Jocul oglinzilor

XV - „În căutarea dublei identități"

[Media: Northwestern Memorial Hospital, Chicago, IL (sursă: google images)]

       Bethany intră în spital, împingând cu putere una dintre ușile din sticlă, derulând în minte parcursul său. Cu mai puțin de cincisprezece minute se suise într-un taxi pe care îl prinse pe muchie și oferindu-i destinația, se lăsă în scaunul din dreapta al automobilului meditând la evenimentele recente. Traficul din „inima Americii" părea cu adevărat neprielnic pentru o urgență și privind prin parbriz, femeia săgetă fiecare semafor de culoare roșie ce îi întârzia sosirea. Fără a se avânta în discuții de complezență cu persoana din stânga sa, lăsă șoferul să își vadă de drum, rugându-se ca acesta să fie suficient de isteț în a găsi scurtături.

        În clipa în care zări măreața clădire de la intersecția străzilor Huron cu Fairbanks Court, inima începu să îi bubuie amenințând să îi sară din piept. Achită călătoria, tot ce își putu imagina fiind un Tom aflat în suferință, singur și temător. Urcă treptele de la Northwestern Memorial și ochind unul dintre birourile de informații ce erau amplasate în partea dreaptă, se opri expirând greoi la mai puțin de câțiva centimetri de blatul despărțitor. 

       — Bună ziua! Puteți să-mi spuneți, vă rog, dacă Tom Griffin a fost înregistrat în sistem? A avut de curând un accident de mașină. M-a sunat o asistentă și am venit cât de repede am putut, spuse jurnalista ridicându-și înapoi pe umărul drept bareta de la geantă.

       Femeia cu păr încărunțit și riduri pe frunte cântări situația pentru câteva secunde, apoi ochii săi căprui cuprinseră imaginea de pe monitorul calculatorului. Începu a tasta folosindu-și mâna dreaptă, în timp ce brațul stâng se odihnea peste niște dosare. 

       — Sunt doi pacienți internați cu acest nume. Unul de douăzeci și trei de ani, iar al celălalt de cincizeci și doi. Dacă doriți să îi vizitați, să-mi dați cartea de identitate pentru a vă trece în evidențe, spuse angajata vocea sa groasă contrastând cu frivolitatea propriului trup. 

       Beth își deschise poșeta, strecurându-și mai apoi degetele în portofelul negru cu buline albe de unde scoase documentul plastifiat. Trecându-și dinții peste buza inferioară, analiză puținele informații primite și se gândi dacă totul era o simplă coincidență. Cu siguranță, exista o șansă de una la zece mii ca doi oameni purtători ai aceluiași nume să se găsească sub același acoperiș și iată: posibilitatea tocmai se întâmplase. 

       — Persoana care mă interesază este aceea în vârstă de cincizeci și doi, răspunse fotograful, privirea sa cercetând hârtia pe care tocmai o primise. Era o cerere de vizită pe care fără discuții urma să o completeze cu datele necesare. 

       — Salonul 131, etajul 15. Ați spus că ați primit un telefon din partea spitalului, începu angajata studiind scrisul impecabil al tinerei din fața sa. Mâna stângă ținea pixul cu dibăcie, iar pe foaie se zăreau doar urmele ondulate și îngrijite ale pastei albastre.