Capcana(Tărăşenia)

Capitol 11

Capitolul 11

~~~~~~

Se trezii târziu indispusă de toată enormitatea petrecută noaptea trecută şi făcu tot posibilul să-şi amâne coborârea la micul dejun. Se învârtii prin camera bodogănind înciudată , verifică garderoba să vadă dacă bagajele îi fuseseră descărcate şi orânduite corespunzător, răsfoi o carte dar decise ca era prea agitată pentru a pricepe ceva, bău apă, mai verifică grădina mohorâtă ce i se înfăţişa în faţa ochilor de la geam...Gradina asta era în rezonantă cu starea ei de spirit...Se întoarse spre pat să netezească aşternutul, văzu pata roşie, mărturie a dezastrului, unul puţin delicios dacă era să fie sinceră cu ea, poate puţin mai mult delicios decât era dispusă să recunoscă. Înciudată acoperii cu pătura orice urmă a nopţii trecute, mai bău puţină apă...la naiba!, timpul trecea prea greu.

În sala pentru micul dejun era o linişte deplină, nici urmă de brută. Majordomul, o păleaţă deşirată stătea impasibil lânga bufetul de mâncare. Totuşi ochii lui mici şi iscoditori o cercetară cu multă impertinenţă încercând să desluşescă faptele petrecute noaptea trecută după starea ei de spirit. Asta o irită suficient de mult. Nervoasă peste măsură că uitase numele viezurelui băgăcios, întrebă la repezeală:

-Parazitul a plecat sau zace pe undeva prin casă? Nici nu termină bine fraza că realiză, prea târziu din păcate, enormitatea vorbelor ei.

Bickle, clipi des încreţindu-şi de câteva ori fruntea ridată de vreme, nici el nu părea să digere prea bine cuvintele ei.

-Excelenţă, mă scuzaţi, nu sunt sigur că am înţeles întrebarea. Din umila mea cunoştiinţa nu deţinem paraziţi aici la Greenfield, zise acesta, ochii sclipindu-i vesel pe faţa ridată.

Râdea de ea, viezurele chiar râdea de ea...Uimită peste măsură că era luată peste picior în propriul cămin de un hârciog enervant , Elizabeth făcu uz de cel mai arogant ton cu putinţă şi replică acid:

-Ba aveţi şi încă unul gras, mare şi lat în umeri, prost şi încăpăţânat, foarte arogant şi enervant peste măsură, zise ea cu năduf descărcându-şi nervii. Şi este un parazit pentru că îşi trăieşte existenţa patetică hrănindu-se cu nervii oamenilor pe care îî irită constat, auzi ce zic?... îi enervează permanent... Bine puţin gras, de fapt nu prea gras, de fapt bine clădit şi chipeş şi.....se oprii brusc când realiză că tirada ei înveninată îndreptată spre Adam se transformase pe parcurs într-o înşiruire a calităţilor acestuia. Se încruntă adorabil încreţindu-şi năsucul bosumflat şi zise repezit...mă rog întelegi tu ce vreau să zic.

-Mă tem că nu prea înteleg Excelenţă, dar ce ştiu eu, sunt mai bătrân ca pământul pe care păşiţi şi îmi e teamă că memoria, inteligenţa şi răbdarea îmi cam joacă feste.

Rabdarea??? Sfinte, viezurele îi spunea voalat că e cam slabă cu duhul şi o conversaţie cu ea îl cam face să-şi piardă răbdarea.

-Ce ai spus?

-Că sunt bătrân milady.

-Auzisem ceva cu răbdarea.

-Mă îndoiesc ca am folosit cuvântul asta, dar tot ce se poate Excelenţa ... vedeţi uit mereu ce fac sau zic. Senilitatea e în floare cum s-ar zice.

-Hm contră Elizabeth, deloc delicat, îgândurată peste măsură (senilitate pe dracu). Hârciogul era intelligent, arunca o vorba aici una dincolo şi când întrecea măsura se putea pune liniştit la umbra problemelor legate de vârsta şi senilitate. El uita, nu ştia ce zice că doar era bătrân. Delicios, va avea un adversar pe măsură să se tachineze.

-În fine, cu răbdarea în pioneze sau nu după o discuţie absolut obositoare cu marchiza...zise ea intensificând însemnătatea cuvintelor cu o uitătură cruntă, poţi să-ţi anunţi bruta că plec la plimbare cu calul şi nu vreau să fiu deranjată....ai priceput? Se uită intens la viezure, iar mustăcea perversul...ce naiba mai debitase?....hm, nimic grav in ultimele 2 minute îi făcuse stăpânul parazit şi brută ceea ce era fascinant nu?, îhî...zise ea şi îsi drese glasul prea puţin delicat, adică am vrut să zic să-i transmiţi marchizului, adică soţului ....în fine stii tu ce am vrut să zic. Trebuia să plece naibii de acolo până nu se făcea complet de râs. Ei standardul ăsta era uşor de atins nu? La câte aiureli debitase în ultimele minute era de mirare cum de nu o duceau la balamuc.