Jocul oglinzilor

Prolog

 [Media: Aesthetic realizat de @AngelaR0ss]

12 mai 2015 // cu patru luni în urmă

      Sunetul pașilor se dilata tot mai mult pe aleea peticită din fața magazinului abandonat, timp în care  ușa se închise neputincioasă. Câteva bucăți de sticlă se desprinseră ca efect, căzând asurzitor pe gresie.

       Tânăra răsuflă ușurată, sprijininu-și capul de lambriul fixat pe peretele scorojit, bretonul lipindu-i-se de fruntea asudată. Se simțea în siguranță sub biroul vechi, acum pictat pe exterior cu sânge proaspăt. Închise ochii preț de câteva clipe, moment în care scena de mai devreme se derula întocmai unui film vechi a cărui bandă zgâriată dezvelea aceiași actori siniștri. 

       Vizualiza cuțitul cum spinteca toracele bărbatului căzut pe parchet, lovituri succesive urmând a se struni în jos spre abdomenul nefericitului. Era deja aflat într-o stare de semi-inconștiență, așa că rănile provocate fură primite cu mai puțină durere. Totuși, acesta nu era un lucru de care s-ar fi putut agăța ca de un colac de salvare. Ar fi trebuit să acționeze. Să împiedice crima. Ar fi trebuit. În loc să-și exercite dorința de dreptate, să intervină și să îi ofere nevinovatului o ultimă speranță, ea ce a făcut? A imortalizat o scenă demnă de un roman polițist. Imaginea ucigașului sălășluia acum atât în aparatul ei foto, cât și în mintea sa. Iar acea privire, acea ură nejustificată, acea înverșunare și hotărâre implacabilă, toate acestea fură și ele surprinse. Bestialitatea și setea de sânge îi întoarseră martorei stomacul pe dos, însă arătătorul drept îi rămase blocat pe butonul Canon-ului. Fotografiile în rafală se luptau cu spațiul de stocare, așa cum prietenul ei se zbătea pentru ultima fărâmă de viață. 

       Criminalul, întocmai unui sculptor vrăjit de opera sa, ieși din cadru nu înainte de a arunca o ultimă privire. Ar fi mințit dacă spunea că regreta păcatul comis. Îl considera singura cale de evadare. A sa, bineînțeles. Trecându-și degetele înmănușate peste clanță, păși în încăperea alăturată, plină ochi cu antichități simțindu-se un om cu adevărat liber. Greșelile trebuiau achitate, iar curiozitățile retezate din rădăcini. Înfășurându-și arma într-o bucată de pânză, o strecură în buzunarul interior al hainei sale negre. Dispăru ca un cortegiu funerar. 

        Acum victima aflată într-o baltă se sânge zăcea fără suflare la mai puțin de cinci metri de femeie. Aceasta încercă să-și scoată mobilul din buzunarul jeanșilor, dar degetele îi rămaseră blocate pe aparat. Tot ce făcea era să privească în gol și să strângă instrumentul la piept. Curând, lacrimile se iviră în colțurile ochilor și curseră întocmai unui pârâu ieșit din matcă. Un șuierat tărăgănat îi părăsi diafragma și plânsul isteric străpunse liniștea apăsătoare. Era mort. Patrick Sadowy, proaspătul angajat la NJTV  lăsase în urmă un mister și un criminal.

        Ridicându-se cu greu de sub tejgheaua din lemn lăcuit, tânăra se apropie de cadavru, mâinile tremurându-i necontrolat. Aducând aproape camera, potrivi obiectivul și fotografie pentru ultima dată trupul neînsuflețit al prietenului ei.