Capcana(Tărăşenia)

Capitol 19

Şi ca să înţelegi toată şarada, dragul meu Stephan, iată-ne la balul meu de logodnă, cu toată Londra pe cap, atentă la următoarea noastră mişcare.

-Logodna voastră era ultima bârfă, era logic sa fiţi hăituiţi o perioadă.

-Aşa este. Balul în sine a fost organizat impecabil, o etalare fericită de fineţe şi bun gust. Noi doi am tot purtat discuţii de complezenţă plimbându-ne prin toată sala de bal a casei ducale. Apoi am deschis dansul cu un vals ameţitor. Adam arăta incredibil, valsa incredibil, lumina era difuză, parfumul florilor vanilat şi ameţitor, totul în jur era copleşitor. Probabil că Adam a sesizat oboseala mea şi mi-a propus să ieşim în grădină să respir puţin aer curat. Ne-am plimbat pe aleile şerpuite până am ajuns la un foişor ascuns cu măiestrie în decor, înconjurat din abundenţă de un trandafir căţărător şi ferit de privirile curioase.

-Mă gândeam eu, zâmbi înţelegător Stephan. Era balul vostru de logodnă, Campbell nu e prost, avea nevoie de câteva momente de singurătate cu viitoarea lui soţie.

-Şi le-a avut fii pe pace. Problema este că eu eram obosită, surescitată şi nesigură pe reacţiile mele. Nu mai ştiu concret ce am vorbit, dar Adam mi-a zis să îi spun pe nume, să nu mă mai adresez formal că nu are rost din moment ce vom devenii curând soţ şi soţie. Ideea este că mie mi s-a părut că tonul folosit de el era mai mult o poruncă, e foarte posibil ca doar eu să-l fii interpretat aşa, nu mai ştiu. Cert este că eu am refuzat să îi fac pe plac. El s-a enervat iniţial, apoi a părut că se calmează, mi-a zis să lăsăm asta că avem lucruri mai importante de făcut şi m-a sărutat.

-Deştept băiat.

-Apoi ... se pare că nu îi trecuse supărarea decât aparent. Pentru că mi-a zis ceva de genul că îmi dă spaţiu o săptămână până la nuntă, asta ca să revin la sentimente mai bune şi că nu n-o să-mi meargă cu el cu comportamentul ăsta oscilant. Şi a plecat.

-Îţi dai seama acum că toată cearta în sine a fost nici mai mult nici mai puţin decât puerilă, punctă Stephan pe un ton mustrător. Probabil fiind amândoi obosiţi nu aţi selectat tocmai fericit cuvintele şi răspunsurile din cadrul conversaţiei voastre.

-Probabil. Eram uşor nervoasă, uşor confuză, uşor obosită...sau poate toate trei la un loc, în fine am vrut să fac stânga împrejur şi să mă retrag de la bal. Tot ceea ce voiam era să ajung acasă în linişte şi siguranţă. Şi dintr-o dată am auzit murmur de voci, se auzeau doi bărbaţi vorbind. Am hotărât să rămân ascunsă acolo, în umbra trandafirului, decât să risc să dau peste ei şi să mă plimb singură cu doi bărbaţi prin grădină. Nu cred că asta l-ar fi înveselit suplimentar pe Adam ce zici?

-Cu siguranţă nu l-ar fi înveselit să te plimbi cu doi bărbaţi prin grădină, zise Stephan zâmbind amuzat. Probabil s-ar fi lăsat cu câţiva pumni împărţiţi cu generozitate de Adam sau cu întâlniri matinale pentru duel. Campbell nu e prea tolerant sau îndurător...

-Chiar aşa. În fine, nu s-a ajuns acolo pentru că am stat cuminte în foişor. Cei doi bărbaţi s-au apropiat şi le-am recunoscut vocile. Erau Melbourne şi Stonehurt.

-Ohhh!!! Respiră Stephan zgomotos. Măscăricii ăstia încurcă mereu pământul. Luaţi separat mai alegi ceva din ei, dar împreună parcă sunt bombă cu ceas.

-Bine spus. M-am simţit vinovată că stăteam acolo şi trăgeam cu urechea. Dar subiectul părea prea incitant pentru a fi ratat.

-Nu încerca să faci pe îngeraşul cu mine că nu îţi merge. Nici nu aş fi crezut că puteai face altceva decât să tragi cu urechea. Pe mine şi Michael de câte ori nu ne-ai spionat, hm?