Jocul oglinzilor

XVI - „Valsând cu umbre"

       Bethany aștepta pe peron venirea trenului. Era deja amiază când își privi ceasul de mână și lipindu-și spatele de unul dintre pilonii împânziți de reclame publicitare, se lăsă într-o scurtă contemplare a situației. Îi plăceau puzzle-urile și chiar dacă nu ar fi fost așa, devenise aproape necesară reinterpretarea fiecărei acțiuni și conectarea sa cu o alta, în scopul definirii unui întreg. Curentul din stație îi mângâia răzbunător urechile, jucându-se cu șuvițele șatene. 

       În momentul în care farurile mașinăriei luminară șina, oamenii începură a se înghesui la uși. Era un ritual mult prea cunoscut, căci unii pasageri coborau, făcând astfel loc alora noi, la fel de preocupați și indiferenți la tot ce se afla în jurul lor. Accidentele la metrou fură de mult șterse cu buretele din mințile supraîncărcate cu gânduri și întocmai roboțeilor teleghidați fiecare pasager se așeză într-un loc etichetat de el ca fiind mulțumitor.

       Jurnalista se așeză pe unul dintre scaune, ochii săi căprui alunecând pe geamurile trenului, în spatele căruia tunelul părea de-a dreptul infinit, lipsit de orice urmă de lumină. Înarmându-se cu răbdare, își continuă derularea evenimentelor, căci linia portocalie îi oferea 7 stații de la Adams până la Pulaski, de unde trebuia să aștepte autobuzul 53A.

       Imaginea lui Tommy îmbrăcat în pijama o făcu să mustăcească nemulțumită. Nu apucă să afle prea multe informații din pricina asistentei exagerat de grăbite să o expedieze. Era bucuroasă însă că odată externat, l-ar fi putut întâlni într-un alt cadru mai prietenos. Se întreba ce căuta în „orașul vânturilor" deoarece ultima dată când îl văzuse, fusese cu câteva luni în urmă în Trenton. Era un amic de al lui Patrick ce obișnuia să facă rost de bilete la meciurile de baseball din oraș, poreclit  Winnie, dar ceva nu se lega. Iar Beth avea tot dreptul să creadă acest lucru din simplul motiv că între capitala statului New Jersey și Chicago erau 780 de mile. În ceea ce privea asemănarea dintre pompier și băiat nu se putea pronunța decât dacă ar fi ținut în mână testul de paternitate ori poate vreun act al cărui titular era chiar Thomas Jr. 

       Femeia își deblocă telefonul, privind resemnată lipsa semnalului și intrând în meniul acestuia, căută tensionată fotografiile cu dosarul băiatului. Suferise un atac de cord, din ce își putea da seama din denumirile în latină pe care le înjură în gând. Trecând de tratamente și notările asupra tipologiilor de probleme cardiace,  pe care oricum nu le-ar fi înțeles, degetele sale apropiară zona introductivă a documentului, citind datele de înmatriculare. Oferise adresa din Trenton, semn că întreaga sa aventură nu reprezenta decât o vizită, nicidecum o stabilire pe o perioadă nedeterminată. 

       O fărâmă de umanitate ieși la iveală în interiorul lui Bethany când își puse întreabarea dacă bătuse atâta drum în căutarea tatălui său, pe care ea îl făcuse celebru. Își simți inima tresălând de entuziasm și își promise că avea să îl sune pe Tom cu prima ocazie. Când numele pompierului și al soției sale fură bolduite și vizate drept apelativele părinților, simți cum tâmplele începură să îi vâjâie de parcă trenul ar fi rulat în viteză cu ușile deschise. Avusese dreptate, instinctul nu o trădase nici măcar pentru o clipă.