Lăsând trecutul în urmă

Capitolul 25

Eu m-am îmbrăcat și acum o aștept pe Melek pe canapea. O văd cum coboară scările. E îmbrăcată de iarnă. Mă ridic de pe canapea și merg spre ea apoi o iau de mână și plecăm spre ușă.  Ieșim din casă, închid ușa și mergem spre garaj. Ne urcăm în mașină și pornim spre surpriza mea.
- Unde mergem?mă întreabă iubita mea.
- E secret.
- Mai avem mult?
- Nu am pornit doar de 5 minute.
- Dar mai avem mult?
- Răbdare.
După alte 10 minute și după multe întrebări de " mai avem mult" am ajuns la surpriza mea.
- Am ajuns.spun către Melek și ea se da jos din mașină.
-  Ce frumos este! Nu am mai fost de mult la târgul de Crăciun.
- Mă bucur că-ți place. Acum hai să mergem la patinoar.spun și o iau de mână.
Ne apropiem de patinoar și mergem spre un domn să ne închiriem patine.
După ce le-am luat am mers spre patinoar.
- Noah, eu nu mai m-am dat niciodată cu patinele. Nu mă pricep.spune și pe mine mă bufnește râsul.
- Tu! Marea mafioată, te temi de patinaj.spun ea și ea se roșește puțin.
- Vino.spune și mă trage spre gheața pe care se dau o mulțime de oameni. De la bătrâni până la copii de vreo 4 ani.
Pășește cu grijă pe gheață, la fel făcând și eu. Era cât pe ce să cadă, dar am prinso exact la timp.
- Sunt aici iubito. Ai grijă.
- Mersi.spune ea și eu o iau de mână.
- Uite e simplu. Dai din picioare pe rând. Drept, stâng, drept, stâng.spun eu și înaintăm spre bradul mare din centrul patinoarului. E un brad înalt plin de decorațiuni în toate culorile.
Sub el se află bănci amplasate roată pe lângă tulpina acestuia.
Mă uit în față și fără să văd Melek cade jos tragandu-mă și pe mine după ea. M-am lovit puțin ,dar nu mă doare. Mă uit la Melek și încep să râd. Ea se uită la mine și râde și ea. Întâi mă ridic eu și îi dau mâna să se ridice. Îmi acceptă mână și se ridică apoi începem să patinăm. Ne pricepem mai bine ca la început. Mergem spre banca de sub brad și ne așezăm pe ea.
- Mersi că mai făcut să mă distrez.spune Melek privind celelalte persoane care patinează.
- E o plăcere.spun eu, iar ea se întoarce brusc spre mine.
- Te iubesc!spune ea, iar eu deja plutesc pe un norișor.
- Și eu te iubesc și nici nu știi cât mă bucur că ai venit. Credeam că voi înnebunii și voi ajunge la spital dacă mai stăteam mult fără tine. Venirea ta e un miracol de Crăciun. Nici nu am vrut să sărbătoresc Crăciunul fără tine. Nu acceptam că tu nu ești aici, lângă mine. Încercam să uit, să uit că ai plecat, să uit de tine, să uit parfumul tau, zâmbetul tău, ochii tăi, încercam să te uit pe tine. Dar nu am reușit. Te-am așteptat o lună jumate, dar tu nu ai apărut apoi mi-am pierdut speranța că te vei întoarce. Eram ca și un mort. Nu mai vroiam să trăiesc. Nu puteam fără tine. De câteva ori mi-am pus în gând să mă sinucid, dar faptul că te priveam într-o poză care stătea pe noptiera de lângă pat, zâmbind îmi mai dădea putere și speranță. De la început încă de când te-am cunoscut și am văzut că l-ai bătut pe Mason am știut că tu ești specială. Și chiar așa era. Faptul că nu îmi dădeai atenție și mă tratai cu indiferență mă intriga și mă făcea mai curios să-ți cunosc povestea. După un timp mi-am dat seama că țin la tine și că nu-mi permiteam să te las să pleci așa că te-am închis în cameră. După ce ai plecat, am fost distrus și te-am căutat ca un nebun. M-am bucurat extrem de mult când te-am găsit și am luat primul avion ca să vin la Londra. Mă bucur că te-am vindecat de depresia în care era să intri după moartea lui Aaron. De fiecare dată când te vedeam zâmbind mă îndrăgosteam și mai tare de tine. După aceea am decis că era bine dacă te întrebam dacă vrei să fii iubita mea, dar prin faptul că mai refuzat am fost distrus. Mă tot gândeam că nu-ți place de mine sau că poate mai trebuia să aștept.
Am dormit la hotel. Nu suportam să dau ochii cu tine. Abia dimineața am aflat că ai plecat. După aceea am mers în camera mea și ți-am găsit scrisoarea. Am citit-o și recitit-o de nu știu câte ori. Apoi ca să-mi alin dorul am mers în camera ta și apoi ți-am găsit jurnalul și cealaltă scrisoare care îmi era destinată. Și ți-am citit puțin și jurnalul.
- Deci să înțeleg că mi-ai citit jurnalul?spune ea puțin cu vocea ridicată.
- Tu doar asta ai înțeles din tot discursul meu?spun eu ridicându-mi sprâncenele.
- Și mie mi-a fost greu.începe ea uitându-se la oamenii care se distrează.  Tu crezi că mie mi-a fost ușor să las tot ce iubeam și să plec știind că exista o posibilitate să nu mă mai întorc? Tu nu știi cum e să simți că te stingi cu fiecare moment și e posibil să mori oricând. Știi cât de greu mi-a fost să vă mint mereu? Să vă ascund adevărul? Să nu vă spun ce mă doare? Îți mulțumesc că mi-ai fost alături. Că mai făcut să râd când eu nici măcar nu vroiam să zâmbesc. Că mai ajutat să mai uit de boala din mine. Că mai determinat să fac tratament. Mersi pentru tot.spune ea și eu o sărut.
După ce ne desprindem din sărut ne ridicăm de pe băncuță și mai patinăm puțin. Apoi mergem la tarabele ce erau instalate în piață. Am băut ciocolată caldă. I-am cumpărat lui Melek un ursuleț mare de pluș. Ne-am distrat. După ce ne-am plictisit am mers acasă și ne-am pus în pat. Am adormit amândoi îmbrățișați.