Cu tine pentru totdeauna

Un nou secret

Un nou secret

Douăzeci și opt ianuarie
Ora 14:28

  Mă simt de parcă aș fi pe moarte. Oh, stai, sunt pe moarte.

Zilele acestea au fost un chin și jumătate. Încep să mă simt din ce în ce mai rău. Pielea îmi devine violetă, părul mi se rărește, nu am putere deloc, nici să mă ridic din pat. Simt că îmi sosește ceasul.

Luke stă doar cu mine și două zile deja nu a dormit din cauza febrei mele. Mateo de asemenea stă doar lipit de mine. Pentru a nu o ignora pe Camila, o aduce aici să petreacă timp cu noi.

Nu-mi place când toată lumea stă doar cu ochii pe mine, dar dacă le spun ceva, se supără. De când Mateo a aflat, nu i-am mai văzut zâmbetul. Luke încearcă să-și curbească buzele cât de cât pentru a mă face să mă simt mai bine, dar nu are folos. Thomas de asemenea a aflat, dar a fost nevoit să plece de urgență în California, iar acum vorbim în fiecare seară prin apel. Vocea îi este schimbată când vorbește cu mine. Nu este acea voce blândă, plină de vuioșie și bucurie, ci este acea voce care găzduiește o durere sufletească mare.

Este luni, deci ar fi trebuit să fiu la academie astăzi. Nu m-am dus, pentru că nu m-ai învăț la academie. Mateo mi-a retras documentele pentru că este foarte conștient de soarta mea. În doar o lună pot să nu mai exist.

Tot ce fac acum este să privesc pe geam în timp ce mă joc cu pătura în pat. La baie Luke mă ajută să merg. Primesc mâncare în pat, blondul mă ajută să fac duș și să-mi perii dinții. Pe scurt, sunt o adevărată legumă.
Mâna a început să-mi tremure atât de tare, încât nu mai pot mânca singură. Aceste gânduri îmi aduc mereu lacrimile în ochi. Să știu că alți adolescenți de vârsta mea își pot îndeplini visele perfect sănătoși în comparație cu mine, care nu pot nici ține o carte în mână.

— Trebuie să-ți iei medicamentele! spune Mateo așezându-se lângă mine.

— Care mai este rostul? întreb nepăsătoare, deși ard de durere în interior.

— Te vei trata! spune sigur pe el.

— Nu prea cred! murmur și bag pastila în gură cu greu, rugându-l pe el să mă ajute cu paharul cu apă. Unde este Luke?

— Nu știu. Nu mi-a zis nimic! spune și se ridică, ca mai apoi să plaseze paharul pe birou.

Nici mie nu mi-a zis nimic. Cu greu, reușesc să iau telefonul de pe noptieră și tastez numărul pentru a-l apela. Nu răspunde nici la al patrulea apel, iar când simt că puterile îmi cedează, abandonez.

— Vrei să-l sun eu? întreabă Mateo uitându-se cu milă la mine.

— Nu, e bine. Va veni el! spun, însă în interior ard de furie.

Știu că nu este corect din partea mea să fiu supărată pe el pentru că a ieșit în oraș. Nici măcar nu mă deranjează acest lucru. Sunt indignată din cauza faptului că nici măcar nu m-a anunțat că pleacă.

— Ai mai vorbit cu doctorul? sparge gheața brunetul care seamănă leit cu mine.

— Da! Aceleași rezultate! oftez.

— Va fi bine, vei vedea! spune având o expresie neutră pe chip.

Încuviințez din cap și mă bag sub pătură pentru a mă încălzi. Nu cred că ar strica un somn bun, dar nu este cazul acum. Trebuie să-l aștept pe iubitul meu.

         ***
Ora 17:24

Până la urmă, am adormit așteptând. Îmi deschid ochii leneșă, obsevând în dreapta mea o silueată cunoscută care-și odihnește oasele. Mâna blondului este amplasată pe talia mea, iar el doarme dus. Vreau foarte tare la baie, dar nu vreau să-l trezesc. Știu prin ce a trecut zilele acestea.