𝓔𝓵𝓲𝓫𝓮𝓻𝓪𝓽 𝓬𝓸𝓷𝓭𝓲𝓽𝓲𝓸𝓷𝓪𝓽 (boyxboy)

13."Ajută-mă, Rush"

Ora 10:45

Caut adormit telefonul ce îmi sună de nebun. Raspund apoi îl pun pe lângă ureche si casc.

—In sfârșit dau de tine, Markus!zice Amelie. Esti bine?

—Mhm.zic pe jumătate adormit

—Deci am investigat puțin cazul lui Cameron.

Arunc pătura de pe mine si ma ridic in șezut.

—Ai gasit ceva?intreb agitat

-În primul rând abia am găsit ceva. Lucrurile nu sunt ciudate, sunt foarte ciudate. Cameron nu are un trecut, nu are date personale, nimic. E ca si cand ar fi o fantomă! A trebuit să mă loghez de pe contul avocatului pentru care lucrez, si asa cu greu am ajunsla cazul lui. Un anume Richard Rush s-a ocupat de caz acum 6 ani si ghici ce? Imediat după s-a pensionat! Nimic anormal pana aici, doar faptul ca s-a pensionat cu 7 ani mai devreme decat prevăd regulile procurorilor.

Richard Rush.

—Cât despre comandant nu am găsit prea multe, pot spune doar ca încă are misiuni în Irak. A fost premiat cu nu stiu cate medalii în ultimii ani. Informațiile sunt mult prea vagi, asta nu ne poate ajuta să îl scoatem de acolo. Oricine ascunde adevarul în cazul ăsta o face foarte bine, Markus.zice dezamăgită

—E în regulă...șoptesc oftând

—Și încă o chestie despre Cameron.

Te rog sa nu îmi spui că e mort...

—Ce anume?zic strangand pătura în pumn

—Scrie că recent a fost la infirmerie, a fost înjunghiat.

—E bine?intreb privind tavanul

—Cred că da. Nu scrie despre niciun deces aici. O să încerc să îl vizitez.spune brusc. Poate el mă poate ajuta cu niste răspunsuri si voi sti de unde să încep căutările.

După ce închei conversația arunc telefonul pe pat si ma ridic. Pornesc calculatorul si caut Richard Rush. După câteva secunde găsesc câteva articole. Un procuror corupt. Nimic neașteptat. Derulez mai mult apoi gasesc o poză cu el. Pufnesc disprețuitor văzându-i rânjetul de pe față. Mi-ar face mare plăcere să îl omor. Scot fotografia la imprimantă apoi iau un bold si o țintesc în perete. Momentan e singurul la care pot ajunge cu ușurință. Îi privesc chipul pentru câteva secunde apoi ies din încăpere. Sunt mort de foame. Nu pot gândi pe stomacul gol. "Rațiunea trece prin stomac". Pufnesc amuzat. Am ajuns să râd singur de nebun. Îmi pregătesc ceva rapid si ma întorc la calculator. Am nevoie de o adresă. Mușc din sandwich apoi îl pun în farfurie și încep să tastez cu viteza luminii. Munca unui hacker e mai presus de orice, ei habar nu au ce îmi poate capul. Sparg sistemul de date al poliției si ajung in rai. Acum am orice doresc sa aflu, dar mai intai trebuie să scap de sistemul de securitate. Distrug orice antivirus stupid care cică încerca să protejeze datele apoi încep să îl caut pe nou meu amic. Am adresa lui, poza cu toti membrii familiei si un numar de telefon si chiar un cont bancar. Le scot pe toate la imprimantă apoi gasesc ceva interesant. Tipul chiar are bani. De cand naiba sunt procurorii asa bine plătiți? Are ditamai casa si câteva masini scumpe. Chestiile alea trebuie întreținute. Ce pensie i-au făcut? De veteran de război?! Dar dacă... Am o idee stupidă în minte. Însă, cum ar fi ca el să fi fost cumpărat de comandant? Fiind un procuror corupt nu e așa greu de convins, mai ales cu suma potrivită. Dar cati bani ar trebui să dețină un comandant ca să îl întrețină pe Rush pentru tot restul vietii?! Dacă încă il plătește? De ce sa il plătească totuși? Probabil i-ar fi simplu sa ii bage un glonț, cum a facut cu Cameron. Oare nu vrea să riște? Sau îi e teamă că ceva o sa iasa la iveală odată cu moartea lui Rush? Lipesc si celelalte poze pe perete apoi inspir adânc privind x-ul de pe harta orașului. Locul ăla e în cartierul rezidențial, acolo nu ajunge orice deștept ca mine. Dar trebuie să arunc o privire pentru o idee de ansamblu. Mă îmbrac după ce îmi fac rutina zilnică apoi imi iau lucrurile si ies. Trebuie si să scap si de hainele alea de gabor. Îmi trag gluga în cap si imi așez ghiozdanul mai bine în spate. Unde naiba as putea sa le duc? La început mă gândeam să le ard, însă nu am unde. Acum mă gândesc să le fac vânt în râu, dar naiba știe cine le poate culege si pornesc o adevărată catastrofă. Cred că o să las grijile de o parte si imi bag piciorul in tot. Merg cu autobuzul câteva străzi apoi cobor. Arunc hainele în primul tomberon si imi vad de drum. Ținând cont că sunt în sac nu o sa atraga prea mult atenția. Trebuia să scriu pe sac "un halloween nereușit". Nu contează că a trecut de mult. În fine! Gata cu asta. Mă uit pe telefon si sunt chiar în fața casei lui. Are porți metalice, camere de supraveghere peste tot, gardul e înalt si înconjoară toată proprietatea. Individul are ditamai casa si e baricadat in ea! Mă aplec sa imi leg siretul si vad o mașină neagră intrând pe alee. Porțile se deschid automat. Imi ridic privirea si pentru 2 secunde am avut contact vizual cu procurorul ce se află pe scaunul din spate. O să ne vedem față în față foarte curând. Mai petrec câteva minute analizând locul si căutând o posibilitate de a intra în fortăreața aia. Cand credeam ca nu există una a apărut... Fac o poză femeii cum bagă cartela în aparat si poarta se deschide. Am nevoie de chestia aia.