Avionul privat al familiei Iordache ateriza pe aeroportul din Berlin. Cele doua asistente duseră incubatorul cu micuța Alice, iar in spatele lor coboreau Sergiu, medicul din Romania, Diana cu Chriss in brațe, Alex si mama ei. O salvare ii aștepta, iar lângă ea era Adrian, varul ei. Ochi albastri ii erau scoși is evidenta de parul brunet si tenul ciocolatiu. Corpul prin de mușchi era evidențiat de cămașă alba mult prea mulata, iar peste avea halatul alb care ii arata ca e medic.
Acesta se apropie de ei. O pupa pe mătușa lui si o saluta politicos. După se îndrepta spre Diana si o luain brațe având grija la Chriss. Dădu mana bărbătește cu Alexandru după făcu cunoștință cu medicul lor. Privi micuța ființă din incubator si zâmbi. Ii amintea mult de Diana mică.
-O sa te faci bine, micuțo! Îți promit, ii zise el privind-o.
Alti doi asistenți germani au luat incubatorul si il urca in ambulanta. După ei se urcat si asistentele romance si Sergiu. Diana il dădu pe Chriss mamei ei pentru a-l duce la hotel împreună cu ea, iar ei se urcară un ambulanta urmați de Adi.
Se aflau de cateva minute in sptalul din Berlin, iar Adrian nu le puse nimic. Nu facea altceva decat sa se uite peste analizele ei si sa le studieze amanuntit. Se consulta din cand in cand cu Sergiu, dar vorbeau in termeni medicali, sotii Varga neintelegand ce spun. Alice a fost dusa intr-un salon special amenajat pentru ea unde Sergiu si Adi vor fi in permanenta acolo. Aveau paturile lor speciale pregatite langa ea pentru a o putea supraveghea.
-Ne spuneti si noua ceva? intreba Diana.
-Imediat! ii raspupunse Adi direct.
-Fiti sinceri si spunetine ce se va intampla mai departe, zise Alex calm.
-Va fi supusa unui tratament. A stat o luna in incubator. S-a dezvoltat nu bine ci foarte bine.
-Dar nu exista acel risc? intreba Alex, punandu-si mainile pe umeri sotiei sale ce statea in fata lui. Ii saruta crestetul si asculta indicatile medicului.
-Au fost copii mai slabi dezvoltati ca ea si acuma sunt foarte sanatosi. Bineinteles ca exista sanse, sa se intample ceva, dar daca suntem pesimisti nu vom ajunge niciunde.
-Dar la sfarit nu va mai avea nimic?
-Pui si tu niste intrebari, Dia! rase Adi. Nu iti pot garanta nimic, insa iti pot spune atat: nu ai nimic de pierdut. Daca nu ii faci tratamentul nu va rezista mult, iar daca il faci si nu iese din nou nu va rezista, dar macar sti ca ai incercat.
-Are dreptate, zise Sergiu. Alice s-a dezvolnata foarte bine. Oricum eu voi fi langa ea 24 din 24.
-Haideti sa semnati actele.
Cei doi medici i-au condus spre un birou. Adelino Hertz era scris pe o placuta aurie lipita de usa. Adi o deschise si ii pofti inauntru. El se aseza pe scaunul din piele maro, iar lor le indica scaunele din fata lui.
-A cui e biroul?
-E al sefului spitalului. E un vechi prieten din Franta.El ne va ajuta.
Adi le puse o hartie in fata unde scria ca ei isi dau acordul ca Alice sa faca tratamentul. Diana inspira adanc si lua un pix. Semna repede si il dadu lui Alex. Semna si el repede si il inapoie lui Adi.
-Eu as zice sa mergeti la hotel. Va odihniti putin si maine dimineata veniti inapoi. E deja ora 9 seara. Azi nu vom face nimic. Oricum noi ramaem aici.
-Nu! Nu o las singura.
-Diana, nu o lasi singura. Suntem noi aici. Mergeti si odihnitiva putin, interveni Sergiu.
