Liceul Mu-Herez (Terminată)

Capitolul 26

Era seară. Orașul în care ajunsese Evelyn era gigantic. Așa că într-o seară și-a pus căștile în urechi pe la vreo 11:30 PM și a început să se plimbe aleatoriu pe străzi. De la respectiva moarte clinică în care a fost, și-a pierdut memoria care era stocată în creier. Mergând cu acele căști în urechi și ascultând muzică, a început să își reamintească acele lucruri. Printre care și episodul când a luat pastilele care au dus-o în moarte clinică

„Oare cu ce și unde am greșit?"

Ceva, o mână luciferică, a făcut-o să se pună pe mijlocul străzii. Dar unde mai exact? Ceva ciudat s-a întâmplat în acea seară pentru că numai mașini de poliție, ambulanțe și dube de mascați mergeau cu girofarurile pornite, dar fără sirene. La un moment dat, Evelyn se duse printre blocuri pentru că voia să evite mașinile acele pentru că făceau mult zgomot și le auzea prin căști. 

Astfel, ajunseră pe o străduță mică. În dreapta și în stânga erau numai blocuri. Pe această străduță nu era parcată de nicio mașină, și era dreaptă. Deci toți șoferii accelerau până la cam 75km/h-85km/h. Destul încât să te omoare. Ceva a convins-o pe Ev să se pună pe mijlocul drumului. Cam asta era problema ei, niciodată nu a reușit să își stăpânească de tot mintea. 

Era gata să moară. O mașină venea fix din spate cu multă viteză. A închis ochii și era gata să se ducă cealaltă. De nicăieri, un băiat de vreo 25 de ani a placat-o pe Ev, tocmai până la trotuar. Un placaj aproape de trei metri lungime. Corpul ei a fost luat pe nepregătite. A salvat-o milimetric de acea mașină.
- De ce m-ai salvat?! Nu trebuia s-o faci! zise Ev acelui individ. 
- Nu fii nebună. Ai o viață în față. Depinde doar de tine cum ți-o faci tu să fie! Nimeni și nimic n-are influență asupra vieții tale, în afară de mâna ta. Nu pierde acest dar. Acum... eu tre s-o tai cât se poate de rapid!

Tipul se ridicase de pe ea și a luat-o la fugă. „OK..." era în capul lui Ev. Nu a înțeles tocmai ce s-a întâmplat, dar cuvintele tipului chiar au ajutat-o. S-a ridicat de pe jos și s-a scuturat. Și-a scos pachetul de țigări și a început să fumeze una pe o scară de bloc, la vreo 10 metri de locul de unde s-a ridicat de pe jos. Stând pe scară, aceasta tot medita la cuvintele tipului și încerca să își dea seama de meaning-ul lor. Chit că era străin, nimeni nu i-a zis niciodată așa vorbe. Erau unele destul de meaningfull pentru ea.  

După ce a fumat aproape jumătate de pachet de țigări până la 03:00am, aceasta se ridicase și plecase acasă. Unde a căzut moartă de somn în pat. Ceea ce în ultimul timp nu prea i se mai întâmpla. Din cauza depresiei, doarme 5-6 ore și se simțea foarte odihnită, când de fapt nu era deloc. Trezită de dimineață, pe la ora 3 după amiază aceasta s-a speriat. Dormise 11 ore, și nu știu de ce. Depresia îi părăsise corpul, astfel pofta de somn mult și mâncare cu basculanta revenise înapoi. 

N-ar fi crezut că o să mai prindă această zi. Acum, viața avea altă culoare. Se uita în jur și zâmbea. Se bucura pentru soare, pentru familia care a înfiat-o, pentru cerul albastru etc. Nu se putea abține din zâmbit. Simțea fluturi în stomac. Lăsase (inconștient) totul în urmă. Atât pe Monica, cât și pe Caden, Diane și pe mulți alții de pe lista neagră. Parcă a început viața de la capăt. 

A doua zi, văzut ceea ce toți numim „o zi cu soare". Chiar dacă este doar o metaforă sau nu, Evelyn avea un sentiment continuu de bucurie. Parcă era îndrăgostită de tot ce era în jurul ei. 
A sunat-o Sarah:
-Hey, Ev, hai că eu m-am întâlnit cu gașca. Nu vii și tu?

Din obișnuință, Ev a vrut să refuze, dar acea zi mult prea frumoasă a făcut-o să accepte cererea.
-Ok, hai că vin și eu! 
-Păi mergi două stații cu metroul, că noi te așteptăm în stație, ok?
-Ok.