Capcana(Tărăşenia)

Capitol 31

Lordul Denver zâmbii la eficienţa agenţilor lui. Într-adevăr el şi cu Michael plecară în scurt timp de la domeniul Greenfield spre Londra. Lăsat în faţa uşii reşedinţei marchizatului de Cavendish de la Londra, Michael se grăbii să îşi vadă prietenul. Majordomul acestuia zâmbi oboist când îl văzu.

-Excelenţă mă bucur să vă văd. Poate reuşiţi dumneavostră sa îl scoateţi din starea în care este, zise el supărat.

-Unde este, întrebă Michael gândindu-se că grijile Lordului Denver erau justificate.

-În dormitorul lui, nu mai coboară de acolo.

-Mă descurc singur, zise Michael urcând câte două trepte deodată spre etajul destinat dormitoarelor.

Intră grăbit în dormitorul lui Derek, damful de achool care răzbătu prin uşa deschisă izbindu-l în faţă.

-Ce dracu faci aici, îţi plângi de milă întrebă el sever, încercând să distingă ceva în camera slab luminată.

Derek, se ridică greoi din pat, corpul lui masiv conturându-se în lumina difuză.

-Ce vrei Thornton?, altă treabă nu ai decât să mă freci pe mine la icre...

-Nu mă lua pe mine cu Thornton!, ce dracu Derek, nu îţi înneci amarul în băutură. Faci o baie, bei multe cafele şi plecăm pe continent, misiune urgentă de la lordul Denver.

Derek devenii atent când auzii de misiune.

-Numai pentru misiune mă pun pe picioare. Poate aşa mor pe acolo şi scap de durerea asta din piept.

-Derek fii serios, Oakley e pe moarte şi dacă nu moare de moarte bună îl omor eu pentru ce a îndrăznit să facă împotriva surorii mele, deci dacă vrei fata aşteaptă puţin şi dorinţa ţi se va împlinii. Avem liber la răzbunare de la Lordul Denver.

-Nu o vreau!, tună Derek cu o voce surprinzător de hotărâtă pentru cineva aburit de băutură. Nenorocita nu a scos un sunet când am fost să o cer, se uita ca o somnambulă cum mă refuza cretinul de taică-său. Ca apoi, la câteva zile, să aflu că se căsătorise cu Oakley, banii şi marchizatul au cântărit mai mult ca sentimentele mele, spuse el cu o privire hăituită.

-Mai vorbim despre asta, zise Michael ştiind că nu e ok să ai pretenţia că discuţi logic cu cineva ameţit de băutură. Nu era deloc convins că fata avusese de ales în toată aiureala asta. Dar toate la timpul lor. Avea timp pe parcursul misiunii pe continent să îl lamurească pe Derek cu ceea ce aflase de la Lordul Denver. În altă ordine de idei, imbecilul de Oakley a plătit doi docheri să o brutalizeze pe Elizabeth pentru că a avut neobrăzarea să se mărite cu Campbell, asta deşi îi spusese că o vrea el de soţie.

-Poftim!, adică vrei să zici că pusese ochii pe Elizabeth şi abia după căsătoria ei cu Campbell şi-a întors ochii spre fata lui Clement?

-Da, aşa au decurs lucrurile.

-Cretinul dracu, nici o şansă nu avea cu Elizabeth, nici peste cadavrul ducelui de Averton, nu se căsătorea cu ea, că dădea de tine şi Stephan care clar vă opuneaţi căsătoriei. Ce idiot îngâmfat şi nerealist este libidinosul ăsta, spuse Derek înciudat.

-Stai calm că îl aranjăm noi bine cum revenim din misiune.

-Nu, spuse Derek hotărât, îl aranjăm înainte. Vaporul care trece Canalul Mânecii pleacă spre seară. Dacă îmi acorzi timp o jumătate de oră să îmi revin reglăm conturile şi cu cretinul ăsta, zise el încleştând pumnii.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

După o oră, timp în care Derek făcuse o baie, se răsese şi băuse câteva cafele care să-i tempereze durerea de cap, plecau amândoi, după ce dăduseră dispoziţie ca bagajele lui Derek şi cele ale lui Michael de la reşedinţa lui, să le fie duse pe vasul care avea să-i treacă Canalul Mânecii, spre Franţa.

Se îndreptau în grabă către casa lui Oakley. Majordomul, un om cu o mutră de nevăstuică, îi privii cu ură când intrară în foaierul de la intrare al reşedinţei marchizului de Oakley.

-Nu este acasă Excelenţa sa spuse el minţinând cu neruşinare.

-Lasă că vedem noi asta, zise Michael cu o privire fioroasă, trecând fără menajamente de majordomul nevăstuică, urmat îndeaproape de Derek care avea o căutătură sinistră.

Nevăstuica, se dădu grăbit la o parte, iar Michael în trecere observă că avea hainele pătate de sânge. În casa asta se petreceau lucruri necurate, neapărat la întoarcerea din misiune trebuiau să studieze problema mai în amănunt. Va trimite vorbă la Adam să investigheze situaţia cât mai curând posibil.

Intuitiv se duseră în partea dreaptă salonului de vizite şi dădură de biroul lui Oakley. Libidinosul, cu o paloare cadaverică pe faţă, stătea la biroul lui rânjind satisfăcut de ceva, întors spre fereastră. Bătăile repetitive ale proaspetei lui soţii, la care asista cu plăcere, îi dădeau o stare de euforie. Ar fi aranjat-o el în alt fel, dar sănătatea nu îi mai permitea să facă mai nimic. Orice lucru cât de mărunt îi pricinuia o oboseală soră cu moartea. Boala asta de plămâni îl măcina cu totul. Majordomul era un netrebnic priceput la corecţii corporale, care fusese de-a lungul timpului părtaş la toate nemerniciile întreprinse de el, inclusiv omorârea celor două soţii nevolnice care nu îi dăduseră moştenitorii mult doriţi. Sălbăticia cu care îi biciuia spatele proaspetei marchize îl mulţumea peste măsură. Cum altfel, nesimţita avusese tupeul să se uite după Derek Millton, numai că taică-său îndatorat peste măsură la jocurile de noroc nu avea vreme de romantisme stupide. Voia un titlu pentru ea şi bani să îşi joace minţiile mai departe nestingherit. Ca atare, el marchizul de Oakley părea alegerea firescă pentru măritiş în detrimentul tânărului Derek care pe atunci, al treilea în ordinea succesorală de moştenire al marchizatului, nu avea şanse reale la titlu. Bine între timp, auzise că puşlamaua avusese noroc de trei decese simultane în familie şi astfel ajunsese marchiz de Cavendish. Dar prea târziu se gândii el rânjind de satisfacţie. Nu mai pierduse vremea ca în cazul odraslei lui Averton să se trezească că îi scapă printre degete fata spre care îşi îndreptase gândurile. Nici gând, se învăţase minte după ce o pierduse pe Elizabeth Thornton. Pe Cleopatra Clement o luase repede, aranjând totul cu tatăl său. Şi imediat cum o luase, neputând să o disciplineze el, cum făcuse cu cele două soţii dinaintea ei, îl pusese pe majordomul lui, complice la toate relele să o biciuiască o dată pe săptămână cu peste o sută de lovituri de bici, până cădea leşinată. Îşi frecă mâinile cu satisfacţie. Unde era preţiosul ei Derek Millton să o vadă biciuită cu sălbăticie? Rânjind ca un idiot, se întoarse spre cameră şi constată cu groază că nu era singur. La intrarea în cameră stăteau Michael Thornton viconte de Sheffield şi Derek Millton, actualul marchiz de Cavendish cu nişte priviri criminale îndreptate spre el. Ambii erau spioni britanici, antrenaţi, puternici şi de o ferocitate bine cunoscută. Înghiţii în sec, sângele îngheţându-i în vene. Se făcu mic pe scaunul lui, ca un vierme laş ce îşi aşteaptă sfârşitul. Ăştia doi erau îngerii răzbunători pentru Elizabeth Thornton şi Cleopatra Clement. Moartea lui era aproape...chiar foarte aproape, simţea asta cu fiecare fibră a corpului său netrebnic.

~ SFÂRŞIT ~