🔎 Locul #1 în Categoria Polițiste a concursului „Stories of Fairyland"
Locul #1 în Categoria Thriller a concursului „Talented Angels"
Locul al #2-lea în Categoria Thriller a concursului „Scriitorii de Mâine 2019" 🔍
O fotografie trebuie să...
[Media: Vedere asupra clădirii Willis Tower (sursă: pinterest.com)]
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Tom și Bethany stăteau așezați în separeul colorat al ceainăriei Argo. Priveau gânditori către stradă, prin geamurile mari decorate cu luminițe. Afundați în materialele plușate și în atmosfera relaxantă a localului, fiecare se imagina călătorind în propriile amintiri. Jurnalista își comandă un Kalahari, având ca ingrediente rooibos, fulgi de ciocolată, hibiscus și lămâie, iar pompierul un Ice Age, fiind o combinație între rooibos, lemongrass, coajă de lămâie, flori de portocală și mentă. Atât de familiarizați unul cu celălalt, ar fi părut cu siguranță în ochii trecătorilor tată și fiică. În fond, unul își căuta fiul rătăcitor, iar celălalt se ascundea tot mai mult de trecut.
Pe masa din lemn de santal, acolo unde se odihneau aburinde cele două băuturi, foile îndoite erau așezate ordonat, asta dacă ar fi existat vreo ordine. Era ca și cum cei doi prieteni aveau să se confrunte cu un puzzle incomplet. Cu certitudine acel traseu al liniilor avea un Dumnezeu, însă cheia era atât de îndepărtată încât se simțeau întocmai unor copii de grădiniță în fața unui text de al lui McLuhan.
— De aș putea pricepe ce vrei să faci, puștiule..., expiră greoi bărbatul. Lăsă toată frustrarea să îi părăsească coșul pieptului, iar negura din minte începu să se ridice.
Beth îl privi pe sub genele rimelate, așezându-și un picior peste celălalt. Era momentul să îi spună adevărul lui Tom. Merita asta din tot sufletul, căci ea îi putea înțelege suferința mai bine decât oricine altcineva. Să cauți cu disperare o persoană pentru care ai fi dispus să îți dai propria viață, să investești timpul, fericirea, resursele finite, să aluneci pe culmile disperării, să îmbraci speranța într-o haină de aur și să o lași să defileze trufașă printre agonie, dispreț, neîncredere, lăcomie. Să renunți la absolut orice, iar la final să-ți conștientizezi propria deziluzie, să asiști la premierea unor actori proscriși și a unei piese de teatru ieftine și optuze. Nu! Dacă ea trăise și ajunsese în acel punct, nu-și putea dori ca altcineva să navigheze prin tot acel infern. Oamenilor puternici le era dat să sufere, totuși Tom nu era unul dintre ei. Îi putea simți remușcările, teama, îngrijorarea, vulnerabilitatea.
— Nu am habar de multe informații, dar vreau să împărtășesc cu tine tot ce știu despre fiul tău, începu femeia. Simți privirea curioasă a lui Tom, astfel încât irișii săi căprui se axară pe ceașca de ceai din porțelan. Ultima dată când l-am văzut, asta excluzând întâlnirea de acum două zile, a fost în mai. Eram amândoi în Trenton și ne-am cunoscut prin intermediul unui prieten comun. Nu am fost niciodată apropiați, nu îi știam numele. S-a prezentat de la bun început cu pseudonimul Winnie și mi s-a părut suficient. Se creă în cele din urmă contactul vizual dintre cei doi. Obișnuia să facă rost de bilete la meciuri de baseball și procura foarte ușor telefoane mobile, poate și droguri ușoare. Nimic din atitudinea lui nu îl făcea să pară un individ periculos pentru societate, totul era parte din farmecul său. Tommy al tău era un as în materie de jocuri de cărți, avea o tenacitate și o inteligență impresionante și trebuie să spun, câștigai, doar dacă te lăsa el să faci asta, surâse femeia.
