"Agape. Dragostea mea pentru tine era agape. O dragoste necondiționată, pentru care eram gata să sacrific totul pentru iubirea ce ți-o purtam și asta am și făcut. Mi-am sacrificat viața doar pentru tine. Așa fi vrut doar să îți fi putut spune cât de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
12 martie 2018 22 zile până la sinucidere.
Jimin, uneori mă întreb cum ar fi dacă mi-aș face curaj și ți-aș spune că te iubesc. Cum ai reacționa? Știu că aș primi un refuz instant, dar ai pleca? Te-ai îndepărta de mine? Dacă aș avea curaj... dar niciodată nu o să am curaj. Sunt un laș. Știu că e greșit să mă sinucid. Știu că e un gest plin de lașitate și egoism. Sunt egoist atât făță de tine cât și față de mine. Sunt egoist pentru că nu mă las să trăiesc. Aș putea să trăiesc. Însă am acceptat că sunt un laș. Aceasta este natura mea. Pot să renunț la ideea mea, dar de ce aș face-o? De ce să îmi prelungesc suferința? Cât să mai sper că într-o zi va fi bine și pentru mine. Niciodată nu o să fie mai bine, niciodată. Nu e nici mai rău, nici mai bine. E mereu la fel, la fel de rău, niciodată mai bine. Obișnuiam să îmi spun că mâine va fi mai bine, că voi fi fericit. Acel mâine nu va exista vreodată pentru mine. Nici măcar nu știu dacă va mai exista un mâine, căci nimic nu e mai enigmatic decât ziua de mâine. Uneori mai visez la un mâine în care noi doi am fi împreună. Un mâine în care aș putea să îți spun că te iubesc, iar tu să îmi spui același lucru, un mâine în care aș putea să te privesc ore în șir și după aș putea să te sărut. Visez la un mâine care nu va exista. Sunt naiv, dar nu e nimic rău în a fi naiv. E doar dureros când realizezi cât de naiv ai fost, când realizezi că ceea ce vrei e imposibil. Ar fi trebuit să mă mulțumesc cu ceea ce aveam, prietenia noastră, dar eu, eu vreau mai mult, mult mai mult. Vreau atât de multe de la tine Jimin, atât de multe. Ar trebui să îmi fie rușine pentru că am astfel de sentimente pentru tine. Pentru persoana pe care trebuie să o văd ca pe fratele meu. Nu mai pot și nici nu mai vreau să mint. Te iubesc Jimin, te iubesc într-un mod care parcă nu îmi este permis. Dar te iubesc sincer, extrem de sincer. Îți aparțin întru-totul, atât trup cât și suflet. Dar tu, tu nu îmi aparții deloc. Nu o să îmi aparții vreodată. Urăsc atât de mult realitatea în care sunt nevoit să trăiesc. Cred că am ajuns să mă urăsc și pe mine. Urăsc totul, pe mine, viața pe care o duc, iubirea pe care ți-o port, dar Jimin, pe tine nu te urăsc. Niciodată nu aș putea să te urăsc. Aș vrea să cred că aceste zile sunt iluzii trecătoare. Aș vrea să cred că nimic nu e real. Că toată suferința pe care o simt nu există. Aș vrea să pot face cumva și să te iubesc așa cum trebuie, dar nu pot. Tot ce mi se întâmplă e real. Jimin, dacă stau mai bine să mă gândesc nici nu știu dacă mai vreau să mor. Oare ce e mai bine, să simți doar durere sau să nu mai simți nimic? Mă sperie moartea pentru că natura inexistenței e înspăimântătoare. Știu măcar că după moartea mea nu o să cedez din a mai exista. O să exist prin acest jurnal. Sper să mai exist și în inima ta.
