Capcana(Tărăşenia)

Capitol 12

~~~~

-Pregăteşte-mi Bestia să plec în căutarea marchizei, acum!!!

-Excelenţă, eu,...mă tem că nu se poate ...

-Ce vrei să spui mai exact, spuse Adam, privirea lui tăioasă sfredelind grăjdarul?

-Să vedeţi milord, Bestia e momentan indisponibilă, eu...

-Cum adică indisponibilă? S-a rănit cumva?

-Nu, nu, nimic de genul asta...este puţin plecat la plimbare, doar atât.

-Puţin plecat la plimbare tună Adam? Cine a îndrăznit să călărescă Bestia? se precipită marcizul înaintând spre grăjdarul vizibil agitat. După doar trei paşi se oprii ca trăznit de fulger, realizând enormitatea faptelor. Marchiza a ieşit la plimbare cu Bestia?...zbieră Adam zgâlţâindu-l pe grăjdarul împietrit de frică.

-Da,da, să vedeţi....eu...

Adam îl azvârlii cât colo si fugii precipitat spre spatele grajdului unde într-o boxă îl avea pe Tunder, un armăsar la fel de valoros, achiziţionat de mai bine de trei ani, atunci când Bestia avusese nevoie de o perioadă de repaus. Fără a mai avea timp de pus şaua, se avântă pe spatele lui Tunder înfigându-şi mâinile mari în coama brună lucioasă. Ieşii valvârtej din grajduri şi se avântă în vremea sumbră de afară. Vântul şuiera funest, norii plumburii goneau grăbiţi spre confruntarea finală, iar furtuna iminentă işi aduna puterea din curenţii diferiţi de aer care îşi disputau supremaţia. Un curent rece dinspre mare lovea puternic şi hotărât în curentul jilav, molatec şi cald de toamnă blândă ce sălăşluia pe uscat. Nimic bun nu putea ieşii din asta, decât un ropot de tunete, fulgere şi un val de ploaie torenţială. Unde doamne iartă-mă să o caute?

Probabil, la cât era de supărată şi irascibilă a plecat într-o goană nebună lăsâd calul să aleagă traseul, singurul ei beneficiu fiind senzaţia de libertate, de putere şi de răzvrătire. Să-l ajute Dumnezeu să fi gândit logic toată tevarvura asta şi să fi plecat pe traseul preferat de Bestie. Aşa o putea găsii relativ repede.

Se aplecă în şa şoptind cuvinte de îndemn lui Tunder şi iuţiră galopul aproape de demenţă. Când lăsase de mult în urmă poarta de la intrare în domeniu şi în faţă i se desfăşurară vastele câmpii roditoare, primele picături reci de ploaie îi brăzdară faţa. Nu mai dura mult până să se dezlănţuie cerurile. Dacă reuşea să o ajungă din urmă până în fosta cabănă de vânătoare era perfect. Putea adăposti caii în sopronul unde se ţineau echipamentele pentru vânătoare, iar el îi putea ţine o lungă predică în timp ce se încălzeau la focul din cămin.

În vacarmul produs de tunete, fulgere şi de ploaia torenţială care mugea surd peste câmpiile dezgolite, nu reuşii s-o repereze decât când ajunse foarte aproape de Elizabeth.

Încăpăţânată cum o ştia deja, încerca din răsputeri să calmeze calul speriat de tunete.

-Bestia naibii, stai, stai nu auzi!!! urla ea imperativ în timp ce se lupta să ţină în mână fraiele alunecoase.

Adam dădu bice lui Tunder şi când ajunse în dreptul ei urlă comenzi verbale pentru Bestie care îşi ciulii brusc urechile. Se aplecă din şa şi o prinse pe Elizabeth de mijloc trăgând-o cu uşurinţă în braţele lui, apoi dădu pinteni lui Tunder în timp ce Bestia îi urma docil.

Cum cabana nu era departe se grăbi să ajungă, în timp ce ploaia cădea în rafale biciuindu-le corpurile înfrigurate. După 10 minute, cocoţată pe un povârniş se zărea cabana de vânătoare, rece şi austeră, dominând imprejurimile. Câmpia îşi termina brusc deschiderea-i vastă lăsând loc unei păduri întunecate ce-şi unduia intunecimile jilave la poalele cabanei. Vântul fremăta copacii semeţi într-o cadenţă sumbră, lovind ridmic în geamurile prăfuite. Adam coborî din mers cu Elizabeth în braţe, urcănd anevoie povârnişul cu sol alunecos. Izbii cu putere uşa cabanei şi o depuse în grabă în mijlocul încăperii de la intrare, apoi se făcu nevăzut în perdeaua rece de apă.