XXIV - „Crepuscul"

59 12 11
                                    

[Media:  Apusul șirului de suferințe (sursă: pexels.com)]

       Bethany urcă treptele unității medicale, simțindu-și propria inimă galopând de emoție

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

       Bethany urcă treptele unității medicale, simțindu-și propria inimă galopând de emoție. Ploaia se oprise, însă norii grei în tonuri cenușii, invadară orice suprafață celestă, luminată. Jurnalista era extenuată, iar vântul ce îi pătrunse în oase cu mult timp în urmă, se juca pervers peste hainele îmbibate în apă, biciuind-o. Reușise să își prindă părul într-un coc mediocru, cauza principală fiind șuvițele pleoștite de pe vârful cărora încă se prelingeau dâre de la ultimii stropi de ploaie. Își simțea gâtul de parcă înghițise un pachet de agrafe de birou și tusea care îi contracta plămânii părea rezultatul nefericit al primei guri de nicotină. În situația actuală, Beth putea trece drept o viitoare pacientă ce își dorea internarea. Totuși, apropiindu-se de recepție oferi semnalmentele lui Winnie și așteptă până în clipa în care primi confirmarea prezenței sale în Mount Sinai

       Traversă culoarele înguste, înotând printre medici și asistente până când ajunse în camera de gardă. Ezitând inițial, trecu pe lângă oameni desfigurați, pe lângă femei care țipau îndurerate, pe lângă copii ce priveau debusolați cum se scurgeau firicele de sânge de pe tărgile cu victime osândite de chin și suferință. Acela era locul în care frumusețea pălea în fața instinctului de supraviețuire, în care bunătatea era oglindită în ochii împăienjeniți de cearcăne ai doctorilor, în care ordinea era prezentă doar pentru a clasa gravitatea cazurilor. 

       Winnie își aștepta rândul într-una dintre sălile de operație, iar spitalul părea să dispună de orice resursă, cu excepția capitalului uman. Lipsa acută de chirurgi cu care se confrunta centrul medical reducea procentual calitatea sănătății pacienților. Dacă numărul paturilor încânta privirile superficiale ale primarului și reflecta eficiența folosirii unui buget destinat Ministerului Sănătății, atractivitatea de a lucra într-o astfel de instituție punea pe fugă medicii experimentați. Cum puteau aceștia să își transforme talentul de a salva vieți într-un automatism radical? Necesitatea acestora de a acoperi un număr cât mai mare de beneficiari ai serviciilor prestate depășea cu mult relațiile interumane marginalizate și ascunse într-un colț întunecat al conștiinței. 

       Bethany și-ar fi dorit să poată schimba acest aspect și într-o anumită măsură ar fi reușit. Trebuia să pornească o campanie de conștientizare, ale cărei efecte să survină de la baza societății către vârful acesteia. Mass-media jucau cel mai important rol în modelarea opiniei publice, iar atât timp cât soluția se afla în mâinile sale avantajele doctorilor ar fi putut crește. 

       — Dar nu sunt aici pentru asta, spuse tânăra, trecându-și mâna peste obrazul drept, simțind câteva brobonele din fondul de ten. Până și machiajul său era compromis. 

       Jurnalista se așeză gânditoare pe unul dintre scaunele libere, așteptând ca intervenția prietenului său să ia final. Simți un nou val de frig cum îi invadă trupul, determinându-i un tremur ușor. Trebuia să îi sune pe Tom și pe Ashton. „E jocul pe care tu l-ai început, Beth. Acum du-l până la capăt". O'Hara își deblocă telefonul, glisând pentru a-l apela pe pompier. După o pauză de câteva secunde în care tonurile continuau să spargă vidul din mintea fetei, acesta răspunse:

Jocul oglinzilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum