𝓔𝓵𝓲𝓫𝓮𝓻𝓪𝓽 𝓬𝓸𝓷𝓭𝓲𝓽𝓲𝓸𝓷𝓪𝓽 (boyxboy)

18."Am dat greș"

Câteva zile mai târziu

Mă trezesc și imi mișc mâna. Încheietura mea pare să fie mai bine.

-Micul dejun o sa fie gata imediat.strigă Marta trecând pe lângă ușa mea

Grozav. Mi-am petrecut ultimele zile aici, cu ea. Mă simt mai bine decat acasă. Acolo sunt singur si sa fiu sincer nu sunt o companie asa bună nici macar pentru propria persoană. I-am asamblat mobilierul până la urmă, iar Olivia a venit sa imi țină companie si să mă ajute cu recuperarea. Datorită ei mâna mea și-a revenit atat de repede. Imi fac rutina rapid apoi mă îmbrac și merg la micul dejun.

-Bună dimineața, rază de soare!zice entuziastă și se întinde după niște pahare

Le dau eu jos apoi le pun pe masă și imi mulțumește. Mă rezum doar la un zâmbet scurt așezându-mă la masă.

-Florăria mea o sa fie deschisă peste cateva zile!zice fericită. Am doar o ultima rugaminte la tine!zice si ma privește cu un zâmbet ciudat

-Orice vrei tu.zic si mănânc

-Grozav! Azi mai avem câteva lucruri de pus in interiorul magazinului, si de montat camerele de supraveghere și eu trebuie să șterg geamurile si sa pictez exteriorul. M-am gândit deja cum o da arate fațada!

O ascult atent cum povestește fiecare detaliu minuțios si aprob de fiecare dată când imi spune cate ceva. O ador. Mi-aș fi dorit să fi stat cu ea cand eram mic. Poate acum nu mai eram in situatia asta. Poate acum eram fericit cu altcineva si nu stiam de existența lui. Într-un fel chestia asta ar fi fost bine pentru mine, dar rău pentru el. Stai, e prea devreme sa imi dau cu parerea. Încă nu am reusit să îl scot din locul ăla. Eu si Amelie nu am prea vorbit, ne-am intalnit de vreo 2 ori săptămâna asta. Mi-a povestit despre comandant. Il vede foarte des în preajma noului ei profesor. Amândoi presupunem ca tipul e noua lui arma secretă, scutul lui de protecție în cazul în care planul meu o sa functioneze. Zilele astea nu am mai făcut nimic, pur si simplu mi-am văzut de viață. Am avut nevoie de o pauză, mai ales ca nu eram in cea mai bună condiție. Pauza asta m-a ajutat să îmi pun în ordine gândurile. Si pana acum am ajuns la o singură concluzie. Lumea merită să știe adevarul! Familiile acelor soldați merită să știe că fii lor nu au murit din devotament pentru țară sau din vina unui soldat nebun, au murit din greșeala unui comandant ce nu e în stare să își asume. Un comandant care nu a facut nimic pentru a-i ajuta, si nu a dat doi bani pe ei!

Seara. Ora 19:45

Casc obosit apoi mă urc pe scară. Mă aflu în fața florăriei. Cred că o să o iau razna daca mai vad o floare sau culoarea roz. Scot camera de supraveghere din cutie si o amplasez după un ghiveci care atârnă. Prin geamul uriaș le pot vedea pe cele două cum râd. Olivia imi face cu mâna si ma strâmb la ea făcând-o să râdă și mai tare. Marta ii face semn sa o urmeze asa că imi continui treaba si mă asigur că am pus camera cum trebuie. Apăs pe buton si beculetul se face roșu. Pare în regulă. O mai misca putin apoi aud un copil strigându-mă. Să nu uit că trebuie sa o verific atunci cand ajung in interior. Mă uit în jos si cobor de pe scară.