Capitolul 2
Tot drumul m-au uitat doar pe geam.Mă gândeam cum ar fi fost dacă eu nu făceam acea greșeală la 15 ani.Poate că mama și tata trăiau acum,iar noi am fi o familie fericită.Poate că eu aș fi fost acum căsătorită,fericită și stabilită la casa mea,nu aici cu doi căpcăuni în mașină.
Sunt întreruptă din gândirea mea de Kevin care îmi spune că am ajuns și îmi deschid ușa să cobor.Mă ia de braț și mă conduce spre poarta care o deschide Mason cu o parolă.Văd o casă mare,albă,bine luminată.
Intrăm în casă într-un living mare ,decorat cu bun gust,iar de acolo Mason mă ia el de braț și mă duce undeva la etaj într-o cameră.
-Acum fi păpușă cuminte și stai aici!zice Mason.
-Nu îmi mai zice păpușă!
-Îți zic cum vreau,păpușă.cum a terminat de rostit ultimul cuvânt i-am dat un pumn de toată frumusețea.A mai și căzut pe jos.S-a enervat rău.
-Mama ta care te-a făcut.zice și vine furios spre mine.Când am auzit de mama tot sângele îmi clocotea în vene.
-Lasă că te învăți eu minte.zice și vrea să-mi dea o palmă,dar eu îi întorc mâna la spate și îl pun la pământ.Mă urc pe el și-l lovesc în spate apoi îi întorc cu fața spre mine.Îi mai dau și îi față câțiva pumni.Simt cum două brațe puternice mă ridică de pe el și sunt pusă pe picioarele mele.
-Ce se întâmplă aici?aud o voce din spatele meu.E al celui care m-a ridicat de pe corpul leșinat a lui Mason.
Noah pov.
Kevin mi-a spus că nu a luat-o pe Keila ci pe sora ei Melek.A zis că Mason a dus-o în cameră și să mă duc să o văd.Am mult de treabă,dar ceva mă face să mă duc să o văd pe acestă Melek.Am o presimțire destul de ciudată despre ea.Mă ridic de pe scaunul de piele al biroului și merg spre camera unde mi-a spus Kevin.Deschid ușa și o văd pe fata blondă cum îi dă pumn după pumn lui Mason care e pus la pământ.Nu îmi vine să cred scena pe care o văd.Mâna mea stângă e bătut de o fată.Cred că e leșinat.
O iau în brațe pe fată și o ridic de pe Mason.O las ușor pe picioarele ei.Văd cum se uită la corpul lui Mason.Pe fața ei nu văd nici o expresie.Oare nu se simte vinovată?
-Ce se întâmplă aici?zic eu .
-Ce vezi!îmi răspunde cu tupeu.Mă enervează tupeul ei așa că aproape strig la ea:
-De ce l-ai omorât?
-Nu e mort,doar puțin leșinat.Dacă mă lași să-i mai dau două palme îți promit că se ridică.îmi răspunde cu același tupeu.Nu îi e frică de mine.
-De ce l-ai luat la bătaie?
-Mi-a jicnit mama.Și știi ce urăsc eu cel mai mult?Ca cineva să se ia de familia mea.zice cu scârbă uitându-se spre Mason.
Dacă asta i-a făcut doar că s-a luat de familia ei,mă întreb ce ar face dacă s-ar lua cineva de ea.Mi-ar trebui o astfel de persoană în mafie.Ar fi punctul meu tare.
-Bine.Acum vino cu mine în biroul meu ca să discutăm afaceri.
-Ok.
Mă urmează îndeaproape până în birou.Deschid ușor ușa și o las pe ea să intre prima.Închid ușa și merg și mă așez pe scaunul de birou.
-Ia loc!o îndemn să stea pe celălalt scaun din fața biroului plin de foi.
-Deci presupun că știi că sora ta a luat o datorie mare de la mine.încep eu conversația.
-Da,știu.
-Am văzut cum l-ai bătut pe Mason și m-am gândit să te bag în mafia mea.O să lucrezi pentru mine ca să plătești datoria.După ce ai plătit-o poți să pleci.îi propun eu.Stă pe gânduri cu aceiași față indiferentă.
-Bine.Accept.
-Bine.O să stai în casa aceasta cu mine.Nu ai voie să mergi în oraș fără mine.Nu ai voie să mergi să o vezi pe sora ta sau să o suni.
-CE?DE CE?întreabă puțin nervoasă,dar nervozitatea i-a dispărut repede de pe chip apărându-i din nou acea față indiferentă.
-Ca eu să fiu în siguranță.
-Dar trebuie să am grijă de sora mea.
-Îi poți trimite bani din salariul pe care ți-l voi da.Tu vei decide câți îi dai ei și câți mie.Iar dacă încerci să fugi sau să mă rănești,sora ta moare.
-Bine.Mai ai ceva de zis?
-Da.Mâine seară vom avea prima misiune în care și tu vei fi implicată.
-Bine.Ai făcut planul?
-Da.Uite!zic și îi întind niște foi.Le ia și le citește.
-Sunt bune,dar nu vom merge numai eu și tu.
-Dar avem nevoie de mai mulți oameni!zic eu uimit de vorbele ei.
-Nu.Ai încredere în mine.Acum merg să mă culc.Noapte bună.zice și deschide ușa și pleacă,dar imediat se întoarce înapoi și zice:
-Nu am haine de dormit și mâine trebuie să plec la mall să-mi cumpăr.
-Vino să-ți dau ceva de la mine.
Ne îndreptăm spre camera mea.
Deschid și o las pe ea să intre prima.Văd că se așează pe pat.
-Stai aici.Merg să-ți caut ceva în șifonier.Merg și caut.Găsesc un tricou negru.Sper să-i fie bun.Mă întorc și o găsesc așa cum am lăsat-o uitându-se la un punct fix dintr-un colț.
-Uite!zic întrerupându-i șirul gândiri.
-Mersi!Noapte bună!zice neschițând nici măcar un mic zâmbet.
-Mersi la fel!zic ,dar ea ieșise deja din cameră.
Plec și-mi fac un duș apoi mă pun la culcare.
Și încă unul!Spuneți-mi dacă vă place!
CITEȘTI
Lăsând trecutul în urmă
ActionTrecutul o urmărește pe Melek.După ce Keila sora ei mai mică face o greșeală pe care trebuie să o repare Melek,ea ajunge într-o lume din care a evadat cu câțiva ani în urmă.Întalnindu-l pe Noah va reuși ea să-și mențină starea de gheață pe care și...