Capcana(Tărăşenia)

Capitol 21

Stephan le petrecu cu privirea pe ambele femei care se îndepărtau spre apartamentele de la etajul reşedinţei, privindu-le cu dragoste şi îngăduinţă. Din câte vedea Adam, Stephan era profund ataşat de soţia şi de sora lui. Totuşi dinamica interacţiunii dintre el şi Elizabeth din grădină necesita o explicaţie.

-Westcliff, îmi cer scuze dacă am interpretat greşit ceea ce am văzut în grădină, dar în apărarea mea pot spune că tot comportamentul oscilant al surorii tale m-a adus în pragul nebuniei şi nu mai înţeleg nimic. Nu ştiu cum să mă mai comport cu ea şi ce să mai fac.

-Scuzele referitoare la ce ai crezut tu că ai văzut în grădină sunt acceptate. Nu sunt totuşi sigur relativ la ceea ce i-ai făcut surorii mele. După ce discutăm în detaliu o să văd dacă te pot ierta pentru asta.

Adam îl privii serios încercând să desluşească semnificaţia celor auzite.

-Nu i-am făcut nimic ce poate fi blamat. Am salvat-o de la o soartă foarte crudă şi de la compromitere. Până şi băţosul meu tată zice că m-am comportat ireproşabil. După ce am luat rapid hotărârea că Elizabeth nu merita oprobriul societăţii şi am deturnat gândurile bârfitorilor către o poveste romanţată între noi, chiar am plecat la drum cu gânduri pozitive. Am vrut cu toată fiinţa mea să acord o şansă căsniciei noastre. Dar în lumina celor întâmplate în ultima lună, nu mai cred nici măcar eu că mai este posibil, zise el cu un aer îndurerat. Deşi îmi e greu să recunosc, de cum mi-am asumat mariajul ăsta, mi-am asimilat-o pe sora ta ca fiind a mea şi am lăsat la liber sentimentele mele să zburde. Am sentimente puternice pentru ea şi nu pot explica în cuvinte rollan-coaster-ul de emoţii, de trăiri, de răsturnări de situaţii care s-au petrecut de la nuntă în viaţa mea.

Stephan îl studia în tihnă pe Adam în timp ce acesta îi expunea situaţia. Pleiada de emoţii ce anima chipul cumnatului său era impresionantă. De la duioşie, posesivitate, hotărâre, la incertitudine, nesiguranţă şi neîncredere...un amalgam de trăiri care păreau că îl afectează grav, la un nivel profund.

-Am timp Campbell. De ce nu o iei cu începutul. Să vedem varianta ta de poveste. Poate la final pot pune totul cap la cap să vedem cum este.

-Este un dezastru, zâmbi Adam trist. Păi ce să zic să încep cu începutul. Eram la un bal, nu mai ştiu care anume, nici nu contează zise el privind cumva în depărtare, încercând să reintre în atmosfera somptuoasă de bal. Nu eram acolo din proprie voinţă. Nu e nici o plăcere să fii fugărit la propriu de o hoardă de mame furibunde care ar întrece şi un mareşal din armată, în tactici, ca să îşi procopsească odraslele. Eram acolo pentru că mă săturasem de certurile avute cu tata despre căsătorie şi producerea unui moştenitor. Prezenţa mea era de complezenţă, nu intenţionam câtuşi de puţin să fiu interesat să-i fac tatălui meu pe plac. Cum Geff şi Alfie îşi anunţaseră prezenţa, mă gândeam că nu mor să stau o oră pe acolo până nu se dezlănţuiau peţitoarele şi apoi să mergem la club. Când am ajuns, bufonii de Alfie şi Geff deja se făceau de râs prelingându-se la propriu pe lângă Elizabeth care îi trata cu răceală. Unul din ei chiar a dansat cu ea, nu mă întreba care. Apoi imbecilul de Oakley a dansat un vals cu ea. Când am văzut cum o pipăie cretinul, am văzut negru în faţa ochilor. Primul impuls a fost să îi stâlcesc mutra cretinului, apoi Geff s-a materializat lângă mine zicându-mi că nu se merita să fac vreo şcenă şi că oricum Elizabeth nu e singură la bal, tatăl ei, ducele de Averton putea oricând să ia poziţie. Privind retrospectiv era mult mai bine dacă îi ardeam una cretinului şi cu asta basta zise el înciudat. Nermernicul ăsta nu merită să respire aerul din preajma ei. Cu prima ocazie îi stâlcesc mutra pocită zise Adam cu privirea înnegurată.

Stephan simţea la fel. Probabil vor face cu rândul să îl pocească pe imbecilul de Oakley.

-Din păcate, nu l-am bătut acolo, am ieşit cu Geff care m-a rugat să ne plimbăm puţin prin grădină. În mijlocul aleilor întortochiate m-a rugat să îi acopăr spatele că el are o întâlnire clandestină. Ieşise cu mine în grădină aşa că nu dădea nimănui de bănuit. Am râs, ce puteam să fac. Geff e vai de capul lui în materie de viaţă amoroasă. M-am şi gândit cine o fii „nenorocita" cu care se întâlnea. Mereu făcea câte o boacănă. Eram aproape sigur că îi va surprinde cineva cu toate precauţiile lui. Am promis că voi mai întârzia singur la plimbare, să îi dau răgaz de întâlnire şi aşa am făcut. Mă plimbam fără scop sau destinaţie pe alei când, pe o bancă am văzut-o pe Elizabeth. Privirea lui mai pierdu două tonuri din căldură oţelindu-se. Era aşa de tristă şi pierdută în gânduri încât m-a copleşit pur şi simplu şi m-am simţit ultimul om că nu am intervenit să îl pun la punct pe Oakley. Probabil că fratele vostru Michael şi prietenul meu mi-ar fi tras un şut în fund zdravăn că nu am intervenit. Îmi era ruşine de mine. M-am apropiat de ea să discutăm şi să îmi cer scuze. Probabil era pierdută în gânduri pentru că deşi m-am apropiat făcând mult zgomot, tocmai pentru a evita să o sperii, ea s-a întors brusc, speriată. Piciorul ei se odihnea pe bancă şi în întoarcerea bruscă, ea şi-a prins piciorul în rochie, iar eu am prins-o în braţe să nu cadă. Nimic grav până aici numai că nici nu am apucat bine să o echilibrez când aud în timpane un chiţăit furios. Era nimeni alta decât bârfitoarea secolului, lady Appelgate, care consternată de cele văzute cerea satisfacţie. Nici nu i-am dat atenţie initial încercând să îi explic că nu are sens chiţăiala ei stupidă şi bucuria hulpavă a descoperirii unei bârfe suculente, că nu era cazul. Lângă ea, cu o mutră oarecum încurcată stătea Alfie pe care în momentele acelea l-aş fi uşurat cu plăcere de doi-trei dinţişori. Nici nu m-am departat bine de Elizabeth, că ochii paparudei au explodat pur şi simplu de şoc, plăcere şi răutate, toate în doze egale şi amestecate. Şi mutra bârfitoarei ar fi arătat romantic fără doi trei-dinţişori dacă stau bine să mă gândesc.