recurgă la metrou pentru o stație. Ar fi evitat în acest mod orice vâlvă, pentru că traficul acid din Chicago nu poate fi restricționat de o posibilă crimă. Timpul se scurgea violent, iar aproximarea sa ar fi putut fi din moment în moment supusă erorii. Punctualitatea pentru Bethany devenise o regulă de viață, transformase alegerea în necesitate. Ura să aștepte și să fie așteptată.