Cu tine pentru totdeauna

Pumni jucăuși

Luke

       Îi prind corpul micuț și fragil al ființei iubite, care brusc, și-a pierdut echilibrul.

— Madie! Madie, vorbește cu mine și deschide ochii, te rog! țip disperat, lovind-o ușor.

— Dă-te la o parte, o sufoci mai tare! țipă Hayden, încercând să o ia de lângă mine.

Cu toată puterea, mă opun, astfel ajunge la o distanță considerabil de mare de mine.

— Luke, trebuie s-o ducem la spital. Se simte rău încă de dimineață, spune Emma alarmată.

Încuviințez din cap, și o iau în brațe, făcându-i semn fetei de lângă noi să deschidă portiera mașinii mele. O așez încet și grijuliu pe scaunul din față.

— I-ai mașina și vin-o la spital, îi spun în timp ce înconjor mașina, pentru a urca pe locul șoferului.

Imediat ce bag cheile în contact, accelerez și gonesc spre mașini, în drum spre spital. În drum, arunc câte un ochi spre ea, care stă în continuare cu ochii închiși.

Tot ce-mi doresc acum, este să fie un simplu leșin, provocat de stres. Gândul că acea boală înfricoșătoare s-ar putea întoarce, îmi întunecă mintea. Gândul că Madie va trebui să treacă din nou prin ce a trecut, mă face slab și vulnerabil. Ideea că o să fie nevoie să-mi petrec nopțile ca-n trecut, mă face să vreau să plec din nou, lăsând trecutul în urmă, iar pentru asta mă urăsc.

Parchez în fața spitalului, coborând alarmat din mașină. O blochez, nu înainte de-a-mi lua prințesa în brațe.

— Am nevoie de cineva aici! strig tare, atunci când ajung pe holuri.

Două asistente se apropie de mine cu o targă, iar eu o amplasez încet pe ființa din brațele mele, pe ea.

— Ce s-a întâmplat? întreabă una dintre asistente.

— A leșinat, îi spun.

— Așa, pur și simplu? continuă să întrebe.

— Da, mint parțial.

Aceasta încuviințează, și pleacă, alături de Madie și celelalte asistente, nu înainte de-a-mi spune că trebuie să aștept, și că voi primi vești cât de repede posibil.

Mirosul acesta, atmosfera, imaginile, obiectele, totul este atât de bizar și întunecat, încât mă sufoc, doar uitându-mă în jur. Fiori îmi cutreieră prin corp, observând iluzii cu Madie amplasate în colțuri diferite ale holului, cu diferite versiuni de-ale ei. Versiunea bolnavă, cea fericită, cea tristă, cea dezamăgită. Toate acestea întind mâna, apucându-mi gâtul și strângând, atât de tare, încât aerul dispare.

Expir adânc, zgomotos, apucându-mi gâtul cu o mână. Respir sacadat, uitându-mă prin jur, încercând să văd ce am văzut mai devreme, însă fără rezultat.

— Luke!

Vocea Emmei răsună precum un ecou pe holuri, pașii ei apropiindu-se cât mai mult de mine.