Lăsând trecutul în urmă

Capitolul 10

Noah pov.

Nu știu unde e. Melek a dispărut. Când mi-a spus Mason că a lăsat-o într-un părculeț mi-a venit să-i dau vreo câțiva pumni. E ora 03:35 și nu a venit acasă. Am fost un prost că i-am vorbit așa. Poate ea chiar nu se îmbată. E misterioasă,dar îmi place. Stau în sufragerie cu o cană de cafea care să mă țină treaz. Nu știu unde. Dacă e bine sau dacă nu a pățit ceva. Mă miră faptul că eu îmi fac griji pentru cineva, mai ales că acea persoană este o fată. Deobicei nu îmi păsa de fete. A început să nu-mi mai pese de la ultima mea iubire. De la ultima mea iubită care mi-a demonstrat că fetele sunt niște târfe ,dar se pare că nu toate sunt la fel. Pe fosta mea o chema Larisa. Melek față de Larisa e de un infinit mai bună. Melek e diferită ,nu e că celelalte fete. Ea e unică. Și acum regret că am făcut-o târfă și mincinoasă. Ea nu e așa ,dar eu sunt un prost. Acum poate e undeva și îi e frig și foame. Mă urăsc!

Melek pov.

După ce am mai dat pe gât încă vreo câteva pahare de votkă am ieșit de acolo. Am pornit spre strada unde e casa lui Noah. E vreo 04: 25 și e destul de răcoare,dar eu mă plimb pe stradă agale.
Luminile orașului sunt frumoase. Stelele încă sunt pe cer. Mă așez pe o bancă. Privesc spre cer.

După o jumătate de ceas mă decid să mă ridic și să îmi fac exercițiile fizice pe care le fac în fiecare dimineață. Încep să aleg către casa lui Noah. Alerg și din nou alerg. E ora 6: 00. Văd în față o cafenea care s-a deschis deja. Merg și intru în el. Câțiva oameni matinali sunt deja aici și iau micul dejun. Sigur acești oameni pleacă la lucru ,iar după multe ore de muncă merg înapoi la familiile lor, locul lui unde sunt fericiți. Mă îndrept spre tejghea. Acolo stă o bunicuță.
- Bună dimineața.o salut eu politicos.
- Bună dimineața, drăguță! Cu ce te pot servi?mă salută ea cu un zâmbet sincer pe față care mă face și pe mine să zâmbesc.
Mă caut în buzunare ca să văd ce pot să comand cu bani rămași.
- A-și dori o cafea fără zahăr și un  covrig cu vișine.
- Desigur. Așteaptă puțin.
După ce îmi înmânează ceea ce am comandat și eu îi dau bani. Merg și mă așez la o mâsuță mai retrasă. Inspectez localul care e chiar drăguț. Nuanța de roșu deschis care se asortează cu mesele și scaunele de o culoare de maro închis dă o priveliște îmbietoare pentru ochii. Decid să iau o gură din cafeaua amară. Mie îmi place. Nu beau des cafea. Dar acum a trebuit fiindcă am consumat băutură și nu am dormit toată noaptea. Iau o gură și din covrig care este încântător pentru papilele mele gustative.
După ce  terminat de mâncat mă ridic și decid să merg spre casă.

Noah pov.

E ora 06:45 și ea nu e aici. Sigur a fugit cât mai departe de mine. Poate e la sora ei. Am să pun pe cineva să o urmărească pe Keila. Vreau să văd dacă se întâlnește cu Melek. Decid să sun pe unul din oamenii mei pentru a urmări oricare mișcare care o face Keila.

Convorbire telefonică
- Alo, Alex?
- Da, eu sunt,  șefu.răspunde el repede.
- Aș vrea ca să urmărești o persoană. Vreau să-i știu fiecare mișcare, cu cine vorbește ,cu cine se întâlnește, tot ce face.
- Bine. Spune-ți mi numele!
- Keila Hell.
- E sora lui Melek? întreabă el cu o frică. Cred că Melek l-a c-am speriat.
- Da,dar nu-ți fie frică. Keila e foarte diferită de Melek.
- Bine. La revedere.
- Pa.zic eu și închid telefonul.
Convorbire telefonică încheiată

Las telefonul pe măsuța de cafea din fața canapelei. Îmi las capul pe spate și închid ochii pentru câteva minute și oftez zgomotos. Deodată se aude sunetul soneriei de la ușă. Mă ridic și mă îndrept spre ușă. Mă întreb cine e și ce vrea la ora asta.
Merg și deschid ușa pregătit să țip la persoana care m-a deranjat, dar după ce am văzut cine e, mi-am închițit cuvintele.
În fața ușii stătea Melek. Nu știam ce să spun sau ce să fac. Creierul meu se blocase. După ce am jicnit-o, ea s-a întors la mine.
Un impuls m-a făcut să o îmbrățișez. Mi-am încolăcit mâinile în jurul trupului ei rece. Nu știu ce mi-a venit. Ea a rămas acolo ca o statuie neschițând nici o expresie și nici un gest. Mirosul ei a alcool și a parfum de lavandă îmi face nasul să se bucure.
După câteva minute m-am desprins de ea și am invitat-o sa intre. Cum a intrat a plecat spre scări și a urcat în camera ei. Am sunat pe Kevin ca să-i anunț că a venit. Mi-a spus să îi cer scuze. Poate că chiar asta ar trebui să fac. După o jumătate de oră în care mi-am pregătit discursul pentru ai cere scuze, am decis să urc și să-i cer scuze. Ajung în fața ușii și bat dar nu-mi răspunde nimeni. Mai bat odată, dar nimeni nimic. Intru și o văd stând la birou scriind într-un jurnal. Își îndreaptă atenția spre mine și închide jurnalul în care scria.
- Am venit să-ți spun că...îmi pare rău.zic eu ultima parte aproape șoptit,dar ea m-a auzit. Știu sigur asta.
- Bine.zice simplu și își îndreaptă atenția spre caietul pe care la închis acum câteva minute.
- Ok. Eu am să plec atunci.zic eu îndreptându-mă spre ușă. Ea nu mai zice nimic. Stă acolo și nu mai scoate nici un sunet. Eu am ieșit și ea nu s-a clintit. Oare chiar m-a iertat? Oare acel ,,bine” e chiar bine?