Lăsând trecutul în urmă

Capitolul 15

Merg prin pădure când deodată aud niște voci. Le recunosc una fiind vocea Keilei, iar cealaltă a lui Emilio. El vorbește cu ea despre mine. Mă apropii și o văd pe Keila  stând în genunchi ținută de doi oameni îmbrăcați în negru cu măști pe față. Sunt mai mulți oameni de aceștia pe aici. Emilio stă în fața ei și văd cum se uită la ceas. Atunci ies știind că e timpul.
- Bună, my seniorita.mă salută el cu un rânjet pe față. Același corp destul de frumos, aceiași ochii căprui ca și capucino, același păr destul de cifulit, același stil de îmbrăcăminte, în concluzie același Emilio.
- Lasă-o pe Keila să plece!zic eu direct.
- Nici măcar nu mă saluți?!!zice el prefăcundu-se rănit. Uite un băiat de al meu o va duce acasă la voi.zice după aia mai serios.
- Nu am încredere în tine.
- O vei căpăta cu timpul, dar acum promit că o voi duce acasă. Pe cuvântul meu.zice el.
- Bine.
- Dar știi care e prețul eliberări ei, nu?
- Care? întreb eu dorind să aud ce vrea.
- Păi tu.zice el pe față apărândui rânjetul specific pe care cred că o să-l șterg destul de curând. Vreau ca tu să te căsătorești cu mine și să accepți asta. Că dacă nu sora ta poate muri oricând. Și nu ai vrea să o pierzi și pe ea,nu?întrebă el făcând referire la părinții mei.
- De de faci toate astea? Mi-ai omorât părinții din ură și acum vrei să mă căsătoresc cu tine? întreb eu reușind să-mi păstrez indiferența.
- Pentru că mi-am dat seama că am nevoie de o persoană puternică lângă mine. Iar tu ești cea mai perfectă.zice el studiimdu-mă.
Emilio e un băiat chiar frumos,dar pe cât de frumos e pe dinafară, pe dinăuntru e un monstru. Nu am ce face doar să accept, deocamdată. După aia am să-l omor și mă voi întoarce la viața mea de dinainte.
- Bine, accept. Dar vi cu mine și o ducem pe Keila acasă.
- Desigur, iubita.zice spre mine și apoi se întoarce spre băieții care o țineau pe Keila și ea vine și mă îmbrățișează.
- De ce mă salvezi mereu? De ce te bagi în probleme mereu pentru mine?zice ea întrebând încă îmbrățișate și plângând.
- Pentru că te iubesc!zic eu reușind să-mi țin în frâu lacrimile.
- Acum iubito, hai să mergem.zice Emilio.
- Nu mergeți nicăieri. Mai ales tu Emilio.zice unul din băieți dându-și măștile jos. Sunt Aaron și băieții din mafie.
- Se pare că ți-ai adus și prietenii Melek. Nu așa ne-am înțeles.zice Emilio.
- Ea nu știa de asta.zice Aaron dar Emilio scoate pistolul și îl împușcă pe Aaron undeva în stomac aproape de inimă. Înainte să moară Aaron își ia și el pistolul și îl împușcă pe Emilio drept în inimă. Emilio cade ca secerat și moare. Eu merg spre Aaron care tușea.
- Aaron să nu mă părăsești și tu te rog.zic eu lacrimile inundându-mi obrajii.
- Melek, eu mereu te voi veghea de acolo de sus. Fii fericită și trăiește-ți viața.
- Nu, Aaron. Te rog...
- Te iubesc.zice și după aia închide ochii.
- Nuuuuuu!urlete îngrozitoare îmi părăsesc gâtul. Lacrimile îmi curg șiroaie. Nu cred că a murit.

După două săptămâni

Melek pov.

Au trecut 2 săptămâni de la moartea lui Aaron. Eu și cu Keila am rămas în casa lui,iar Matt un băiat de 19 ani și cel mai bun prieten a lui Aaron a preluat mafia. El ne-a lăsat să stăm în casa lui Aaron. Nu pot să cred că el nu mai este. Nu pot să cred că a murit. Am participat și la mormântarea lui. Am plâns întruna în aceste săptămâni. La înmormântare chiar am purtat o rochie neagră care am luat-o împreună cu Aaron. De obicei nu port rochii, dar el m-a convins să iau o rochie și de aceea am luat-o la înmormântare. În aceste săptămâni nu prea am mâncat. Keila și Matt mi-au fost alături,dar eu nu-i vreau alături. Eu îl vreau doar pe el. Dar el a plecat. Nu  vreau să văd pe nimeni. Vreau și eu să mor și să fiu alături de el. Cel care mă iubește. Și eu l-am iubit enorm de mult, dar se pare că soarta nu ne-a lăsat să fim împreună.
Aud un ciocănit în ușă. Nu răspund. Nu vreau să văd pe nimeni.
- Melek te rog hai să mănânci.o văd pe sora mea Keila cu o tavă de mâncare în mână.
- Plecă te rog.am zis eu cu vocea stinsă și reușind să-mi păstrez calmul.
- Dar trebuie să mănânci!
- Ieși.strig eu la ea ,luând o vază de pe noptieră. Când Keila mă vede scapă tava cu mâncare și iese pe ușă. Eu aruncând vaza, aceasta făcându-se cioburi. Nu pot să cred ce am ajuns. Merg spre ușă și îmi rezm spatele de ea. Apoi mă las ușor să cad în cioburi. Merit asta. Toate se întâmplă din cauza mea. Sunt un monstru!

Keila pov.

Nu pot să cred în ce hal a ajuns. E distrusă și eu nu știu ce să fac ca să-i aduc zâmbetul înapoi.
Cobor scările și merg către ușă. Soneria sună de ceva minute. Merg plictisită spre ușă. Deschid și când văd persoana care încremenesc și vreau să închid ușa, dar nu o pot fiindcă un picior o oprește să se închidă.
- Keila, deschide ușa. Vreau doar să vorbim. Nu-ți fac nimic. Nu am arme la mine. Te rog.
- Bine.îmi adun eu curaj și îi deschid ușa acesta intrând și înaintând spre living.
- Ia loc!îi spun eu iar el se așează pe canapea și eu pe fotoliu.
- Ce vrei, Noah? întreb eu dorind să aud de ce se află aici.
- Vreau să vorbesc cu Melek.zice băiatul ce stă pe canapea.
- Nu se poate. Dacă vrei să o rănești?
- Nu vreau să o mai rănesc vreodată. Am început să țin la ea.  După ce am plecat am început să-mi dau seama că o plac. Că o iubesc. Că nu pot trăi fără ea. Știu că nu mă crezi,dar eu asta simt. Până să o cunosc pe  Melek, credeam că fetele doar vreau să profite de pe mine și că sunt doar târfe, dar Melek mi-a demonstrat contrariul. Mă intrigă comportamentul ei. Și vreau și ei să-i spun asta. Te rog lasă-mă să vorbesc cu ea.
- Ea nu vrea să vorbească cu nimeni.zic și văd cum pare uimit.
- Ce s-a întâmplat? întreabă el puțin nervos.
- Păi prietenul nostru, Aaron cel care a salvat-o a murit acum două săptămâni. De atunci ea nu a mai ieșit din camera lui. Stă acolo ca să își amintească de el. E distrusă. De mâncat nu a prea mâncat. Te rog fă ceva ca să iasă de acolo.
- O să merg la ea.zice el ridicându-se în picioare.