Capcana(Tărăşenia)

Capitol 25

A doua zi, după cina în familie  unde se lămuriseră multe fapte care necesitau explicaţii, Amelia plecase la plimbare pe moşie. Datorită orei târzii la care se despărţiseră, majoritatea ocupanţilor moşiei încă dormeau. Stephan îi spusese să stea aproape de conac, să nu se îndepărteze. Noaptea trecută făcuse dragoste cu ea, cu o pasiune nestăvilită care o lăsase fără suflare. Adormiseră târziu în noapte, istoviţi şi satisfăcuţi. Îl lăsase adormit, când coborâse din dormitor. Plecase zâmbind din cameră, cu imaginea lui întipărită în minte. Frumuseţea lui ostentativă încă o uimea, blândeţea cu care o ocrotea o încălzea, dar şi autoritatea cu care se impunea în orice situaţie, prestanţa lui îi dădeau un sentiment de siguranţă. Spera din toată inima să nu se supere pe ea, că pleacă singură la plimbare pe moşie, când o avertizare să nu o facă. Dar nu făcea nimănui nici un rău dacă dădea o fugă rapidă până la cabana de vânătoare. Acolo văzuse nişte plante interesante asemănătoare cu cele descriese în tratatele lui Paracelsus, un celebru alchemist, medic, fizician, astrolog, teolog şi filosof elveţian. De câte ori nu visase cu ochii deschişi la găsirea pietrei filozofale, când îi frunzărise tratatele. Chiar dacă distinsul alchemist nu o găsise, îşi adusese contribuţia, întru posteritate, cu introducerea aparatului de distilare, și a sintetizării eterului etilic din etanol și acid sulfuric (vitriol). Era hotărâtă să găsească nişte plante cu proprietăţi halucinogene şi să facă nişte experimente interesante cu ele. Poate chiar să reproducă nişte experimente ale lui Paracelsus. Nu putea rata ocazia, flora înconjurătoare conacului cumnatului ei, era incredibil de ofertantă.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Între timp, docherii se aflau cam la doi kilometrii de moşie, aşa că grăbiră pasul să ajungă. După încă ceva drum străbatut pe jos într-o zi însorită de toamnă, se zăriră în depărtare grajdurile. Aleseseră să se apropie din laterala moşiei, nu să intre pe intrarea principal. La grajduri, câţiva argaţi trebăluiau de zor. Intrară în vorbă cu ei, întrebând de lucru, aşa cum fuseseră învăţaţi. În timp ce docherii schimbau banalităţi cu argaţii, pe poteca de lângă grajduri, o apariţie diafană, învălurită într-o rochie de voal verde străveziu, trecu ca o tornadă, culegând buruieni.

Dialogul lâncezii, în timp ce argaţii, cât şi docherii o petrecură cu privirea până se pierdu după colţul hambarului. Pe acolo se unduia poteca ce străbătea moşia, în drumul spre pădure şi cabana de vânătoare.

-Cine este apariţia asta neobişnuită care culege buruieni?

-Este marchiza, caută plante medicinale, spuseră argaţii, nespecificând că nu era vorba de marchiza lui Campbell, ci cumnata acestuia, marchiza lui Westcliff.

După ce aflaseră fix ceea ce doriseră să afle, îşi aruncară ocheade cu subînţeles, îşi luară rămas bun de la argaţi, care oricum le spuseseră că nu este nimic de lucru la moşie şi îşi văzură de drum. Ce noroc pe capul lor că dăduseră aşa repede de marchiză, se bucurară ei, neştiind că marchiza în cauza, era cu totul alta decât cea avută în vedere de marchizul de Oakley, angajatorul lor. Iniţial plecară în direcţia opusă potecii, apoi după ce lăsară argaţii în urmă, cotiră brusc făcând un ocol larg după hambar, iar când ajunseră în partea opusă, tăiară brusc câmpia către poteca ce ducea spre pădure. Marchiza era iute de picior, înaintase mult pe drum, deşi făcea pauze dese să culeagă buruieni. Iuţiră pasul, luând după ei un par sprijinit de hambar, să pară că au o treabă de făcut prin zonă.

La un moment dat marchiza văzu doi lucrători care cărau un lemn cioplit ca stâlpii de hambar. O salutară respectos şi îşi văzură de drum spre pădure. Ea nu le dădu multă atenţie, în fond trebuia să culeagă repede plantele de la cabană şi să se înapoieze subit la conac. Stephan nu ar fi fost prea vesel dacă-i ieşea din cuvânt. În fond chestia cu spionul francez era cât se poate de serioasă şi la fel şi ameninţarea ce plana asupra cumnatei sale şi a soţului acesteia. Dar spionul nu era interesat de ea nu? Deci putea să se mişte cu mai multă libertate pe domeniu decât Elizabeth. Grăbii pasul să termine repede cu recoltatul. Partea cu adevărat savuroasă era să se apuce de experimente cu plantele culese. Acolo făceai diferite teste, pe cantităţi şi efecte. În zare, la liziera pădurii, apăru maiestoasă cabana de vânătoare. În dreapta ei Amelia zării imediat plantele pentru care riscase să nesocotescă avertizmentul lui Stephan. Le va lua repejor şi cât ai zice peşte se va întoarce la conac. Se puse deci pe culesc, cu repeziciune.