Capcana(Tărăşenia)

Capitol 30

Se făcuse destul de târziu când Michael termină cu autorităţile şi cu predarea celor doi docheri. Parcurse cufundat în gânduri drumul de la cabana de vânătoare spre conac. Aerul jilav şi rece de toamnă târzie îi tempera pielea febrilă şi sângele clocotitor din vene. Covorul ruginiu de pe potecă îi estompa paşii apăsaţi. Vântul plângea păreri prin crengile goale, învăluindu-i tâmplele animate de o durere pulsatilă.

Se simţea obosit. Scăpaseră la limită de atacul lui Hyène, docherii îi dăduseră o pistă, Oakley era un om mort pentru ceea ce încercase să facă. O să aibă el grijă să plătească cu vârf şi îndesat. De la Londra urma să sosească a doua zi şi Lordul Denver şeful Brigăzii de Spionaj şi Contraspionaj din cadrul Ministerului de Interne. Era foarte posibil să i se asigneze şi o misiune pe continent, doar trecuse ceva timp de când nu mai fusese plecat. Până atunci, avea nevoie de o baie şi un somn bun.

Clădirea se profila austeră pe cerul plumburiu, ca un martor mut la toate întâmplările zbuciumate din timpul zilei. Culoarele tăcute şi întuneacate erau apăsătoare. Se grăbi spre camera lui primitoare, unde focul ardea jucăuş în semineu. După o baie prelungită şi un pahar de brandy, se băgă gol în patul masiv cu cearceafuri reci. Nu era nimeni acolo să-i încălzească patul, inima sau viaţa. Nici aici, nici la Londra, nicăieri. Atâta timp cât colabora cu Ministerul de Interne ca spion activ, nu avea nici o intenţie să se lege la cap cu o soţie. Plecările lui imprevizibile pe continent, misiunile primejdioase din care scăpase de fiecare data la limită şi posibilitatea reală de a da colţul încă de tânăr....nimic din toate astea nu erau compatibile cu o familie. O familie necesita stabilitate, iar viaţa lui actuală numai sigură şi stabilă nu era, se gândi el zâmbind sardonic.

Cum Adam marchizul de Campbell şi Andrew Bradfort actualul duce de Stonerust se căsătoriseră de curând, în Brigada 5, mai rămăsese el cu Derek Millton devenit recent marchiz de Cavendish şi Alec Connor, actualul marchiz de Duncasby. Probabil că ei trei vor prelua greul misiunilor pe continent din moment ce Adam şi Andrew aveau şi soţii de care să se îngrijească şi pe care să le protejeze.

Adormii greu, într-un târziu, măcinat de gânduri şi scenarii, iar când o făcu, visele fără pic de poliţeţe dădură năvală într-o învălmăşală haotică care aducea mai mult a coşmar. Se făcea că rătăcea aievea prin Franţa hăituit de francezi, flămând, singur şi trist...

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Geff şi Alfie adormiră greu, tulburaţi peste măsură de cele întâmplate. Rolul nefast jucat de ei doi putea înclina balanţa nefavorabil pentru ei toţi. Posibilitatea apropierii morţii care le dăduse târcoale, avea darul de a-i panica cu adevărat. Intenţia lui Hyène de a le face felul era clară şi dacă lucrurile nu luau o întorsătură favorabilă lor, cu Michael care îl redusese la tăcere, atunci probabil că ei toţi ar fi bântuit pe la porţile raiului întrebând de Sfântul Petru.

Rănile căpătate de la împuşcăturile spionului pulsau dureros, nelăsându-i să uite întâmplările din timpul zilei. Deşi camera era călduroasă, vântul care vuia sinistru afară le îngheta sângele în vene. Somnul balsamic se lăsa greu convins să vină şi să-i fure, estompându-le durerile şi părerile de rău.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Dimineaţa devreme, în salonul pentru luat masa Geff şi Alfie coborâră primii după un somn prost şi agitat. Se apucară să mănânce în tăcere.

La scurt timp Michael îşi făcu apariţia ştiind că Lordul Denver este matinal.

-Ce vă fac rănile?, întrebă el preocupat pe Geff şi Alfie.