Cu tine pentru totdeauna

Adevăruri crude

Merg încet, nesigură, pe drumul care duce spre nicăieri. Sunt înconjurată de copii alături de părinții lor, care se joacă și petrec timp împreună.

— Ai uitat de mine, ai crezut că așa va fi mai bine și acum, suporți consecințele!

Aud o voce de copil în spatele meu, fapt ce mă determină să mă întorc. Un băiat, de aproximativ cinci ani, mă privește cu dispreț și ură.

     — Cine ești? întreb, confuză de tot ce se întâmplă.

     — Sunt copilul tău, pufnește în dispreț. Acum nici nu mă recunoști? Era de așteptat!

          Îl privesc șocată, încercând să pun lucrurile în ordine.

     — Copilul meu este în burta mea, spun, chicotind nervos, sperând că a greșit persoana.

     — Ba nu. M-ai pierdut cu mult timp în urmă, iar acum trebuie să cresc aici, printre străini. Niciodată nu m-ai iubit, spune, apărându-i lacrimi în ochi, în ciuda tonului pe care-l folosește.

— Nu, eu nu te-am pierdut, tu..tu ești aici, spun, arătând cu degetul spre abdomen, intrând în panică.

— Ești o mamă rea, spune cu ură, frecâdu-și ochii de mâneca bluzei.

Mă ridic speriată, picuri de transpirație împânzindu-mi corpul, alături de o stare de neliniște. Imediat cum coșmarul îmi trece prin fața ochilor, încerc să mă ridic din pat, însă corpul refuză orice acord de a face asta. Îmi plimb privirea pe întreaga suprafață a trupului meu, care este plină de vânătăi și bandaje.

          O durere de cap pune stăpânire pe mine, imobilizându-mă cu totul la pat. Ușa se deschide, iar amintiri urâte îmi invadează conștiința, aducând și panica cu ele. Lacrimile încep să curgă una după alta.

     — Tată, spune-mi te rog că copilul este bine. Te rog, spun, cu vocea tremurândă.

     — E bine, spune, așezându-se pe scaunul de lângă patul meu. Însă, este o minute că a rezistat, deoarece accidentul a fost destul de mare. Te-ai ales doar cu câteva vânătăi, nimic mai mult.

          Tonul vocii sale exprimă nesiguranță, îngrijorare și dezamăgire.

     — Îmi pare rău. Mi se făcuse rău și...

     — Nu pot avea grijă de tine, scumpo, mă întrerupe. Am probleme cu serviciul acum și am observat cum te îndepărtezi de mine cu fiecare zi ce trece.

     — Ce vrei să spui cu asta? în întreb.

          Înainte să-mi poate răspunde, în prag apare silueta lui Hayden, privindu-mă mustrător.

     — Te rog, nu-mi spune că i-ai spus, mă uit la tata, care lasă privirea în jos.

     — E copilul meu, de ce să nu știu? întreabă Hayden, deranjat.

          Nu se știe dacă este al tău, Hayden.

     — O să vă las singuri, spune tata, ieșind din salon.

          Hayden preia locul pe care era așezat tata, continuând să mă pedepsească cu privirea.

     — Știu că te-ai culcat cu Luke și probabil copilul este al lui. Nu te stresa în ce privește spunerea adevărului! spune liniștit, lăsându-se pe spătarul scaunului.