Agape|jikook

17

-De ce m-ai chemat aici Jungkook?
-Ca să pot pleca, ca să pot pleca cu inima împăcată, plus că fix aici am fost martori la un vis ce a devenit realitate.
-Visul lui Taehyung, o ninsoare în luna aprilie. Am privit împreună ninsoarea, așa e.
În glas îi se citea fercirea.
-Îți amintești.
-Nu aș fi putut să uit ceva atât de special. E una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le-am cu tine.
-Jimin înțeleg că ai nevoie de timp, poate de timp singur. Nu contează de cât timp ai nevoie, tot te voi aștepta. Promite-mi că atât timp cât tu mă iubești, iar eu te iubesc o să ne reîntâlnim și vom avea parte de un final fericit.
Cum aș putea să merg înainte fără să îți mai sărut buzele, fără să pot să simt atingerea îmbrățișării tale dulci? Fără tine sunt pierdut, nimic nu are sens, dar dragostea te va aduce cumva la mine. Până atunci inima îmi va fi pustie, dar totul va fi bine dacă o să cred că undeva , undeva unde nu pot ajunge încă te mai gândești la mine, că încă mă iubești. Te las azi să pleci, voi pleca și eu, dar nu îmi iau rămas bun, nu îmi voi lua vreodată, voi aștepta ziua când ne vom saluta din nou și voi putea să îți sărut buzele, să îți simt atingerea îmbrățișării tale dulci. Cât timp vei purta acest inel vei continua să mă iubești și vei aștepta să mă întorc la tine.
În timp ce îi puneam inelul pe degetul subțire mă întrebam dacă chiar iubirea o să ne reunească, dacă ne este predestinat un final fericit sau dacă povestea noastră este o altă poveste cu un final nedrept de trist.
-Jungkook, nu știu dacă într-o zi mă voi întoarce la tine, dar singura persoană care îmi va scoate acest inel de pe deget ești tu pentru că nu voi înceta să te iubesc.

Trei ani, au trecut trei ani de când l-am lăsat să plece. În toți acești ani nu am putut să îl uit și nu am putut să mai iubesc pe altcineva. Eram încă îndrăgostit, îndrăgostit de fiecare moment alături de el, încă îndrăgostit de Jimin.
Devenise sursa mea de inspirație, cele mai frumoase desene realizate de mine fiind cele a căror inspirație am găsit-o prin iubirea pentru el ce era încă vie.
Nu aș fi crezut vreodată că oamenii vor ajunge să îmi apreciez arta, nu aș fi crezut că ceea ce desenam ar ajunge să fie considerat artă.
Eram încă la începutul carierei mele de pictor, dar toți credeau în talentul meu și îmi vedeau un viitor strălucit.
Când eram în spital întrebându-mă dacă o să mai prind ziua de mâine desenul era tot ce aveam. Acum când mă întreb dacă o să mai prind ziua în care o să îl revăd desenul e încă tot ce am. Chipul său îmi e întipărit în minte și îl tot desenez, îl tot pictez de parcă mi-ar fi frică că îl voi uita, dar e imposibil să se întâmple așa ceva.
Orice artist are capodobera sa, iar capodobera mea era "Agape".

Plimbându-mă printre tablourile ce spuneau o poveste fără cuvinte în cale îmi sare o persoană cunoscută.
-Min Yoongi? întreb nesigur, chiar dacă era clar că persoana ce îmi admira munca era Yoongi. Nu se schimbase prea mult, trei ani nici măcar nu e o perioadă lungă de timp, dar fără Jimin au părut o eternitate.
-Jeon Jungkook, cine ar fi crezut că o să ajungi unul dintre cei mai apreciați pictori din Coreea și la o vârstă atât de fragedă. Felicitări, îți admir muncă, chiar ai talent.
-Mulțumesc, Yoongi. A trecut ceva timp, cum o mai duci?
-Totul e bine în viața mea, mulțumesc de întrebare. Tu cum o duci, Jungkook?
-Sunt bine. Jimin, ai mai ținut legătura cu el? E bine?
-Încă mai ești îndrăgostit de el, nu? Jimin, nu știu cât de bine e, dar supravețuiește. Cine știe, poate terapia îl va ajuta. Îi plac lucrările tale chiar mult.
-Serios? Mă bucur, el a fost sursa de inspirație a multor dintre ele.
-Știi, dintre toate lucrările tale îmi place cel mai mult "Agape". Se vede că ai pus multă dragoste în ea. Ai pus atât de multă dragoste pentru că e portretul lui Jimin, așa-i?
-Îmi place să pictez ceea ce e frumos, iar chipul său e cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în viața mea.
-Și titlul portretului îmi place, e extrem de interesant. De ce l-ai numit așa?
- Agape este primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la Jimin. Pentru mine el reprezintă agape.
-Cum ți-ai descoperit această pasiune?
-Pentru desen?
-Da.
-Când eram în spital singurul lucru care mă făcea să fiu fericit era desenul. Așa am ajuns să mă îndrăgostesc de această formă de artă.
-Se pare că în spital ți-ai găsit cele două iubiri, desenul și Jimin, ce interesant. Mi-a părut bine să te revăd Jungkook, chiar mi-a părut extrem de bine.
-Și mie mi-a părut bine. Cu bine, Min Yoongi.
Era ironic că într-un loc pe care îl uram l-am întâlnit pe Jimin și mi-am găsit și pasiunea.
Ziua în care Jimin a pășit în camera de spital a fost una dintre cele mai marcante din viața mea.
Dacă aș fi putut aș fi retrăit la nesfârșit acea zi, doar ca să îl mai pot simți aproape.
Era o zi ca toate celelalte , o zi în care totul era mult prea gri, delurat prea repede.
Seoulul era mereu la fel, plin de oameni ce mergeu tot înainte fără să arunce o privire înapoi, fără să observe nimic în jurul lor.
Fiind luna aprilie, orașul era puțin mai vesel datorită copacilor înfloriți sau a florilor de pe marginea drumului.
Mergeam înainte fără să știu unde mă îndreptam. Așteptam să se întâmple ceva, așteptam un miracol care să îmi facă existența mai specială.
Cerul era întunecat, era frig, neobișnuit de frig pentru luna aprilie. Era posibil să mai ningă?
O ninsoare ar fi făcut ca acea zi să fie specială, dar nu la fel de specială ca ziua în care am privit o ninsoare în luna aprilie cu Jimin. Ziua aceea părea să fie departe de a fi realitate, atât de mult îmi părea ca un vis, un vis din care nu aș fi vrut să mă trezesc.
Mergeam înainte fără să mă opresc când simt ceva rece și umed pe față. Îmi ridic privirea și văd cum din cer cădeau fulgi de nea ce arătau ca flori de mărgăritare. Mi-am închis ochii și i-am deschis din nou ca să mă asigur că ceea ce vedeam era real și chiar era.
Acea ninsoare mă făcuse să mă simt fericit, dar și nostalgic, îmi lăsa un gust dulce amăriu. Absența lui Jimin mă întrista, fără el totul se simțea incomplet, era acel ceva ce îmi lipsea.
-Jungkook?
Era vocea lui, dulcea lui voce ce îmi rostea numele. Îmi lipsea vocea lui, cel mai puternic și drag sunet ce îmi răsuna în cap. Vocea sa era cea care îmi făcea inima să bată mai tare.
M-am întors fără să mă gândesc că Jimin chiar ar fi putut să fie acolo, dar era. Era în fața mea fiind la fel de ireal de frumos, zâmbetul lui tăindu-mi respirația.
Visul meu de a-l reveda devenise realitate. Ce puteam face ca să nu îl las să plece din realitatea mea?
-Jimin.
-Ninge și e aprilie. E din nou ca în visul lui Taehyung, iar din nou suntem martori la el. E oare o coincidență că ne întâlnim fix în ziua aceasta? E o coincidență sau destinul a vrut să ne aducă împreună, Jungkook?
Nu i-am putut răspunde, eram încă șocat să îl văd după trei ani în care singura mea dorință a fost să îi revăd chipul chiar și pentru câteva secunde.
Nu putea să fie o coincidență, voiam să cred că destinul chiar ne voia împreună din nou.
-Îmi plac mult picturile tale, au ceva special, o sensibilitate unică. Dintre toate preferata mea e cea pe care ai numit-o "Ninsoare de aprilie" . Ai făcut ca visul lui Taehyung să devină realitate, prin arta ta ai făcut ca lumea să vadă acest vis frumos și unic ce nu a putut să fie realitate pentru cel care l-a visat. Îți sunt recunăscător pentru asta. Mulțumesc din inimă, Jungkook. Sunt sigur că Taehyung ți-ar fi iubit arta.
-Nu ai de ce să îmi mulțumești. Până la urmă visele lui au devenit ale mele. Am vrut să am parte de ce a visat așa că cu câteva pete de culoare le-am oferit viață viselor sale. Am făcut-o pentru mine.
-Am înțeles. Nu vreau să te rețin. Poate ne vom mai revedea. Pe curând Jungkook, sper să ai parte doar de lucruri frumoase în viață, la fel de frumoase ca tine și arta ta.
De ce l-am lăsat să plece când inelul lui era încă pe deget? De ce l-am lăsat să plece când voiam să rămână, să rămână și să mă țină de mână, iar tinându-ne de mână să privim strania, dar frumoasa ninsoare.
De ce l-am lăsat să plece când avem nevoie doar de el ca să fiu fericit.
L-am căutat disperat, dar se pierduse prin mulțimea de oameni.
Îl pierdusem, dar oare era pentru totdeauna?
El încă mă iubea, eu încă îl iubeam și totuși nu eram împreună. Dragostea mi l-a adus înapoi, dar l-am lăsat să plece.
Poate unelor iubiri nu le este predestinat un final fericit.

Dragostea mea pentru tine era agape și mereu va fi agape, o dragoste necondiționată.
Te am iubit din adâncul sufletului te am iubit și încă te iubesc.
Rămâi în inima mea, dar departe de mine, Park Jimin.

  the end

A/n:Nu mă așteptam să ajung să termin o carte atât de devreme. Sunt fericită că am reușit să o termin! Mulțumesc mult că ați citit această carte!
E una dintre cele mai dragi cărți pe care le-am scris.