Capcana(Tărăşenia)

Capitol 28

Michael îl ridică pe Alfie de pe jos, presându-i rana de la picior cu palma. Se duseră spre bibliotecă. Cei doi răniţi se aşezară pe două fotolii, iar Amelia le examină rănile, după ce termină cu cele pe care le avea Elizabeth. Din fericire, gloanţele ieşiseră prin partea opusă intrării nelezând nici un os. Cu o îngrijire atentă şi evitând infecţia, aveau să se refacă complet cât ai zice peşte. Adam dăduse dispoziţiile necesare pentru ce trebuia făcut în dormitor şi ajuns în bibliotecă, aduse bandaje şi o sticlă de wiskey pentru dezinfectarea rănilor. Astfel, Amelia se putu ocupa de oblojirea rănilor Elizabethei şi a celor doi, cât şi de examinarea lui Michael, care convins că are numai răni superficiale, refuză să fie pansat. Când toată lumea stătea comod, bărbaţii cu un pahar de Porto şi doamnele la un pahar de sherry, pentru calmarea nervilor, era momentul propice să se dea cărţile pe faţă.

- Băieţi, eu cred că este timpul să punem punctul pe i. Înainte să ne punem la punct cu ceea ce s-a întâmplat cu atacul lui Hyène, vreau să lămuresc punerea în şcenă a unei şarade. Cât aţi primit voi iudelor, de m-aţi vândut pe mine prietenul vostru, zise Adam uitându-se sumbru spre cei doi.

-Nu e deloc aşa, zise Geff privind obosit în cameră. Când nu ai cale de întoarcere, înoţi şi în ape tulburi.

-Ce vrea să însemne asta, zise Michael circumspect?

-Păi ni s-a impus să punem în şcenă şarada, că doar nu ne apuca pe noi joaca de-a destinele, aşa din senin.

-Deci cineva v-a impus participarea..., zise Elizabeth curioasă să afle terţa persoană care orchestrase totul, creierul operaţiuii cum s-ar spune.

-Da, ne-a impus. Nu puteam să nu dăm curs doleanţei în cauză, deşi părea o pretenţie fără sorţi de izbândă. Idiotul de Oakley a facilitat finalizarea cu bine a şaradei.

-Cred că intuiesc cine a orchestrat totul, zise Stephan care nu vorbise până atunci. Stătea relaxat cu Amelia alături, ascultând conversaţia şi încercând să descifreze succesiunea întâmplărilor care duseseră la nunta lui Adam cu Elizabeth.

-Vorbeşti serios, zise Elizabeth neîncrezătoare.

-Şi eu am aceeaşi bănuială, zise Michael, privind cu subînţeles spre Stephan. Întotdeauna se înţelegeau ei doi din priviri.

-Voi doi terminaţi odata cu misterul, zise Adam. Cine dracu şi-a permis să intervină în viaţa mea, cu rol de deschizător de drumuri?

-Lancaster a intervenit, zise Stephan convins, în timp ce Michael încuviinţă tăcut constatarea.

Adam, deconcertat, se uită cu o privire hăituită de la Stephan la Michael.

-Nu, nu poate fi adevărat aşa ceva, nu, nu şi iară nu, zise el întorcând brusc capul spre Geff şi Alfie. Voi, spuse el aflat în faza de negare , spuneţi-mi că nu e adevărat. Nu propriul meu tată!

-Din păcate, este adevărat, confirmă Geff. Alfie se mulţumi să dea grăitor din cap.

-Poftim?, zise şi Elizabeth perplexă. Ducele?

-Da, chiar el în persoană, zise Alfie, care prinsese brusc glas. Ne-a ameniţat în fel şi chip şi ne-a impus implicarea în idioţenia asta. Zicea că nu mai are mult de trăit şi timpul nu îi permite luxul să stea şi să aştepte până îţi vine ţie mintea la cap şi te însori. A muncit mult să făurească şi să sporească imperiul ăsta, care necesită urmaşi din partea ta.

-Incredibil, zise Adam înmărmurit de enormitatea celor aflate. Din cauza tatălui său, el şi Elizabeth avuseseră o lună de coşmar de la nuntă încoace. Nu putea nega că alegerea fusese impecabilă, iar el şi Elizabeth ajunseseră să se iubească reciproc, chiar dacă recunoşteau cu greu adevărul despre sentimentelele lor, dar până la acest binecuvântat consens, trecuseră prin furcile iadului. Poate dacă i-ar fi spus şi lui după nuntă ce făcuse, să fie pus în temă, sau poate dacă Elizabeth nu îi auzea pe nătăfleţii ăştia doi, poate ei doi nu s-ar fi chinuit atât să îşi facă vieţile mizerabile. Brusc, revenindu-i supărarea şi sentimentul de frustrare, se ridică fluid şi înaintând surprinzător de repede, le trântii câte un pumn de fiecare, lui Geff şi lui Alfie.