Capcana(Tărăşenia)

Capitol 1

Batrănul şi impunătorul Bertrand Alton Magnus Campbell duce de Lancaster stătea încruntat în biblioteca sa luxoasă a casei din Londra. Dorea să rezolve rapid o problemă spinoasă care nu-i dadea pace de ceva vreme. Se mira cum nu se gândise mai devreme cât de simplă era rezolvarea.

Cu doar o zi în urmă trimisese vorbă la Portland Club (clubul pe unde îsi făcea veacul unicul lui moştenitor) în dorinţa de a discuta, planul lui bine pus la punct, cu Alfie şi Geff. Aceştia, profund miraţi de misiva temutului duce, au onorat invitaţia cu o uşoară doză de scepticism, teamă şi vădit disconfort. Se pare că singurul numitor comun, cu distinsul duce, pe care puteau să-l aibă ei, doi filfizoni uşuratici aflaţi în floarea vârstei şi a distracţiei, era bunul lor prieten Adam Frederick Garrat Sutherland , marchiz de Campbell şi viitorul duce de Lancaster.

-Oricum ai digera invitaţia, nu pot spune ca acestă întrevedere prevesteşte ceva pozitiv, zise Alfie bosumflat.

Geff, un pic mahmur dupa noaptea pierdută la jocurile de cărti, confirmă ideea prietenului său cu o uşoară înclinare a capului, care îi produse o durere surdă ce reverberă de la tâmplă şi până în adâncul creierului lui încă murat de băutură. Desi nu îi plăcea să fie muştruluit pentru viaţa lui depravată, aşa cum sigur se va întâmpla la suspecta întrevedere cu tatăl lui Adam, ştia că sub nici o formă nu îsi pot permite să nu dea curs invitaţiei, lucru care ar leza grav simţămintelele temutului duce. Încercă să rememoreze, făra prea mare succes, faptele din seara precedentă, întrebându-se dacă nu cumva săriseră prea rău calul şi facuseră vreo idioţenie. Dar, se pare că memoria îi juca din nou feste, pentru ca în afara jocului de cărti de la Portland şi de faptul că plecaseră mult prea afumaţi toţi trei de acolo, nu-şi mai aducea aminte nimic.

-Haide Alfie să nu zgândărim prea mult răbdarea ducelui...în definitiv în afară de prea multă băutură nu cred să ne fi dat în stambă pe undeva...bine exceptând faptul ca Adam se trotilase cel mai rău dintre ei trei.

-Să mergem atunci, se schimonosi şi Alfie încruntându-şi fruntea care îl durea îngrozitor.

Ajunşi în faţa impunătoarei case ducale, cei doi prieteni îşi trimiseră priviri încurajatoare şi bătura la uşa impozantă din lemn de mahon. La puţine secunde de la bătaie, în hol se auziră paşii târşâiţi ai batrânului majordom Bickle. Acesta deschise uşa făcând o reverenţa plină de şarm cenzurată doar de durerile reumatice care nu-i dădeau pace de la o vreme încoace. Înalt, deşirat ca o lumânare, cu faţa prelungă si ridată, Bickle zâmbi maliţios cu ochişorii lui mici şi iscoditori, şi îi pofti pe tinerii viconţi într-un hol impunător mobilat cu un gust desăvârşit.

-Excelenţa sa vă aşteaptă în bibliotecă, poftiţi pe aici vă rog.

Traversară un hol lung, flancat de tablouri impozante şi pătrunseră într-o cameră vastă, frumos finisată în culori reci, masculine. În faţă trona un birou din lemn masiv lăcuit cu un baiţ lucios de culoare închisă, sprijinit pe patru picioare bogat ornamentate. În stanga de-a lungul peretelui era bibiloteca impunătoare cu colecţia de cărţi a ducelui. Volumele grele legate în piele erau aşezate într-o ordine desăvârşită. La dreapta, pe un covor Aubusson de culoare albastră sesizară 2 fotolii şi o canapea micuţa în faţa cărora era o masă de lemn frumos sculptată. Numai o privire de ansamblu a bibliotecii austere le dadu fiori tinerilor viconţi. În spatele biroului, Bertrand Alton Magnus Campbell duce de Lancaster, îi privi cu o căutătură severă. Cu aproape 70 de ani la activ, Lancaster încă putea băga groaza în adversari numai prin simpla privire de un albastru înghetat. Înalt, lat în umeri cu parul grizonat tuns scurt, se prezenta într-o formă de invidiat pentru anii săi.

-Excelenţă, ne face o deosebită plăcere să vă vedem astăzi zise Geff zâmbind forţat.

-Într-adevăr Înălţimea voastră...milord.....bângui şi Alfie încurcat.