Alex isi tinea strans sotia in brate. Nu faceau altceva decat sa zambeasca si sa se sarute. Erau fericiti! Dupa atatea luni, puteau spune in sfarsit ca erau fericiti.
-Tu i-ai vazut? intreba Diana.
-Nu! Am venit direct la tine. A zis medicul ca o sa ni aduca ei.
-Abia astept!
-Si eu, iubito! Si eu...
O stranse cu putere in brate si o pupa pe frunte. Ea rase! Ii trase usor capul pe spate si isi izbi buzele de ale ei. O saruta apasat dorind sa ii devoreze buzele. Limba lui isi facu loc in acel loc interzes de cand s-au casatorit. A fost un prost ca a pierdut asa ceva! Usa s-a deschis, iar ei si-au desprins buzele.
-Scuze! zise medicul. Trebuia sa bat, stiu! Am venit sa discut ceva cu voi.
-S-a intamplat ceva cu copii? intreba Diana alarmata. Instictul de mama nu minte niciodata.
-Da! Adica nu, adica... Cristopher nu are nimic, e perfect sanatos, insa...
-Insa ce?
-Alice nu e tocmai bine. Plamani ei sunt dezvoltati aproape deloc. Nu poate respira singura!
Diana simti ca ii cade cerul in cap. Parca totul se prabusise in jurul lor su spusele medicului. Nici dupa atata siferinta nu puteau fi fericiti. Unul dintre copii lor avea grave probleme de sanatate. Cum puteau ei sa fie fericiti si sa se bucure de venirea lor pe lume?
Rauri de lacrimi ii curgeau pe fata Dianei. Se ascunse in pieptul lui Alex si incepu sa planga in hohote. Alex o stranse cu putere in brate si incerca ca macar el sa isi abtina lacrimile. El trebuia sa se tina tare. Sa ii arate ca e langa ea, indiferent de probleme.
-Nu se poate face nimic? intreba Alex.
-Totul depinde de evolutia ei. O tinem la incubator si o ajutam sa respire. Mai mult nu putem face.
-Putem sa ii vedem?
-Da! Aduc un scaun pentru Diana si puteti merge la ei. Imi pare rau, sincer!
-Multumim! spuse Alex, dupa doctorul iesi.
Ii auzi suspinele si o stranse mai tare in brate. Cateva lacrimi i se prelinse pe obraji si se oprira in parul ei. O tinea strans lipita de pieptul lui si incerca sa isi opreasca suspinele. Privea in sus si stranse din ochi. Ii venea sa urel, dar simtea ca nu putea. Nu avea forta sa faca nimic.
Alex o saruta pe crestet. II dadu parul ce ii caoperea fata si ii sterse cateva lacrimi. Ii puse mana pe fata si ii saruta fruntea. Nu ii mai curgeau lacrimile, dar suspinele ei tot se auzeau. Avea fata incropata in pieptul lui.
-O sa facem si imposibilul ca Alice sa se faca bine, da? zise Alex privind-o in ochi.
Ea afirma printr-o miscare a capului si suspina.
-Gata, iubito! Trebuie sa fi tare. Ei au nevoie de noi acum. O sa fie bine! Nu conteaza cum, dar Alice se va face bine.
Nu stia sigur pe cine vrea sa incurajeze. Pe el insusi sau pe femeia care plangea in bratele lui? Pe amandoi de fapt. Amandoi aveau nevoie de sustinere. Pentru ei in acel moment a disparuse orice urma de feiricre de pe chipul lor.
Medicul intra cu un scaun. Il puse langa patul lor si nu spuse nimic. Alex se ridica. Trase patura de pe ea si o lua in brate. Ea isi puse o mana dupa gatul lui pentru a se sustine. O lasa cu grija pe scaun si ii aranja bluza de la pijama. Ii lua capotul pe de scaun si o imbraca. O saruta protector pe frunte. Medicul deschise usa, iar Alex impinse caruciorul. Urma indicatile medicului pana ce ajunse in fata a doua usi mari, albe. Doctorul le impinse si le facu loc sa treaca. Camera era plina de bebelusi, iar 5 asistente se miscau pe langa ei. Diana zambi cand ii vazu pe toti. Medicul ii conduse pana in fata unui patut cu un bebelus, iar langa era un icubator cu altul.
