Confesiunile umbrelei călătoare

A douăzeci şi noua confesiune a umbrelei călătoare - Marlendee

          Dacă aş ajunge vreodată om, m-aş înconjura doar de cei care ar purta soare în privire. Lumina aceea vine din interior, dintr-un suflet curat şi cald. Acei oameni sunt destinaţi să aducă fericire şi pace, o veşnică stare de bine şi de mulţumire. 

          O astfel de persoană era şi Pierre. În acea zi am înţeles de ce l-a preferat Gissele, dar am mai aflat şi altceva care mi-a răsturnat tot ce crezusem până atunci despre ce se întâmplase cu adevărat.

          Într-un bistro cochet și retras, Pierre și Maria au conversat cu înflăcărare până aproape de miezul nopții. Maria i-a relatat cu lux de amănunte prin câte orașe și ţări am umblat, prin câte peripeții am trecut amândouă, de câte ori era să mă piardă...

          Pierre a zâmbit tot timpul, părea că soarbe fiecare cuvânt rostit de ea, cu accentul ei spaniol, iar atunci când pronunța ceva greșit, Pierre încrețea nasul și o imita. Însă întâlnirea lor nu a fost numai zâmbete și artificii. Bărbatul i-a povestit Mariei despre povestea de dragoste și prietenie dintre el, Gissele, Daniel, și Edgar.

         Crescuseră toți patru în Lyon, într-un cartier sărăcăcios din suburbie. După o vreme, părinții lor s-au asociat și au deschis o mică afacere de cartier care, la rândul ei, s-a transformat în scurt timp în franciză, iar cele patru familii au devenit putred de bogate peste noapte.

         Încă de mici, băieţii se tachinau și se certau pentru dragostea Gisselei, însă copila nu suporta să-i vadă duşmănindu-se din cauza ei, aşa că se străduiau să se înțeleagă bine de dragul ei. 

          Din nefericire, fata suferea, însă, de o maladie incurabilă, o boală care, în acele vremuri, cu greu era ținută sub control. Datorită unui transplant de măduvă, starea ei s-a îmbunătațit şi toţi sperau că poate, în timpul câştigat în felul acela, medicii aveau să descopere un leac pentru îngrozitoarea maladie.

          Anii au trecut, copiii au crescut, au devenit adolescenţi, apoi... fiecare și-a urmat visul de a studia în orașe sau țări diferite, nu înainte de a pactiza ca, după finalizarea studiilor, fata să aleagă - dacă va dori - pe unul dintre ei.

         Pierre a mers în S.U.A, Edgar a preferat să îşi ia câțiva ani sabatici şi să plece în Orient, pe Drumul Mătăsii. În schimb, Daniel a rămas lângă Gissele și au studiat împreună la Sorbona. Când Pierre s-a întors din Statele Unite, Daniel și Gissele erau proaspăt logodiți, încălcând astfel înţelegerea din adolescență.

          Pierre a suferit enorm şi, simţindu-se trădat de Daniel, a încercat să o convingă pe Gissele că el este cel pe care ea îl dorea cu adevărat şi că el o iubeşte mai mult decât putea să o facă vreodată Daniel. Cu două zile înainte de nuntă, Gissele îl vizitase în toiul nopții și îl asigurase că îl iubea pe Daniel şi că purta deja în pântece copilul lui.

          Spre surprinderea tuturor – chiar şi a lui Pierre, nu doar a mirelui - într-un mod cu totul neaşteptat, mireasa s-a răzgândit și l-a părăsit pe Daniel chiar în ziua nunţii. Ştia că Pierre era acolo şi că aştepta să se petreacă un miracol, alegând să rămână cu el, în cele din urmă. 

          Pentru Pierre dragostea a primat în faţa prieteniei şi nu s-a gândit nici măcar o clipă la durerea pe care o va simţi Daniel când va constata că iubita l-a părăsit.

          Dar toate s-au lămurit mai târziu pentru Pierre. Nu şi pentru Daniel care a fost distrus de trădarea celor doi. De fapt, doar Pierre îl trădase, în cazul Gisselei fusese altceva... un sacrificiu pentru a nu-l îndurera şi mai mult pe Daniel. Aşa gândise ea atunci şi Pierre îi respectase dorinţa.