Cu tine pentru totdeauna

Despărțiți

Despărțiți

Treizeci și unu decembrie
Ora 13:45

        A treia zi.

        A treia zi fără mama mea.

       A treia zi de când a plecat.

       A treia zi.

       Continui să plâng. Plâng de trei zile. Plâng de când am primit nenorocitul ăla de telefon. Plâng și nu mă pot opri.

       Mateo este distrus. Plânge și bea, plânge și bea. Doar asta face. Luke mă ține doar în brațe și mă susține. Mă simt atât de rău că din cauza mea nici el nu poate fi fericit. Nu trebuia să accept să fim un cuplu. Acum avea să fie lângă cineva care poate să-l facă fericit.

       În urma morții mamei, tata a primit cincisprezece ani de închisoare. Nu-mi pare rău deloc. După mine poate să și putrezească acolo.

        De trei zile plâng în casa mamei adoptive a iubitului meu. De trei zile refuz orice fel de mâncare. Refuz să vorbesc cu cineva. Refuz să fac ceva. Doar plâng.

        Sunt atât de penibilă!

       Gândul că mama mea nu mai este mă omoară cu încetul. Acum sunt mult mai fericită că am cancer. Voi dispărea curând. Și durerea mea de asemenea.

        Este foarte chinuitor să te gândești că mama ta, cu care voiai să-ți alegi rochia de mireasă și care voiai să te ajute să te machiezi la nunta ta, pur și simplu a plecat în altă lume.

        De fiecare dată când îl privesc pe Luke mi se sfâșâie inima. Din cauza mea trece din nou prin aceeași durere. Din cauza mea își vede persoana pe care o iubește distrugându-se din același motiv care l-a îndemnat pe el odată să se sinucidă. Mă vede pe mine suferind după mama. În mine se vede pe el. Și asta îi aduce durere. Eu îi aduc durere.

— Iubito, te rog, mănâncă! spune iubitul meu.

        Îmi ridic privirea spre el, însă nu pot vedea mare lucru din cauza lacrimilor.

       În aceste trei zile în care nu am mâncat sunt mai mult ca sigură că am slăbit ceva. Ceva mai mult. Cancerul începe să treacă în celălalt stadiu, pentru că inima mă doare din ce în ce mai des, părul cade, sunt mult mai palidă și simt că pot să mor în orice clipă.

— Nu vreau! răspund sec.

       L-am neglijat pe Luke zilele acestea. Nu vorbesc cu el, îi răspund urât dacă mă întreabă ceva, nu-l mai sărut. Doar îl las să mă țină în brațe. Le ignor și pe Lotte și Caro. Nu sunt în stare să țin o conversație cu ele.

— Mad, știu prin ce treci. Te rog, lasă-mă să te ajut.

— Luke, vreau să ne despărțim.

       Cuvintele mele spuse la repezeală îl iau prin surprindere. Clatină din cap, nevenindu-i să creadă ce am spus. Se apropie de mine și vrea să mă atingă, însă mă feresc.

       Este mult mai bine așa. Găsește-ți pe cineva și fii fericit. Nu va mai trebui să treci încă odată prin ce ai trecut. Nu-mi vei plânge la mormânt. Vei fi fericit!

        Ultima bucățică din inima mea s-a rupt în urma la ce am spus. Acea bucată era acolo pentru Luke. Acum nu mai este.

— Madie, nu știi ce vorbești. Nu ne despărțim. Eu nu mă despart de tine.