Capcana(Tărăşenia)

Capitol 29

Afară, se înserase, când Michael încălecă să plece spre cabană. Răcoarea serii binevenită îi calmă tâmplele febrile. Fuseseră foarte aproape de un dezastru, dacă el nu ajungea la timp... Doamne nici nu voia să ia în calcul posibilitatea asta.

La cabană, argaţii desemnaţi cu păzirea celor doi idioţi, stăteau afară conversând.

-E totul ok aici, întrebă Michael sever.

-Da Excelenţă, spuse grajdarul şef. Se tânguiesc, nu ştiu ce au, se pare că le este cam rău.

-Aşa şi merită, lăsaţi-i pe mâna mea, sunteţi liberi, spuse el hotărât.

-Sunteţi sigur Excelenţă că nu mai aveţi nevoie de noi?

-Nu mai am, aşteptaţi la conac să vină autorităţile, apoi îi îndrumaţi aici.

Argaţii plecară, făcându-se nevăzuţi în noapte, iar Michael intră în cabană. Pe două scaune zăceau doi bărbaţi legaţi , a căror paloare nu era prea încurajatoare, care după îmbrăcăminte păreau docheri. În şemineu ardeau câteva lemne, care luminau încăperea, căldura focului nereuşind să îi încălzeasscă răceala din suflet. Privirea lui pătrunzătoare şi dură îi scană rapid pe cei doi şi realiză imediat că fuseseră trimişi să facă rău. Privirile lor tâmpe erau un indiciu clar că nu veniseră din proprie iniţiativă acolo.

-Uite cum facem, zise Michael privindu-i feroce. Voi îmi spuneţi cine v-a angajat şi eu nu vă ciopârţesc foarte rău.

-Nu merge aşa treaba, zise cel mai tupeist dintre cei doi. Am fost legaţi aici de nu ne mai simţim membrele şi pentru ce, bogătanca aia voia niţică distracţie şi noi am fost dispuşi să i-o dăm. Nici nu ştim ce dracu s-a întâmplat de fapt şi cum de am ajuns legaţi, da ne e rău de moarte.

-Care bogătancă voia distracţie că nu ştiu ce şi cum, făcu Michael pe prostul. Lămuriţi-mă voi.

-Şefu, noi nu am vrut să facem rău aşa cum am fost tocmiţi, zise cel de-al doilea.

-Taci din gură idiotule, spuse primul indignat, ce tot îndrugi acolo, eşti beat?

Michael, prefăcându-se că nu a fost atent la pălăvrăgeala celui mai spăşit, continuă interogatoriul.

-Deci te-am întrebat ceva, care bogătancă?

-Marchizoaica lu Campbell, de aia vorbim. Noi eram în trecere şi muierea avea scărmănici la dânsa, s-a zgâit la noi cu înţeles şi noi am fost dispuşi, zise el rânjind tâmp, crezând că îl prosteşte pe Michael.

Idiotul era mai prost decât credea, deşi se credea mai breaz ca celălalt. Fără să vrea, deşi relatase totul ca şi cum s-ar fi întâmplat spontan, îi scăpase faptul că ambii cunoşteau victima. Ba mai mult, Michael se lămurise că cea vizată fusese sora lui Elizabeth, marchiza de Campbell. Din greşeală, încurcaseră marchiza, probabil că cei doi făcuseră treabă de mântuială, veniseră aici ţintit să facă rău marchiei lui Adam şi nici măcar nu se interesaseră cum arăta persoana vizată. Probabil întrebaseră pe moşie cine este doamna nobilă şi li se spusese că este marchiza, numai că era Amelia, marchiza lui Stephan, nu cea vizată de ei.

-Aşa şi marchiza asta v-a făcut vreo invitaţie? Cum de a dat de voi?

-Păi noi eram cu treabă, în trecere şi muierea s-a gândit să se distreze.

-Cu treabă?, zise Michael flexându-şi pumnul care plecă cu repeziciune spre nasul docherului care minţise.

-Auuuu, urlă acesta când osul nasului cedă sonor. Mi-ai nenorocit mutra, se lamentă el.