𝓔𝓵𝓲𝓫𝓮𝓻𝓪𝓽 𝓬𝓸𝓷𝓭𝓲𝓽𝓲𝓸𝓷𝓪𝓽 (boyxboy)

25."Cred că ai multe să îmi povestești"

Următoarea zi

Ies din duș apoi mă îmbrac și merg spre bucătărie. Livingul e un dezastru. Peste tot sunt numai sticle goale si scrum de țigară pe toată măsuța. La dracu. Sunetul soneriei imi face timpanele sa explodeze. Ce mă doare capul! Merg sa vad cine naiba imi fute dimineața si deschid ușa fara sa ma uit pe vizor. Mama? Wow, trăiește.

—Bună dimineața, Markus!zice si dă să intre 

—Alo? Unde te crezi?zic râzând si ma bag in față 

—Markus!spune privind în jur 

—Scopul vizitei?continui cu nerușinare. Ți-ai amintit că exist sau ce vrei? 

—Cum vorbesti asa cu mine?! Sunt mama ta! 

—Nu mă mai fute la cap cu asta.zic plictisit. Spune ce iti trebuie si cară-te!

Aud pași în spatele meu, dar nu ma clintesc din ușă.

—Cine e?șoptește Cameron si isi așează palma pe abdomenul meu privind-o pe mama 

—Nu stiu!zic râzând. Nu o cunosc! Probabil a gresit adresa!continui pe acelasi ton vesel si îi sărut obrazul

Doar șoc și groază pe chipul ei. Se întoarce imediat si dispare de pe hol. Starea de nervi mă cuprinde iarăși. Trântesc ușa apoi imi strâng pumnii și o privesc.

—Mama ta?

Pufnesc si ma întorc spre el robotic. Mama? Cum adică mama? O persoană care ar trebui să lupte pentru copilul ei pentru că il iubeste necondiționat? Nu, eu nu am asa ceva. Dau sa raspund dar telefonul meu începe să sune. Il pun la ureche și o salut pe Marta.

—Tatăl tău m-a sunat mai devreme.zice pe un glas ciudat

—Ce voia?

—El si mama ta se ceartă acum pe banii pe care i-ai primit ca despăgubire. Vor să îi obțină... 

—Ce proști!zic râzând

După ce închei conversația oftez si il privesc pe Cameron. I-am promis Martei ca o sa trec pe acolo astăzi. Pe la florărie mai exact. Locul ăla a fost pus în funcțiune, chiar daca acum câteva zile se desfășoara o anchetă si era o balta de sânge pe mijlocul trotuarului. Imaginea lui Klaus încă e în mintea mea, deși uneori pare ca am uitat complet. Nu pot să uit! Nu sunt în stare! El era chiar în fața mea și totul era atat de normal... Am stiut că ceva rău se va intampla din momentul în care am primit cutia aia nenorocită!

—...luăm pizza, deci?spune si mă scoate din transă 

—Da.zic trecând pe lângă el

După micul dejun reușesc să îl conving să ieșim. Arătăm că doi zombie scăpați din captivitate, iar tipul ăsta sperie toate femeile în vârstă.

—Serios?zic si mă uit spre el 

—Nu am văzut-o!mormăie si isi freacă ochii cu podul palmelor. Data viitoare să semnalizeze, da-o în morții ei!

Cand am iesit din lift era vecina de la 2 în față, iar Cameron era grăbit si a călcat ochelarii ei... Naiba știe cum au ajuns pe jos, dar ei nu i-a pasat de ochelari ci pur si simplu s-a lipit de perete ignorând faptul că deșteptul asta încerca sa isi ceară scuze. Se uita la el de parca era ceva demon. În fine. Măcar nu a trebuit să plătim nimic. Urc in mașină apoi bag cheia în contact si pornesc motorul.

—Unde ai spus că mergem mai exact?întreabă în timp ce închide portiera 

—Mătușa mea vrea să te cunoască.spun usor agitat si ies din parcare

Clipeste des apoi se uită în față neștiind ce să spună.

—Ți-am zis ca nu le am cu vorbitul si mai e si faza în care eu sunt...încearcă să își caute scuze si încep să râd

—Fraier, da.zic atent la drum. Calm, Romeo. Nu e nevoie să pregătești un discurs. Plus ca nu avem 15 ani, dracu.

—Ce as vrea să te fi cunoscut când aveam 15 ani.zice gânditor

Diferenta dintre noi este de 5 ani. Hai ca ar vrea sa ma fi cunoscut daca e. Atunci abia stiam ce era cu mine, nici acum nu stiu ce e...

—Direct la corupere de minori mă băgau, esti nebun?zice ironic apoi mă ciupeste de obraz

Ajung in cele din urmă la florărie.

—Ăm, ce facem aici?zice ieșind

Privesc locul în care Klaus a fost împușcat si amintirile cu el imi naucesc mintea. O persoană nevinovată a murit! Din cauza mea! Numai din cauza mea! Închid ochii pentru câteva secunde si imi amintesc toate lucrurile care s-au întâmplat între noi. Am fost asa un dobitoc... El chiar mă plăcea! Se îndrăgostise de mine!

—Markus!strigă Marta apoi mă îmbrățișează strâns. E in regulă, dragule!

Chiar as vrea să cred prostia asta! Chiar as vrea să cred că e într-un loc mai bun! Dar... Marta se desprinde din îmbrățișare si ma privește zâmbind.

—Ai de gand să îmi spui cine e amicul tău?

Mă întorc spre Cameron care ne privește confuz.

—El e Cameron.spun cu jumătate de gură și las privirea în jos. Am reușit până la urmă.zic subtil

Trebuie să îmi revin dracului! Afișez cel mai fals zâmbet pe care il am apoi vad chipul fericit al Martei.

—Mă bucur atât de mult, Markus!zice mândră de mine. Eu sunt Marta.spune si întinde mâna spre el 

—Cameron.zice pe un ton neobișnuit în timp ce se uită la mine dand mâna cu ea

—Așa e el mai timid.zic ironic

Se strâmbă la mine apoi intrăm în minunata ei florărie. Locul ăsta mi-a mâncat zilele. Ziceam că dacă mai vad o floare imi iau gâtul.

—Markus!

De nicăieri apare Olivia si mă îmbrățișează strâns.

—Oasele mele, femeie!zic înghesuit

—Ce iti mai face mâna?întreabă în timp ce o analizează atentă. Te mai doare?

—Încep să cred că ai multe să îmi povestești.spune Cameron si fetele se întorc spre el

Doamne, cat urasc privirea aia.