Capcana(Tărăşenia)

Capitol 27

De afară, Hyène, pitulat în grădină cerceta conacul. Pistoalele lui erau îndreptate spre cei doi pămpălăi care nu îi făcuseră probleme până în prezent. Reuşise să vină cu ei în apropierea casei, fără incidente, asta şi datorită faptului că afară începuse să se însereze. Când încerca să pună la cale un plan, din casă ieşiră grăbiţi Campbell şi Westcliff. Doi argaţi le aduseseră caii, cei doi încălecară şi plecară în trombă. Hm, asta era ciudat. Poate că ar fi mai bine să pătrundă în casă şi să îi aştepte pe cei doi.

-Mişcaţi!, le zise prizonierilor, care se uitau deznădăjduiţi după norul de praf rămas în urma plecării lui Campbell şi Westcliff. Intrăm înăuntru să le facem gazdelor o surpriză.

Apropiindu-se de casă, văzu ceva ce îi aprinse sângele în vene şi îi făcu pulsul să o ia la goană. I se activă dorinţa de a ucide, numai la vederea ocupanţilor salonului. Prin geamurile largi din încăperea luminată, văzu cu claritate pe Sheffield însoţit de Elizabeth (soţia ţintei lui principale - Campbell) cât şi pe făptura minionă care îl ridiculizase la cabană. Jocul devenea cu adevărat interesant. Tot voia el să plece după Sheffield, după ce termina cu Campbell şi compania. Acum lista lui se mărise. Evident că încă îi voia pe Campbell şi Sheffield, dar acum sigur îi va căsăpii şi pe guguştiucii ăştia doi care erau prizonierii lui, pe Westcliff, care deşi nu era spion, luptase cu vitejie în războiul cu Franţa, omorând destui compatrioţi de-ai lui. Cât despre femei, una era victimă colaterală, deoarece era soţia lui Campbell, a doua merita moartea doar pentru umilinţa la care fusese supus din cauza ei. Auzi tu, să fie imobilizat, drogat şi legat fedeleş de o mână de om, cât era blonda asta minionă şi draguţă. Poate că va omorî mai întâi bărbaţii şi apoi se va distra puţin cu femeile. Ambele erau de o frumuseţe incredibilă. Satisfăcut de planul făcut, ieşii din ascunzătoare. Pofta de vânătoare se activă şi pornii spre casă în pas alert. De fapt avea nevoie de o diversiune, să îl poată îndepărta pe Sheffield din peisaj şi din preajma femeilor. Observă că geamurile de la o alta cameră, situată în apropierea salonului, erau deschise. Se grăbii să ajungă în faţa lor.

-Săriţi pervazul în cea mai mare linişte, dacă vă e dragă viaţa, le zise el pămpălăilor pe care îi deţinea pe post de ostatici. Noroc că acea cameră era la parter, iar geamurile mari şi impozante aveau pervazul foarte jos spre curte şi ca atare foarte uşor de escaladat.

Intrară nestingheriţi într-o camera mare, decorată cu gust în tonuri reci, masculine, care după toate aparenţele era biroul lui Campbell. De cum intrară, le trântii doi pumni în tâmplă ostaticilor, care ar fi putut să-l incomodeze în continuare. Ambii căzură seceraţi din picioare. Îi trântii fără menajamente pe două scaune, le îndesă propriile lavaliere în gură, pe post de căluş şi îi imobiliză, legându-i cu cordoanele de la draperia greoaie ce încadra ferestrele. Apoi cu precauţie, întredeschise uşa de la cameră. Pe holul impozant, zării o păleaţă de om bătrân, care pesemne era majordomul. Ieşii cu repeziciune pe uşă, surprinzându-l, cu ambele pistoale aţintite asupra lui.

-Uite cum facem, mon amie(amicul meu). Eu i-am capturat pe Campbell şi pe Wetcliff, minţii el cu neruşinare. La cel mai mic semn din partea mea vor fi executaţi, aşa că dumneata vei face întocmai cum îţi spun eu, ai priceput?

-Bineînţeles, se bâlbâi săracul Bickle, din ce în ce mai palid.

-Intri în salon şi anunţi că la grajduri, argaţii au capturat un francez. Apoi ieşi din salon şi dispari din peisaj dacă vrei să mai apuci ziua de mâine. Ai priceput?

Bickle dădu frenetic din cap. Intră precipitat în salon şi anunţă ceea ce îl obligase francezul să anunţe.

-La grajduri l-au prins Bickle?, se minună Michael. Pesemne că a reuşit să fugă de la cabană. Eu mă duc să îl imobilizez, iar voi două nu vă mişcaţi de aici, ne-am înţeles.