Capcana(Tărăşenia)

Capitol 2

Elizabeth Honora Thornton fiica ducelui de Averton, se privea în oglina imensă ce trona pe peretele camerei sale. Deşi îşi privea reflexia, gândurile ei rătăceau hoinare. Peste umărul ei delicat se vedea camera decorată cu bun gust în nuanţe de galben pastel, luminoasă şi comodă. Camera ei şi biblioteca reprezentau camerele ei preferate din casă. De la cameră reveni cu privirea la imaginea ei şi încercă să se analizeze obiectiv. De înălţime medie, frumos proporţionată, oferea privitorilor un aspect plăcut. Părul ei negru atârna în valuri pe spate, faţa ovală frumos conturată cu pomeţi delicat dăltuiţi, buze pline şi ochi migdalaţi de un maro ciocolatiu. La primul ei debut fusese considerată frumoasa sezonului. Nici în următoarele sezoane nu scăzuse în aprecieri, dar se pare că rămăsese decât cu ele. Era prea inteligentă pentru binele ei şi din păcate toţi remarcaseră asta. Nu putea sta pasivă în cadrul unei conversaţii şi de multe ori făcea remarci acide când considera că e cazul. Din păcate toţi ceilalţi ar fi preferat să rămână tăcută ca toate debutantele timide scoase la mezat în sezoanele londoneze cu unicul scop al contractării unei căsătorii avantajoase.

Ea nu voia nimic, nici soţ, nici avantaje materiale. Voia să fie lăsată în pace, să poată frunzării cărţi în voie, să se plimbe relaxata la reşedinţa familiei de la ţară în afara sezoanelor londoneze, să fie liberă în esenţă, liberă şi propria stăpână. Nu se grăbea spre o căsnicie nefericită care s-o debusoleze definitiv şi irevocabil.

Dar, din păcate părinţii ei ducele şi ducesa de Averton nu erau de aceeaşi părere. Ba chiar erau puţin exasperaţi de situaţia ei. O doreau măritată şi asta cât mai curând.

Se va îmbrăca cu grijă ca la fiecare bal la care mergea, dar sincer se cam săturase de atâtea baluri şi serate. Aştepta cu nerăbdare încheierea sezonului londonez şi întoarcerea familiei pe domeniul de la ţară. Se simţea singură, nu avea cu cine să-şi împărtăşească trăirile şi din păcate fraţii ei erau departe de Anglia şi nu întrevedea vreo posibilitate de întoarcere recentă pentru unul din ei în ţară, ca atare nu era sigură când va mai putea vorbi liber cu cineva în viitorul apropiat. Fratelei ei mai mare Stephan Thornton marchizul de Westcliff era plecat de 3 ani să-şi tocească tinereţile în interminabilul război cu Franţa, cât despre fratele ei mai mic, Michael Thornton viconte de Sheffield ştia că era plecat în turul prin Europa specific tuturor tinerilor nobili. În condiţiile date singura ei confidentă era o pisică persană primită în dar de la fraţii ei, foarte pufoasă, de culoarea alunei care expunea constant o privire sictirită şi dezinteresată de toate expunerile la care o supunea Elizabeth.

-Auzi Venera?..., azi chiar nu am chef de balul marchizei de Riverdon. Plictiseala asta a ta probabil e contagioasă asta e clar. Neclintită pisica o învrednici cu o căutătură ursuză, de la locul ei confortabil din mijlocul patului. Până şi animalul era conştient că odată ce începea să vorbească Elizabeth, cu greu mai putea fi oprită, asă că se aşeză mai confortabil să poată să-i suporte tirada de cuvinte spuse pe un ton destul de iritat.

-Mă asculţi ? Hm, azi pari mai morocanoasă ca de obicei. Îţi dai tu seama ce plictiseală mă aşteaptă pe mine. Sunt sătulă până peste cap de aceleaşi bârfe sordide şi caustice, de aceleaşi feţe dornice de senzaţional, de mamele disperate care îi hăituiesc pe tinerii eligibi prin sălile de bal. Of, se pare că azi sunt uşor deprimată, iar tu dragă doamnă nu faci nimic ca să mă binedispui. Nu se presupunea că pisicile sunt jucăuse? O să te spun fraţilor mei, cu siguranţă nu şi-au dorit să-mi aducă cadou o mâţă ursuză care între timp a devenit şi obeză. Zâmbind spre pisica care nu-i dădea deloc atenţie, luă de pe măsuţa de toaletă un carneţel în care notă.

"1.Psihoza, ba nu psihoza acută - începi să vorbeşti cu pisica.", Doamne sunt patetică."

Viitoare procopseală cu paranoia .

Uşa se deschise şi camerista ei, doamna Allbridge intră sporovăind veselă în camera, cu rochia pentru bal. De o culoare chihlimbarie, vaporoasă cu tul în partea de jos, lăsa la vedere umerii şi gâtul delicat. Modelul îi punea în valoare talia zveltă, iar culoarea îi scotea în evidenţa părul negru şi ochii ciocolatii.

Dupa un minim de efort din partea doamnei Allbridge, era aproape gata. Părul ridicat cu pricepere într-un coc lejer lăsa să alunece fluid câteva bucle răzleţe. Îşi întregi ţinută cu un set de bijuterii din chihlimbar care îi dădeau un aer misterios.

-Arătaţi minunat domişoara Eliza ca de obicei. O să faceţi furori la bal.

-Da zâmbi ironic Elizabeth, de aia lâncezesc de patru sezoane la baluri de multe furori ce am facut.

-Nu vorbiţi aşa. Nu şi-au dat ei seama ce comoară sunteţi dar fiecare avem un sortit pe undeva pitulat. Poate al dumneavostră se lasă mai greu convins să iasă la lumină.

-Adevărat, probabil trebuie ameninţat cu bătaia să se arate...eu zic să cobor spuse ea înveselită subit, nu are rost să o facem pe mama să mă aştepte. Multumesc pentru ajutor doamna Allbridge.

-Mergi cu Domnul copilă.