Nici nu trecu de liziera pădurii, că îl şi văzu pe Stephan, Michael şi Adam, care se pregăteau să încalece şi să plece în căutarea ei. Cum o reperă, Stephan încălecă singur şi îi ieşii în întâmpinare.
-Sper că ai o explicaţie a naibii de bună madame. La ce emoţii mi-ai dat, sunt tentat să te pun pe genunchi, nu alta, zise el descălecând şi trăgând-o în braţele sale ocrotitoare.
Amelia începu să plângă de uşurare, strângându-l spasmodic în braţe.
- Îmi pare sincer rău. Te iubesc mult zise ea spăşită.
-Şi eu te iubesc mult iubirea mea, zise Stephan prinzând-o de bărbie şi uitându-se în ochii ei verzi înnecaţi în lacrimi. Hai să mergem la conac să îmi povesteşti tot cu-deamănuntul. Urcându-se în grabă pe cal, se aplecă şi o trase lejer în braţele lui şi plecară spre conac. Merseră cu toţii în casă, intrând în salon şi aşteptând cu nerăbdare explicaţia ei.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
În timpul ăsta, se apropiau de conac, Geff şi Alfie, destul de tăcuţi faţă de debitul lor verbal obişnuit. De la hanul din sat, o luaseră de-a curmezişul prin pădure, să scurteze drumul. Cunoşteau locul ca în palmă, având în vedere că petrecuseră multe luni cu Adam la casa părinţilor lui de la ţară. Ieşiră pe o potecă ce se unduia pe lângă cabana de vânătoare a domeniului şi care ducea în continuare spre conac, peste câmpie. Sunetele plăcute, specifice pădurii erau perturbate dinspre cabana de vânătoare, de unde se auzeau strigăte de ajutor. Uitându-se miraţi unul la altul, se precipitară spre intrare. Înăuntru, doi tărani şi un gentlemen erau legaţi fedeleş. În timp ce gentlemen-ul se zbătea nevoie mare, înjurând de zor în franceză, cei doi tărani păreau în stare de inconștiență.
-Ce se întâmplă aici, zise Geff precaut.
-Slavă domnului că a trecut cineva prin preajmă, zise francezul vizibil uşurat. Permiteţi-mi să mă prezint. Sunt Paul Yves Gilbert du Motier, marchiz de La Fayette, venit în vizită la marchizul de Campbell într-o chestiune diplomatică, zise el folosind o engleză impecabilă. Numai că pe drum am fost inoportunat de cretinii ăştia doi, care voiau să mă jefuiască. Erau în cârdăşie cu un al treilea, care după ce m-a văzut legat fedeleş şi cu toate bunurile luate, i-a altoit şi pe ăştia doi, bucuros să rămână doar el cu prada. Şi iată-mă legat, într-o ipostază jenantă cu doi paysans(ţărani) în cabană. Vă rog să mă dezlegaţi, zise el rugător cu o mutră spăşită.
-Imediat, zise Alfie care se grăbii să îi slăbească legăturile.
Francezul, întreţinu conversaţia, povestind vizibil afectat, toată situaţia. Totul era de faţadă. Voia să-şi dezmorţească mâinile până avea să le vină de hac englezoilor ăstora doi, naivi nevoie mare.
-Cu cine am onoarea zise el, brusc interest de identitatea celor doi.
- Geffray Andrew viconte de Stonehurt şi Alfonce Barnet viconte de Melbourne, făcu Geff prezentările.
Oho, era din ce în ce mai bine. După ce tornada aia minionă de femeie îl pusese la punct, ca pe ultimul novice, acum şansa îi surâdea din nou. Ăştia doi pămpălăi, erau doi prieteni din anturajul ţintei sale, marchizul de Campbell. Putea să îi ia prizonieri. Îşi destinse mâinile pentru a le testa dexteritatea şi spre bucuria lui constată că îşi reveniseră. Se apropie de cei doi aiuriţi care nici măcar nu îl percheziţionaseră. Se aplecă ca pentru a-şi aranja ţinuta şifonată şi scoase fluid ambele pistoale din cizme, îndreptându-le cu repeziciune spre inima celor doi papiţoi creduli.
-Domnilor, vom face o plimbare către domeniul lui Campbell, spuse el, schimbându-şi expresia binevoitoare de mai devreme într-una grotescă şi ameninţătoare.
CITEȘTI
Capcana(Tărăşenia)
Storie d'amoreAdam Frederick Garrat viitorul duce de Lancaster. Un moştenitor de ducat care nu îşi doreşte responsabilităţile care vin odată cu titlul. Elizabeth Honora Thornton fiica ducelui de Averton .O fată mult prea inteligentă pentru binele ei care pierde...