Confesiunile umbrelei călătoare

A treizeci şi treia confesiune a umbrelei călătoare - Marlendee

              Daniel își păstrase expresia impenetrabilă pe chip. Mi se părea un bărbat uimitor în acele momente, prin felul în care domina ─ doar cu privirea ─ atmosfera din întreaga încăpere. Și asta în pofida faptului că pata uriașă de ceai de pe pantaloni, cămașa șifonată, părul ciufulit și șlițul rupt, îl calificau, fără niciun dubiu pentru postul de vagabond sau gunoier.

             Tăcere...

             Îi observam neliniștită prin grilajul suportului pentru umbrele; până și serviciul de ceai, din porțelan fin de Bavaria, părea martor tăcut la acel eveniment. Trei bărbați, un moment crucial în viețile lor, fiecare avea ceva de pierdut sau de câștigat, fiecare se afla acolo pentru că dorea ceva de la celălalt: Daniel ─  răzbunare, Pierre ─ căuta îndurare, iar Gerard era convins că providența îi adusese pe cei doi în biroul său.

           Dar Maria? Maria ce își dorea, oare? 

         Când lucrurile păreau că urmează să se așeze pe un făgaș normal și pentru ea, întotdeauna apărea ceva fortuit care să-i umbrească fericirea. Până și propria ei soră o trădase.

          Oare există cineva mai demn de a fi iubit decât Maria?

           — Domnilor, dacă îmi permiteți — Gerard își drese vocea, apoi continuă pe un ton liniar, ferm și hotărât — cred că lucrul cel mai clar de până acum este faptul că sunt producător, asta știu să fac cel mai bine, asta au făcut toți bărbații din familia mea. A face uleiul de măsline este o artă desăvârșită, dar a vinde uleiul de măsline este un lucru care nu mă preocupă excesiv. Eu produc ulei de măsline extravirgin, voi vindeți un brand, o marcă a unui ulei care nu este niciodată același, ci cumpărat la licitațiile anuale de la micii producători spanioli. Deci e lesne de înțeles că acțiunile companiei voastre nu îmi vor fi mai utile decât hârtia igienică.

               Fascinant! Gerard îi bătuse pe amandoi la fund cu mâinile la spate. Dar încruntarea lui Daniel mă făcea să cred că urmează ceva mai mult de atât, oare avea de gând să-l pocnească?    

              Oh, Maria, oare unde te-ai dus?

            — Ori ești de-a dreptul țăcănit, ori ești un negociator al naibii de nepriceput. Te-ai deranjat măcar să verifici cifra noastră de afaceri? Colaborăm cu cei mai buni din domeniu, avem departament pentru control de calitate, o echipă de marketing absolut genială, iar clienții noștri cresc de la an la an, pe când compania ta are aceiași clienți de ani de zile, iar cifra de afaceri este în scădere de mai bine de opt ani.

                 Gerard păli ușor, își slăbi discret nodul cravatei, apoi își descheie nasturele de la sacou și se așeză la birou în fața celor doi, luând poziția dominantă de stăpân al casei.

                 Oh, Doamne! Gerard trebuia să fie un jucător de poker îngrozitor. Blufase prostește, iar acum primise de la Daniel replică după replică, una mai usturătoare decât alta și apoi lăsase conversația în aer. L-aș fi putut compara pe Daniel cu o caracatiță care îl pocnește peste bot cu toate tentaculele deodată. Pierre părea că se abține să nu rânjească cu gura până la urechi. Ce dezastru!

              — Și ce propui, Daniel? Sau doar ai venit  aici să îți trântești penisul de orcă pe biroul meu? Ori... scopul vizitei tale era de fapt hărțuirea sexuală a angajatei mele?

              Pierre tuși brusc, violent.

             HA! S-a înecat cu salivă. Gelozie, vremuri grele!