Cu tine pentru totdeauna

Revederea

                      Durerea. Nimeni nu poate defini exact durerea. Aceasta se manifestă diferit, la fiecare persoană. Simți durere psihică, atunci când cineva te dezamăgește sau îți rănește sentimentele și simți durere fizică, atunci când ești lovit. Eu am avut și am parte de ambele dureri, iar ele în combinație nu sunt deloc plăcute.

                    Privesc melancolică pe geamul mașinii și mă întreb ce am făcut greșit de am meritat toate astea. Sunt în drum spre academia în care-mi voi petrece ultimul an de liceu împreună cu scumpul meu geamăn.

                    El studiază acolo deja de patru ani și pot spune că are o reputație care a ajuns și pe la urechile părinților mei, care sunt foarte mândri de el.

                   Am fost obligată să merg și eu, cică să creez legături mai strânse cu fratele meu, însă știu foarte bine că au vrut doar să scape de mine.

               — Vei vedea că va fi bine, încearcă tata să mă încurajeze.

               — Sigur! murmur.

               — Mamei tale și mie inclusiv ne va fi foarte dor de tine, spune zâmbind, cel mai probabil fals.

               — Păi atunci de ce mă mai trimite-ți acolo?

               — Pentru binele tău. Pentru un viitor mult mai bun și pentru o relație strânsă cu geamănul tău.

               — Sigur! spun și încep să râd fals. O minciună mai bună nu ai reușit să născocești?

               — Madison! mă atenționează.

               — Nu-mi mai spune așa, îmi dau ochii peste cap.

               — Acesta este numele tău!

               — Un nume foarte urât, spun iritată.

               — A fost și numele bunicii tale, deci te rog! Este un nume foarte frumos, mă contrazice.

               — Cum zici tu, îmi dau din nou ochii peste cap.

                — Am ajuns! mă anunță.

                   Îmi îndrept privirea din nou spre geam și cercetez cât pot priveliștea din jurul meu. Curtea academiei este plină de elevi, care mai de care ciudați.

                   Îmi dau ochii peste cap la gestul tatei de a-mi deschide portiera și mă abțin din a comenta răutăcios.

               — Fratele tău trebuie să ajungă aici pentru a ne conduce la secretariat, îmi spune.

                   Oftez plictisită și mă sprijin de mașină. La cât de bine îl cunosc pe geamănul meu, Mateo, nu se va sinchisi să se grăbească.

                   Peste aproximativ zece minute de așteptare, brunetul cu ochii verzi se apropie de noi cu un zâmbet care conține foarte mult dezgust.

               — Bună tată, bună tinichea! ne salută.

               — Din tinichea e făcut creierul tău, murmur.

               — Madison! se răstește tata.

               — Mă rog! Hai mai repede, peste jumătate de oră este prânzul și nu vreau să-l ratez din cauza unei moluște! spune plictisit, începând să meargă.