Cu tine pentru totdeauna

Slabe șanse

Slabe șanse

       Simt un miros familiar, care deja mi-a intrat sub piele. Mă uit prin jur și recunosc imediat camera de spital, în care mă aflu. Lacrimile încep să-mi curgă pe obraji, în timp ce amintirile de seara trecută, îmi cutreieră mintea.

        Tata a venit acasă beat și a aruncat-o pe mama într-un perete. Luke s-a năpustit asupra lui, începând să-i dea pumni. Mateo a făcut la fel, iar eu am fugit repede la mama, încercând să o ajut. Sângele îi curgea din cap și era inconștientă. Nici măcar nu eram sigură dacă mai respira. Mi-am mutat privirea în partea tatălui meu și am fost și mai speriată de ce am văzut. Mateo zăcea la podea, plin de sânge, iar Luke era foarte slăbit, dar continua să-l lovească. Ethan avea grijă de Camila și Emma, iar când m-a văzut, a încercat să vină la mine. I-a dat un telefon Camilei, șoptindu-i ceva la ureche, apoi a început să facă pași spre mine. Nu a reușit să ajungă pentru că tata s-a repezit spre el și l-a împins, Ethan dezichilibrându-se. Monstrul, care se considera figura mea paternă, a venit spre mine și a început să mă lovească cu picioarele în tot corpul. Am început să scuip o substanță vișinie, apoi am leșinat, simțind cum îmi dispare respirația.

        Vreau să mă ridic, pentru a-i căuta pe Luke și Mateo, însă doctorul intră în salon.

  — Bună dimineața, doctore Melton.

  — Neața, Madie. Cum te simți? mă întreabă blând, și se așează pe scaunul de lângă pat.

  — Nu prea bine, mă doare tot corpul.

            Nu glumesc. Niciodată nu am avut așa durere.

  — Este normal, după tot ce s-a întâmplat. Îți mai amintești?

  — Da, prietenii mei unde sunt?

  — Fratele tău și un băiat blond, care zice că este iubitul tău, sunt în salonul de alături, iar restul sunt cu ei.

  — Sunt bine?

  — Cel blond are fața plină de răni și umărul un pic deformat, iar fratele tău are două coaste rupte și fața de asemenea plină de răni, dar vor fi bine, spre deosebire de tine. De ce nu le-ai zis că ai cancer?

          Inima mi se oprește în loc. Te rog să nu le fi spus!

  — Am intenționat s-o fac, dar nu pot.

  — Înțeleg, Madie, dar situația ta este critică. Cancerul avansează. Dacă o vei ține tot așa, vei ajunge foarte repede în al patrulea stadiu, adică în ultimul, și atunci chiar nu va mai fi nimic de făcut. Te-am pus pe lista de așteptare a unui transplant. Operațiile de genul sunt foarte rare și nici donatori nu sunt. Tot ce putem face, acum, este să așteptăm.

  — Cum se simte mama? încerc să schimb subiectul, care deja îmi face rău.

  — Este la terapie intensivă. Așteptăm un semn, și este sub control acum. Te las să te schimbi și vii mai apoi pe la mine, pentru a te externa. Nu mai avem pentru ce să te ținem aici! spune și pleacă.

        Mă ridic încet din pat, sub presiunea durerii și mă îndrept spre oglindă. Tresar speriată, la vederea chipului meu plin de vânătăi. Am un ochi umflat, buza spartă și o tăietură în jurul ochiului. Restul sunt doar pete mici violete.

        Nu-mi vine să cred că monstrul ăla este tatăl meu!

        Mă îmbrac și-mi iau lucrurile, apoi ies. Intru în salonul, unde doctorul a zis că se află prietenii mei, iar primul lucru, pe care-l fac, este să-i sar în brațe lui Luke. Acesta mă strânge puternic la pieptul lui și mă sărută pe frunte. Nu arată prea rău, dar nici prea bine. Îl iau și pe Mateo în brațe, iar acesta scrâncește de durere. Am uitat că are două coaste rupte.