𝓔𝓵𝓲𝓫𝓮𝓻𝓪𝓽 𝓬𝓸𝓷𝓭𝓲𝓽𝓲𝓸𝓷𝓪𝓽 (boyxboy)

4."Familia m-a uitat"

        
         Aud soneria de câteva minute și Marta nu se obosește să verifice care e nenorocitul ce nu isi vede de viață. Cobor buimac scările si imi trec degetele prin par de câteva ori. Deschid și poștașul mă privește ciudat.

—Am o scrisoare pentru Marta Jones si un colet.

         Semnez apoi le iau si le privesc ciudat. Închid ușa cu piciorul si încep să o caut. Aparent locul unei femei nu e în bucătărie, pentru ca pe aici bate vântul. Ma uit peste tot apoi vad scara de la pod jos. Urc fără să mă gândesc prea mult și când mă întorc o vad pictând un tablou enorm. Tușesc fals făcând-o să se blocheze.

—Sa nu mai faci asta niciodată!zice printre dinți

—Ai primit un colet.zic si ma apropii de ea

         Se ridică apoi ia cutia din mâinile mele si o așează pe masa plină de culori si pensule. Sfâșie hârtia lăsând la vedere o cutie roșie dintr-un material dur. O deschide chițăind fericită. Sunt doar niște pensule. Are o groază si si-a mai luat altele? Femeile... Cine naiba le înțelege?

—Și scrisoarea asta.zic imediat ce îmi amintesc de ea

           O ia în mână și o întoarce pe toate părțile. Cum naiba nu îmi amintesc de ea? Nici acum nu stiu prea multe despre propria mătușă. Din moment ce o cheamă Jones cred ca e sora tatei, nu am fost prea apropiat de rudele din partea lui. Dacă e să o luăm asa nici de cele ale mamei nu stiu nimic. Ce familie stupidă! Își dă părul blond după ureche apoi ia perechea de ochelari de pe masă și o pune la ochi. Sincer când am auzit că mătușa mea s-a oferit să mă țină la ea pe perioada procesului am fost destul de îngrozit. Nu aveam idee cine e. Ma asteptam sa fie vrei babă nebună care să urle la mine că fac familia de ras si eventual sa ma omoare în timp ce dorm. Dar nu e așa. Ființa asta a apărut de nicăieri, arată de parcă ar avea 25 de ani, dar refuz sa cred ca mătușa mea e cu doi ani mai mare decât mine. Nu m-am silit să o întreb cati ani are, dar mai mult de 38 nu poate avea. Începe să țopăie fericita pe aici apoi mă îmbrățișează strâns si raman stană de piatră.

—Ai castigat la loto?zic si fac un pas în spate după ce mă eliberează

—Mai bine de atât!zice entuziastă. O sa imi deschid propria florărie!

        O florărie? Serios?

—Grozav.zic si dau din umeri

          Asta explică de ce locul ăsta e plin de flori, nu mai am unde să pun un picior de frică să nu calc pe vreo plantă.

—Mulțumesc.zice zâmbind scurt si se intoarce la treaba ei

—Pentru?intreb plictisit si ma asez pe un scaun apoi iau o țigară de pe masă și o aprind

—M-ai salvat.

—M-ai primit aici, presupun ca suntem chit.

—Ești parte din familie, Markus.zice si adauga mai multa culoare pe tablou. Cum as fi putut să te las acolo?

—Mama si tata au putut sa ma lase acolo.zic si ma las pe spatarul scaunului. Familia m-a uitat.șoptesc privind în gol

          Nici nu au venit la proces, nici să mă viziteze. Nu mi-au adresat nici măcar un cuvânt. Doar și-au continuat viața ca si cand nu exist. Nu ii condamn. Adică cine naiba ar vrea sa fie asociat cu un violator, un pușcăriaș?! Cine naiba ar vrea?! Mă așteptam macar ca mama sa vina la mine si sa urle ca sunt o dezamăgire, ca merit sa mor. Orice! Dar am ajuns în celulă și singura persoană care m-a vizitat a fost Amelia, avocata mea. Pe care nici macar nu o merit, dar am primit-o gratis. Nici bani sa plătesc un afurisit de avocat nu am. Fata e stagiară încă si nu stiu daca înțelege cum sta treaba cu avocatura dar trage de cazul ăsta mai mult decat as putea eu vreodată.