Capcana(Tărăşenia)

Capitol 5

Capitolul 5

În sala de bal lady Appelgate îl reperă cu repeziciune pe ducele de Lancaster într-un grup de gentlemani, care întreţineau o discuţie aprinsă. Decisă să lanseze bomba se duse glonţ în mijlocul grupului şi cu o voce sonoră i se adresă:

-Felicitări milord pentru viitoarea nuntă a băiatului dumneavostră marchizul de Campbell.

-Multumesc lady Appelgate spuse ducele zâmbind satisfăcut. Se pare ca tăntălăii reuşiseră să pună şarada în practică, nu dintr-un exces de conştinciozitate, ci din frică pentru eventualele represalii.

Între timp lady Appelgate îşi îngustă ochii, văzând că anunţul ei care stârnise rumoare în grupul de gentlemani nu avusese acelaşi efect şi asupra ducelui. Mai mult ca sigur acesta era la curent cu planurile moştenitorului său. Dezamagită că nu reuşise să ofuscheze pe imberturbabilul duce, atacă:

-Dar ce romanţă, ce iubire, nu credeam că marchizul de Campbell e aşa precipitat încât să atenteze la rochia fetei.

-Care fată sari Oakley ca ars?

-Lady Elizabeth Thorton, desigur zise ducele, ridicând mingea la plasă pentru toţi clevetitorii care ar fi îndrăznit să vocifereze..

Oakley se hlizii contrariat, nemainţelegând nimic, apoi se cutremură cuprins de frica pedepsei. Dacă nerecunoscatoarea asta de Elizabeth îi spunea ceva lui Adam, marchizul de Campbell, despre incidentul lor din sala de bal, mai mult ca sigur că i se va cere satisfacţie. Campbell era un barbat dur, temut de toţi gentlemanii din înalta societate, iar cu abilităţile lui de luptă... devenea cam clar că evitarea oricărui conflict cu el reprezenta un lucru de bun simţ. Nu ştia ce făceau Campbell şi lady Thorton în momentul când fuseseră surprinşi, dar cu siguranţă nu Campbell îi rupsese rochia fetei ci el când în mijlocul dansului fata i se smulsese din braţe ca o pacoste speriată de vânt. Conştientizând întreaga tărăşenie se înroşii subit şi începu să se bâlbâie necontrolat.

-Adica cum lady Thorton? Era rost de vreo idilă?

-Oakley nu mă zgândării fără sens pentru că devin irascibil mârâi ducele, vezi-ţi de treaba ta. Doar nu voiai ca Adam să-ţi ceară ţie voie pentru curtare. Devii hilar pre leagea mea.

-Nu, nu cu siguranta nu, doar întrebam...

-Întreabă în altă parte până nu iau măsuri tună ducele.

Oakley plecă împleticindu-se nervos că reuşise încă o data, în aceeaşi seară, să se facă de râs. Dar nu va rămâne totul aşa îsi zise el gândind febril cu mintea înecată în valuri de furie şi dorinţe răzbunătoare. Elizabeth ar fi trebuit să fie a lui fiindca aşa hotărâse el, să-i ia dracu pe toţi idioţii care îi zădărniciseră planul.

~~~~

În partea cealaltă a sălii de bal, ducele de Averton savura un coniac discutând paşnic cu ducesa sa şi cu un mic grup de doamne din Fondul Societăţii Literare din care făcea parte şi distinsa lui soţie. Cum bârfa circula cu repeziciunea fulgerului, nu trecu mult şi vestea răspândită iniţial de lady Abigail Appelgate ajunse şi la ei. Insipida domnişoară Emilia Coldmade se precipita spre ei cu obrajii roşii şi ochii sclipind de anticipaţie. Având titulatura de fată bătrână de mai multe decenii, ninse de ani, domnişoara în cauză ajunsese la venerabila vârsta de 70 de ani şi chiar dacă nu mai era la vârsta care o punea în ipostaza contractării unei căsătorii avantajoase, se anima mereu când în mijlocul discuţiei se strecura o nuntă.

-Lady Margaret, i se adresă ea ducesei de Averton, vă felicit din toata inima pentru Elizabeth, nici că putea face o alegere mai bună ca marchizul de Campbell.